ICCJ. Decizia nr. 2185/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2185/2008
Dosar nr. 967/46/2007
Şedinţa publică de la 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 14 noiembrie 2007 pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii D.A., M.I., B.M., P.M., E.G., D.M., Ş.N., D.L., U.A., M.B., S.N., D.F., N.D., D.N., M.P., I.D., B.E., I.M., B.D., G.V., I.C., D.G., V.V., S.P.I., G.D., N.F., T.P., F.C., V.O., C.C., D.I., A.H., C.F., S.P., P.N. şi C.Cr. au chemat în judecată pe pârâţii I.G.P.R., Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Economiei şi Finanţelor, solicitând instanţei să dispună:
- obligarea pârâtului I.G.P.R. la plata primelor de concediu pe perioada 1 octombrie 2005 - 31 decembrie 2006, actualizate cu coeficientul de inflaţie de la data plăţii, în raport cu perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant şi perioada în care a avut calitatea de poliţist;
- obligarea pârâtului I.G.P.R. la plata sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din O.G. nr. 38/2003, pentru anul 2005, actualizat cu coeficientul de inflaţie de la data plăţii, în raport cu perioada efectiv lucrată de fiecare reclamant şi perioada în care a avut calitatea de poliţist;
- obligarea pârâţilor Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Economiei şi Finanţelor să asigure fondurile necesare plăţii acestor drepturi;
- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Pârâtul Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a formulat cerere de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor pentru ca, în cazul în care este admisă acţiunea reclamanţilor, să fie obligat să-i vireze sumele solicitate de reclamanţi.
Prin sentinţa civilă nr. 9/F-C din 16 ianuarie 2008, Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal:
- a admis în parte acţiunea reclamanţilor şi a obligat pe pârâtul I.G.P.R. să plătească prima de concediu pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 decembrie 2006, calculată în raport cu salariul de bază şi actualizată cu indicele de inflaţie de la data plăţii, şi sporul de fidelitate pentru perioada 1 octombrie 2005 - 31 decembrie 2005, calculat în raport de salariul de bază şi în condiţiile stabilite prin ordinul ministrului, actualizat cu indicele de inflaţie de la data plăţii. A reţinut Curtea de Apel că reclamanţii au dreptul la prima de concediu pentru perioada respectivă, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (2) teza întâi din O.G. nr. 38/2003 şi având în vedere decizia nr. XII din 5 februarie 2007 a secţiilor unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi prevederile O.U.G. nr. 146/2007. A mai reţinut Curtea de Apel că reclamanţii au dreptul la sporul de fidelitate conform art. 6 din O.G. nr. 38/2003, întrucât suspendarea plăţii acestui spor pentru anul 2005, prin O.U.G. nr. 118/2004, nu a afectat existenţa dreptului, ci doar posibilitatea realizării acestuia în anul respectiv.
- a obligat pe pârâţii Ministerul Internelor şi Reformei Administrative şi Ministerul Economiei şi Finanţelor să asigure fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamanţilor. A reţinut Curtea de Apel că cele două instituţii au atribuţii în ceea ce priveşte aprobarea cheltuielilor cu drepturile băneşti solicitate prin acţiune. Instanţa a avut în vedere prevederile art. 3 alin. (1) lit. c) pct. 11, art. 7 alin. (2), art. 12 alin. (5) şi art. 22 din O.U.G. nr. 30/2007, în privinţa Ministerului Internelor şi Reformei Administrative, şi prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002 şi ale art. 3 lit. a) pct. 2, 3, 6, 10, art. 4 şi art. 5 lit. f) - h) din H.G. nr. 386/2007. Având în vedere atribuţiile ce revin Ministerului Economiei şi Finanţelor, a reţinut Curtea de Apel că acest minister are calitate procesuală pasivă, fiind chemat în judecată în calitate de instituţie mandatată legal să elaboreze bugetul de stat şi care are sarcina de a asigura fondurile necesare plăţii drepturilor salariale solicitate prin acţiune.
- a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, reţinând că Ministerul Economiei şi Finanţelor a fost chemat în judecată în calitate de pârât, alături de Ministerul Internelor şi Reformei Administrative, astfel că nu poate fi introdus în cauză şi în calitate de chemat în garanţie conform art. 60 C. proc. civ.
Împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs, în termenul legal, pârâtul Ministerul Economiei şi Finanţelor, în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul respingerii acţiunii faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor ca introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar, pe fond, respingerea acţiunii ca neîntemeiată.
Prin motivele de recurs se susţine, în primul rând, că reclamanţii nu sunt angajaţi ai Ministerului Economiei şi Finanţelor, ci ai I.G.P.R. cu care au un raport de serviciu şi că ministerului îi revin obligaţii doar în ceea ce priveşte elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu în privinţa aprobării acestuia.
Pe fondul cauzei, recurentul-pârât susţine că în mod greşit instanţa a obligat pe pârâţi la plata drepturilor salariale solicitate de reclamanţi, întrucât prevederile care reglementau prima de concediu şi sporul de fidelitate au fost suspendate în perioadele precizate în acţiune.
