ICCJ. Decizia nr. 217/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 217/2008
Dosar nr. 3240/2/2007
Şedinţa publică de la 22 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1758 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au fost respinse, ca neîntemeiate, excepţia nulităţii deciziilor nr. 39 din 27 martie 2007, precum şi nr. 50 din 17 aprilie 2007 şi contestaţia formulată de reclamantul C.I. în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Bucureşti, prin Primarul General, prin care s-a solicitat, în principal, constatarea nulităţii absolute a deciziilor adoptate de Comisia pentru soluţionarea întâmpinărilor, iar, în subsidiar, modificarea acestora în sensul respingerii punctului de vedere al expropriatorului cu privire la propunerea de despăgubire.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, pe de o parte, că la constituirea Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor au fost respectate cerinţele art. 15 din Legea nr. 33/1994, iar deciziile în speţă respectă condiţiile de formă prevăzute de art. 16 şi 18 din acelaşi act normativ. Pe de altă parte, în raport cu solicitarea de modificare a deciziilor atacate, s-a reţinut că aceste acte au fost emise cu respectarea procedurii şi a prevederilor actelor normative incidente în materie, pretenţiile referitoare la cuantumul despăgubirilor excedând competenţei contenciosului administrativ.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul C.I., solicitând modificarea ei, în tot, în sensul admiterii contestaţiei şi, în principal, constatându-se nulitatea absolută a deciziilor nr. 39 din 27 martie 2007 şi nr. 50 din 03 mai 2007, motivat de faptul că în conţinutul acestora nu este cuprinsă componenţa Comisiei pentru soluţionarea întâmpinărilor, a se dispune trimiterea dosarului respectivei comisii pentru a fi soluţionat în componenţa stabilită prin Legea nr. 33/1994, iar, în subsidiar, a se dispune modificarea hotărârilor atacate în sensul respingerii punctului de vedere al expropriatului cu privire la propunerea de despăgubire.
În motivarea recursului s-a susţinut, în esenţă, că deciziile contestate au fost emise de o comisie ilegal constituită, iar prima instanţă nu a avut în vedere toate aspectele învederate în contestaţie atunci când a analizat excepţia nulităţii acestora, raportat la prevederile art. 15 din Legea nr. 33/1994.
Sub aspectul fondului cauzei, s-a apreciat că în mod greşit comisia a impus practic oferta expropriatorului ca fiind o justă despăgubire pentru terenul expropriat, deşi la stabilirea acesteia nu a fost avut în vedere preţul cu care se vând, în mod obişnuit, terenurile de aceeaşi natură situate în Bucureşti, motiv pentru care nu a fost acceptată.
La termenul din 22 ianuarie 2008 s-a precizat că obiectul contestaţiei vizează strict cuantumul despăgubirilor stabilit cu nesocotirea literei şi spiritului Legii nr. 33/1994, conform căreia justa şi prealabila despăgubire se stabileşte de către instanţa de judecată în cazul în care părţile nu se înţeleg, făcându-se însă referire şi succesiunea nelegalităţilor care au condus la adoptarea unor soluţii eronate.
Examinând din această perspectivă, criticile recurentului, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele în continuare arătate:
Competenţele instanţei de contencios administrativ în materie de expropriere sunt clar stabilite de Legea nr. 33/1994 şi vizează numai examinarea legalităţii actului de declarare a utilităţii publice emis de autoritatea administrativă competentă şi a măsurilor premergătoare exproprierii luate în etapa administrativă, în condiţiile art. 20, soluţionarea cererilor de expropriere şi stabilirea cuantumului despăgubirilor, dacă părţile nu se înţeleg, fiind dată în competenţa instanţelor de drept civil, respectiv Tribunalului în raza căruia este situat imobilul propus pentru expropriere, conform art. 21 din aceeaşi lege.
Întrucât obiectul contestaţiei formulate de reclamantul-recurent a vizat, conform precizărilor acestuia, numai cuantumul despăgubirilor stabilite de comisie, aducând în discuţie însăşi raţiunea exproprierii, respectiv încetarea dreptului său de proprietate asupra terenului supus exproprierii numai cu o dreaptă şi prealabilă despăgubire, examinarea aspectelor învederate constituie atributul exclusiv al instanţei de drept comun competente, dacă este învestită cu o cerere în acest sens, cum corect a reţinut şi prima instanţă.
În consecinţă, motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu poate fi reţinut, hotărârea atacată fiind dată cu aplicarea corectă a legii.
Din examinarea cauzei sub toate aspectele, conform art. 3041 C. proc. civ., a rezultat că nu este dat în speţă niciun alt motiv de nelegalitate, de natură a fi invocat din oficiu, în condiţiile art. 306 alin. (2) C. proc. civ., astfel că, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.I. împotriva sentinţei civile nr. 1758 din 20 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2165/2008. Contencios. Alte cereri. Revizuire... | ICCJ. Decizia nr. 2174/2008. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
