ICCJ. Decizia nr. 2189/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform O.U.G. nr. 214/1999( calitatea de luptator în rezistenţa anticomunistă). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2189/2008
Dosar nr. 2626/36/2007
Şedinţa publică de la 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 5 noiembrie 2007 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.M. a chemat în judecată pe pârâtul Ministerul Justiţiei - Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, solicitând instanţei să dispună desfiinţarea hotărârii (deciziei) din 2 august 2007 emisă de Comisia pârâtă în Dosarul nr. 504/2006, prin care i-a fost respinsă cererea de recunoaştere a calităţii de beneficiar al prevederilor O.U.G. nr. 214/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 33/CA din 14 ianuarie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.M., a anulat hotărârea (decizia) contestată şi a constatat că reclamanta are calitatea de beneficiar al O.U.G. nr. 214/1999.
Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de Apel a reţinut, în esenţă, că tatăl reclamantei – H.N. - a fost condamnat la moarte, prin sentinţa penală nr. 544 din 7 octombrie 1994 a Tribunalului Militar Constanţa, pentru „crime de uneltire contra securităţii interne a R.P.R."; şi pentru „crimă de constituire în bandă în scop terorist";, conform art. 1 lit. c) şi art. 3 din Legea nr. 16/1949.
Reclamanta C.M., în calitate de moştenitor al numitului H.N., a formulat cerere de constatare a calităţii autorului său de luptător în rezistenţa anticomunistă.
Faţă de faptele pentru care a fost condamnat H.N., Curtea de Apel a reţinut că în mod netemeinic şi nelegal, prin hotărârea (decizia) ce formează obiectul acţiunii în anulare, a fost respinsă cererea reclamantei C.M.
În acest sens, Curtea de Apel a reţinut că faptele pentru care a fost condamnat autorul reclamantei se încadrează în prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 214/1999, întrucât a fost condamnat pentru „crime de uneltire contra securităţii interne”, iar nu pentru infracţiuni contra umanităţii sau activităţi fasciste pentru a fi aplicabile prevederile art. 2 alin. (2) din acelaşi act normativ, care prevăd categoriile de persoane ce nu beneficiază de dispoziţiile ordonanţei de urgenţă.
Împotriva sentinţei civile nr. 33/CA din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, în termen legal şi în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 299 C. proc. civ.
A învederat recurentul, prin motivele de recurs, că hotărârea atacată este susceptibilă de modificare prin prisma motivului prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a apreciat în mod greşit că autorul intimatei reclamante a fost condamnat pentru uneltire împotriva securităţii interne a Republicii Populare Române
În realitate, s-a susţinut, analizând sentinţa nr. 544/1949, rezultă că H.N. a fost învinuit pentru crimă de uneltire contra securităţii interne a R.P.R. şi crima de constituire în bandă în scop terorist şi în conformitate cu dispozitivul aceleiaşi hotărâri, făcându-se aplicarea art. 1 lit. c) din Legea nr. 16/1949 şi art. 3 din Legea nr. 16/1949 a fost condamnat la moarte pentru fiecare faptă în parte.
Potrivit considerentelor sentinţei, H.N. a organizat împreună cu alte persoane o bandă subversivă considerată teroristă, care a acţionat pe întreg teritoriul Dobrogei în perioada 1948-1949, fiind considerat un ideolog al grupării în cauză, care a făcut propagandă legionară în scopul răsturnării regimului venit la putere după 1945. Activitatea desfăşurată s-a materializat în acţiuni represive, violente ale membrilor grupării împotriva organelor administrative, a unor vârfuri politice ale vremii, precum şi împotriva cetăţenilor paşnici, neîncadraţi politic şi care nu împărtăşeau ideologia legionară, instaurându-se astfel în rândul populaţiei civile sentimente de spaimă şi nesiguranţă. Potrivit sentinţei menţionate mai sus au fost maltratate persoane care nu aveau legătură cu organizarea politică a statului sau cu mişcarea legionară, crime care nu aveau o justificare de ordin politic care să determine o implicare în lupta anticomunistă.