Analizând cauza, prin prisma motivelor de recurs, în raport cu dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu normele de drept aplicabile, Curtea constată că recursul este fondat în privinţa criticilor referitoare la lipsa calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
I. Criticile din recurs referitoare la prima de concediu şi sporul de fidelitate vor fi respinse ca neîntemeiate având în vedere următoarele:
1. Potrivit art. 37 alin. (2) din O.G. nr. 38/2003:
„La plecarea în concediul de odihnă poliţistul primeşte o primă de concediu egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. Poliţistul are dreptul să solicite acordarea salariului de bază cuvenit pentru perioada de concediu, cu anticipaţie. Salariul de bază şi prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel puţin 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracţionat, prima de concediu şi salariul de bază se acordă cu anticipaţie, o singură dată”.
Este adevărat că aplicarea dispoziţiilor respective a fost suspendată în perioada 2004-2006, prin dispoziţiile: art. 9 alin. (7) din Legea nr. 507/2003, până la 31 decembrie 2004; art. 8 alin. (7) din Legea nr. 511/2004, până la 31 decembrie 2005; art. 5 alin. (5) din Legea nr. 379/2005, până la 31 decembrie 2006.
Însă, suspendarea nu echivalează cu anularea dreptului, ci doar cu amânarea punerii lui în executare, deoarece prin dispoziţiile de suspendare nu se poate aduce atingere existenţei şi substanţei acestui drept.
În acest sens, este edificator faptul că, prin decizia nr. XII din 5 februarie 2007 a secţiile unite ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, a fost admis recursul în interesul legii declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, reţinându-se:
„În aplicarea dispoziţiilor art. 37 alin. (2) teza I din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 353/2003, cu modificările şi completările ulterioare, stabilesc:
Prima de concediu, respectiv o sumă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, pe lângă indemnizaţia de concediu, se cuvine pentru perioada anilor 2004-2006, astfel cum a fost reglementată prin dispoziţia legală menţionată”.
Astfel fiind, soluţia Curţii de Apel este legală şi temeinică, având în vedere şi jurisprudenţa constantă a Înaltei Curţi în această materie, precum şi dispoziţiile O.U.G. nr. 146/2007 care reglementează chiar „modalitatea de plată a primelor acordate cu ocazia plecării în concediul de odihnă, în baza prevederilor din actele normative a căror aplicare a fost suspendată prin legile bugetare anuale succesive şi actele normative anuale de salarizare, în perioada 2001-2006”.
2. Prin dispoziţiile art. 6 din O.G. nr. 38/2003 privind salarizarea şi alte drepturi ale poliţiştilor a fost consacrat dreptul poliţiştilor la un spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază.
Este adevărat că acordarea acestui drept, instituit prin prevederile legale susmenţionate, a fost suspendată, pentru anul 2005, prin O.U.G. nr. 118/2004 privind acordarea unor drepturi salariale personalului Ministerului Administraţiei şi Internelor, însă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nici o dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenţa acestuia.
Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa sa în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui, îngrădire care ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României, revizuită, care reglementează situaţiile în care se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Or, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
Astfel fiind, soluţia Curţii de Apel este legală şi temeinică sub acest aspect, având în vedere şi jurisprudenţa constantă în materie a Înaltei Curţi.
II. Sunt întemeiate susţinerile recurentului-pârât în privinţa lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor în litigiul dedus judecăţii pentru următoarele considerente:
Înalta Curte reţine că existenţa calităţi procesuale pasive a Ministerului Economiei şi Finanţelor presupune identitate între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Or, în prezenta cauză obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi salariale, iar reclamanţii nu au raporturi de serviciu cu Ministerul Economiei şi Finanţelor, astfel că este lipsit de orice echivoc faptul că o instituţie publică nu poate fi obligată la plata drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor unei alte instituţii.
Sub acest aspect sunt netemeinice argumentele reţinute de Curtea de Apel referitoare la obligaţia ce revine Ministerului Economiei şi Finanţelor în privinţa asigurării fondurilor necesare plăţii de către I.G.P.R. şi Ministerul Internelor şi Reformei Administrative a drepturilor salariale solicitate de reclamanţi, având în vedere dispoziţii legale arătate în continuare.
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeaşi procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are atribuţia de a adopta legi.
Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că Ministerul Finanţelor Publice are atribuţii în elaborarea proiectului legii bugetului şi a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuţiile ce revin Ministerului în privinţa elaborării bugetului de stat sunt detaliate şi în actele normative de organizare şi funcţionare a fostului Minister al Finanţelor Publice, în prezent, Ministerul Economiei şi Finanţelor, (începând cu H.G. nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată şi abrogată de H.G. nr. 495/2007; H.G. nr. 386/2007).
În consecinţă, Ministerul Economiei şi Finanţelor are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
În aceste condiţii, Ministerul Economiei şi Finanţelor nu are atribuţia de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat şi nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.
De altfel, prin O.G. nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalităţile prin care instituţiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispoziţiile art. 2 din ordonanţa Guvernului, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată”.
În consecinţă, este fondat recursul Ministerului Economiei şi Finanţelor în ceea ce priveşte lipsa calităţii sale procesuale pasive.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ., va fi admis recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor, va fi modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii faţă de acest minister, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 9/F-C din 16 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii acţiunii faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei civile atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2180/2008. Contencios. Anulare certificat de... | ICCJ. Decizia nr. 2186/2008. Contencios → |
|---|
