ICCJ. Decizia nr. 2153/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2153/2008
Dosar nr. 1092/35/2007
Şedinţa publică din 28 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Oradea la 5 noiembrie 2007, reclamanta Ş.C. a contestat legalitatea şi temeinicia Hotărârii nr. 10625 din 25 mai 2007 emisă de Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 şi a solicitat ca, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Bihor, să se dea o hotărâre prin care să se stabilească calitatea sa de beneficiară a OG nr. 105/1999 aprobată şi completată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că în perioada martie 1941 - martie 1945, a fost refugiată din localitatea Vadu Crişului în localitatea Zece Hotare, sens în care a invocat extrasul din 24 septembrie 2004 emis de Arhivele Naţionale Bihor, din care rezultă că tatăl său, P.I., figurează în Registru de refugiaţi români din Ungaria, înregistrată anterior datei de 18 mai 1942.
A mai arătat că celelalte persoane trecute în act nu corespund cu membrii familiei sale, dar neconcordanţa rezultă din faptul că în localitatea Vadu Crişului sunt mai multe persoane cu acelaşi nume ca al tatălui său.
Prin sentinţa civilă nr. 23/CA-PI din 4 februarie 2008, Curtea de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea introdusă de reclamanta Ş.C., împotriva pârâtei Casa Judeţeană de Pensii Bihor.
A anulat Hotărârea nr. 10625 din 25 mai 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările şi completările ulterioare.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din probele administrate în cauză a rezultat că refugiul reclamantei şi a familie sale s-a datorat unor persecuţii de natură etnică, care o îndreptăţesc la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Bihor, care a motivat, în esenţă, că la dosarul cauzei nu există un document oficial din care să rezulte calitatea de persoană refugiată a intimatei şi nici o dovadă a persecuţiilor etnice suferite de către aceasta.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Se reţine din probele administrateîn cauză, respectiv din declaraţiile martorilor audiaţi, M.T. şi C.M., faptul că reclamanta a fost refugiată împreună cu familia sa în perioada martie 1941 - martie 1945, din localitatea de domiciliu Vadu Crişului în localitatea Zece Hotare, ca urmare a agresiunile fizice la care erau supuşi din partea jandarmilor unguri.
De altfel, raportat la contextul istoric al evenimentelor din acea perioadă, de cedare către Ungaria a Ardealului de Nord ca urmare a Diktatului de la Viena din 30 august 1940, această împrejurare denotă persecuţiile etnice la care intimata a fost supusă împreună cu familia sa.
Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond în beneficiul reclamantei Ş.C., se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312(1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Bihor împotriva sentinţei civile nr. 23/CA-PI din 4 februarie 2008 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 28 mai 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2151/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2156/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|