Or, s-a spus, avându-se în vedere prevederile art. 2 alin. (2) din O.U.G. nr. 214/1999, faptele comise de H.N., ideologul şi organizatorul acţiunilor legionare descrise în sentinţă, pot fi apreciate ca având caracter fascist deoarece au fost îndreptate împotriva unor membri ai populaţiei civile din teritoriul Dobrogei, instaurând o atmosferă de teroare în rândurile acestora, şi riscând a degenera în acte de violenţă împotriva populaţiei obişnuite, pentru impunerea ideologiei legionare.
Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce urmează.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 alin. (1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 214/1999 privind acordarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice persoanelor împotriva cărora au fost dispuse, din motive politice, măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa anticomunistă persoanelor condamnate pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supuse din motive politice unor măsuri administrative abuzive în perioada 6 martie 1945 - 14 decembrie 1989.
Constituie, conform art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999, infracţiuni săvârşite din motive politice infracţiunile care au avut drept scop propaganda pentru răsturnarea ordinii sociale până la 14 decembrie 1989 sau manifestarea împotrivirii faţă de aceasta. Totodată, s-a prevăzut prin alin. (2) al art. 2 din ordonanţa de urgenţă, că prevederile acestui act normativ nu se aplică persoanelor condamnate pentru infracţiuni contra umanităţii sau celor în cazul cărora s-a dovedit că au desfăşurat o activitate cu caracter fascist în cadrul unei organizaţii sau mişcări de acest fel.
În cauză, cum a reţinut în esenţă şi instanţa de fond, sunt întrunite în cazul autorului reclamantei, H.N., condiţiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 214/1999, fiind probat cu dispozitivul sentinţei nr. 544 din 7 octombrie 1949 a Tribunalului Militar Constanţa că H.N., deşi a fost trimis în judecată atât pentru infracţiunea de uneltire contra securităţii interne a Republicii Populare Române cât şi pentru infracţiunea de constituire în bandă în scop terorist, a fost condamnat la moarte - şi apoi executat la 16 decembrie 1949 - numai pentru infracţiunea de uneltire contra securităţii interne a Republicii Populare Române, prevăzută şi pedepsită de art. 1 lit. c) din Legea nr. 16/1949, astfel că în mod întemeiat a fost admisă contestaţia formulată de reclamanta C.M., fiica lui H.N., şi anulată hotărârea pronunţată în Dosarul nr. 504/2006 al pârâtei Comisia pentru constatarea calităţii de luptător în rezistenţa anticomunistă, reprezentată în justiţie de Ministerul Justiţiei.
Prima instanţă a interpretat însă în mod eronat prevederile art. 5 alin. (1) din O.U.G. nr. 214/1999 şi a constatat greşit că reclamanta C.M., şi nu tatăl acesteia H.N., are calitatea de beneficiar al prevederilor O.U.G. nr. 214/1999. în realitate, calitatea de beneficiar al drepturilor prevăzute de art. 7 din O.U.G. nr. 214/1999 o au numai persoanele cărora li se recunoaşte calitatea de luptător în rezistenţa comunistă urmare condamnării pentru infracţiuni săvârşite din motive politice sau supunerii din motive politice unor măsuri administrative abuzive, precum şi persoanelor care au participat la acţiuni de împotrivire cu arme şi de răsturnare prin forţă a regimului comunist instaurat în România, cererea de acordare a calităţii în discuţie putând fi introdusă însă, potrivit art. 5 alin. (1) din ordonanţă, de persoana condamnată sau supusă unei măsuri administrative abuzive ori, după decesul acesteia, de soţul sau rudele până la gradul al patrulea inclusiv.
În aceste condiţii, având în vedere prevederile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, se va admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 33/CA din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, şi va fi modificată în parte sentinţa atacată în sensul constatări calităţii de beneficiar al O.U.G. nr. 214/1999 a autorului reclamantei, respectiv H.N., cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Justiţiei împotriva sentinţei civile nr. 33/CA din 14 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul constatării calităţii de beneficiar al O.U.G. nr. 214/1999 a autorului reclamantei, respectiv H.N.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2186/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2209/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
