ICCJ. Decizia nr. 2148/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2148/2008
Dosar nr. 1580/33/2007
Şedinţa publică din 28 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 29 octombrie 2007 la Curtea de Apel Cluj, reclamantul B.I. a chemat în judecată pe pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând anularea hotărârii nr. 22177 din 3 august 2007 prin care i s-a respins cererea pentru recunoaşterea calităţii de refugiat şi acordarea drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii reclamantul a susţinut că, deşi a justificat cu acte faptul că s-a refugiat, cererea i-a fost respinsă în mod nejustificat.
Prin sentinţa civilă nr. 15 din 10 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantul B.I. împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Cluj. A dispus anularea hotărârii nr. 22177 din 3 august 2007 emisă de pârâtă. A obligat pârâta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 octombrie 1943 - 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 noiembrie 2006.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că refugiul reclamantului şi a familiei sale s-a datorat unor persecuţii de natură etnică, care îl îndreptăţesc la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Din declaraţiile martorilor A.A. şi I.B. a rezultat faptul că în perioada octombrie 1940 - mai 1945, din cauza persecuţiilor din motive etnice familia reclamantului s-a refugiat din localitatea Buneşti, prin punctul de frontieră Geaca, în localitatea Mociu, ca urmare a instaurării în localitatea de domiciliu a unei stări de teroare de către autorităţile maghiare, reîntorcându-se în localitatea de domiciliu în cursul lunii mai 1945.
De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuţiile etnice la care intimatul a fost supus împreună cu familia sa.
Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond în beneficiul reclamantului B.I., se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312(1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 15 din 10 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2147/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2149/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
