ICCJ. Decizia nr. 2210/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2210/2008
Dosar nr. 1434/59/2007
Şedinţa publică de la 29 mai 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamanta SC R&M T.I. SRL Timişoara a chemat în judecată D.G.F.P. Timiş, solicitând suspendarea deciziei de impunere nr. 227 din 21 februarie 2007 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite prin Raportul de inspecţie fiscală din 14 februarie 2007.
Motivându-şi acţiunea, reclamanta a arătat că prin actul administrativ a cărui suspendare se solicită s-au stabilit în sarcina sa debite în valoare totală de 23.365.000 ROL. În urma contestaţiei formulate, Ministerul Economiei şi Finanţelor a emis decizia nr. 198 din 10 iulie 2007, prin care decizia contestată a fost parţial anulată pentru suma de 2.487.893 ROL, reprezentând majorări de întârziere aferente TVA, stabilită a fi datorată, soluţionarea restului contestaţiei fiind suspendată până la soluţionarea laturii penale, ca urmare a sesizărilor adresate de Activitatea de Control Fiscal la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 263 din 17 octombrie 2007, a admis acţiunea reclamantei, dispunând suspendarea executării deciziei de impunere nr. 227 din 21 februarie 2007 pentru suma contestată de 20.877.168 ROL, sub condiţia achitării unei cauţiuni în sumă de 208.771 RON şi până la pronunţarea instanţei asupra fondului cauzei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că, în realizarea cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004 reclamanta a demonstrat existenţa cazului bine justificat şi iminenţa pagubei. Astfel, s-a apreciat că actul atacat stabileşte obligaţii care au fost parţial înlăturate, prin admiterea în parte a contestaţiei de către Ministerul Economiei şi Finanţelor şi s-a prelungit data la care se va pronunţa autoritatea competentă asupra celorlalte puncte ale contestaţiei administrative. Totodată, a fost avută în vedere iminenţa pagubei prin pornirea executării silite, precum şi posibilitatea perturbării activităţii societăţii din acest motiv.
În stabilirea soluţiei, instanţa de fond a avut în vedere şi acordul reclamantei pentru plata unei cauţiuni, conform prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs D.G.F.P. Timiş, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ. şi susţinând, în esenţă, următoarele critici:
- instanţa de fond a dat o hotărâre cu încălcarea prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. republicat, care prevede că instanţa poate suspenda executarea unui act administrativ fiscal numai dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate;
- instanţa de fond a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, dispunând suspendarea actului administrativ fiscal fără ca cerinţele legale să fie îndeplinite, neexistând un caz bine justificat şi nici iminenţa producerii unei pagube.
Societatea comercială reclamantă a depus întâmpinare prin care a cerut respingerea recursului şi a susţinut că a achitat cauţiunea în condiţiile stabilite de instanţă, iar cererea de suspendare îndeplineşte condiţiile cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Recursul este întemeiat.
Într-adevăr, potrivit prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. republicat, instanţa competentă poate suspenda executarea actului administrativ fiscal, în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, dacă se depune o cauţiune de până la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauţiune de până la 2.000 RON.
Or, instanţa de fond, deşi în considerentele hotărârii a reţinut în mod corect că de „plata cauţiunii prevăzute de reglementările C. proc. fisc. din art. 215 alin. (2), forma actuală, este condiţionată admisibilitatea acţiunii”, a admis cererea şi a dispus suspendarea până la pronunţarea instanţei asupra fondului cauzei, deciziei de impunere nr. 227/2007, sub condiţia achitării unei cauţiuni în sumă de 208.771 RON.
Procedând în acest mod, instanţa de fond a încălcat prevederile art. 215 alin. (2) C. proc. fisc., din interpretarea cărora rezultă că plata cauţiunii reprezintă o condiţie a cărei îndeplinire trebuie să fie prealabilă analizării de către instanţă a condiţiilor prevăzute la art. 14 din Legea contenciosului administrativ.
În ceea ce priveşte condiţiile cerute la art. 14 din Legea nr. 554/2004, instanţa de fond, admiţând cererea de suspendare a actului administrativ fiscal, a considerat în mod implicit că acestea sunt îndeplinite.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Art. 2 alin. (1) lit. t) defineşte cazurile bine justificate ca fiind acele împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. ş) defineşte paguba iminentă ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Or, în cauză, instanţa de fond, deşi a reţinut îndeplinirea celor două condiţii, nu a argumentat în niciun mod care anume împrejurări au fost de natură să-i creeze o serioasă îndoială în privinţa legalităţii actului administrativ fiscal şi nici în ce constă paguba iminentă.
De altfel, din probele aflate la dosarul cauzei nu rezultă îndeplinirea condiţiilor cerute la art. 14 din lege, societatea comercială neproducând dovezi în acest sens, deşi administrarea acestor probe cădea în sarcina sa.
În concluzie, pronunţând o soluţie cu încălcarea prevederilor art. 215 alin. (2) C. proc. fisc. şi art. 14 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, instanţa de fond a dat o hotărâre casabilă în condiţiile art. 304 pct. a şi art. 3041 C. proc. civ., astfel că recursul va fi admis şi rejudecând cauza, cererea de suspendare va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. a judeţului Timiş împotriva sentinţei civile nr. 263 din 17 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi respinge cererea de suspendare, ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 29 mai 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2209/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 2212/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
