ICCJ. Decizia nr. 2282/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2282
Dosar nr. 1702/33/200.
Şedinţa publică din 4 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamantul S.S. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 22359 din 20 august 2007 emisă de pârâtă, şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată de Legea nr. 189/2000, având calitatea de persoană refugiată.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că în luna noiembrie 1942 împreună cu familia sa a plecat din localitatea de domiciliu Popeşti, în localitatea Turda, jud. Cluj, revenind în Popeşti, în luna martie 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 109 din 25 ianuarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul S.S., a anulat hotărârea nr. 22359 din 20 august 2007 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a obligat-o să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada 15 noiembrie 1942-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 aprilie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamantul a dovedit faptul refugierii sale, împreună cu părinţii săi, din cauza persecuţiilor etnice exercitate de regimul hortyst şi a apreciat că declaraţiile autentificate ale martorilor, precum şi cele date în faţa instanţei de numiţii T.G. şi L.N. sunt edificatoare, dovedind afirmaţiile reclamantului, ţinând cont şi de contextul general socio-politic al perioadei respective.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale şi probatoriul administrat în cauză. Se susţine, în esenţă, că declaraţiile martorilor nu au furnizat date exacte despre refugiul reclamantului, în considerentele sentinţei existând inadvertenţe în legătură cu situaţia de fapt.
Se mai arată că instanţa de fond în mod greşit stabilit începutul acordării drepturilor ca fiind 1 aprilie 2007, în condiţiile în care cererea reclamantului a fost depusă la comisie la data de 29 mai 2007.
Recursul este întemeiat în parte.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Art. 5 alin. (1) din lege stabileşte că drepturile se acordă începând cu data de întâi a lunii următoare depunerii cererii.
Cum din actele dosarului rezultă că reclamantul a depus cererea întemeiată pe dispoziţiile Legii nr. 189/2000 la data de 29 mai 2007 ( fila 10 din dosarul de fond), este evident că drepturile aferente calităţii de refugiat trebuiau acordate începând cu data de 1 iunie 2007 şi nu de la 1 aprilie 2007, cum greşit a stabilit instanţa de fond.
Prin urmare, începutul acordării drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 este data de 1 iunie 2007 şi nu 1 aprilie 2007, cum s-a indicat în sentinţa atacată, sub acest aspect recursul fiind întemeiat.
În ceea ce priveşte celelalte critici aduse sentinţei atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Or, din declaraţiile martorilor T.G. şi L.N. date în faţa notarului public şi, ulterior, în faţa instanţei de fond rezultă cu certitudine că reclamantul era minor în momentul refugiului părinţilor săi din localitatea Popeşti, judeţul Cluj, iar refugiul s-a produs din cauza persecuţiilor etnice exercitate de regimul hortyst asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate.
Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".
Esenţial în cauză este, aşadar, faptul că, din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuşi, reclamantul şi familia sa au fost obligaţi să îşi părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar vârsta fragedă a reclamantului (2 luni) presupune împărtăşirea aceleiaşi situaţii cu a părinţilor săi. Că schimbarea domiciliului de către reclamant şi părinţii săi a fost determinată de persecuţiile etnice suferite de aceştia rezultă şi din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de OG nr. 105/1999, la sfârşitul căreia reclamantul s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945.
În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se în parte sentinţa atacată în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se acordă începând cu data de 1 iunie 2007 menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 109 din 25 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată, în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 se acordă începând cu data de 1 iunie 2007.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2278/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2283/2008. Contencios → |
|---|
