ICCJ. Decizia nr. 2293/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2293
Dosar nr. 1363/33/200.
Şedinţa publică din 4 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, reclamantul Ş.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 22174 din 3 august 2007 emisă de pârâtă, cu consecinţa recunoaşterii în favoarea reclamantului a drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că în august 1942 a plecat împreună cu părinţii săi, din localitatea de domiciliu Săcălaia, jud. Cluj, în localitatea Geaca, din acelaşi judeţ, întorcându-se în octombrie 1945 în localitatea de domiciliu .
Prin sentinţa civilă nr. 549 din 5 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ a admis acţiunea formulată de reclamantul Ş.P., a dispus anularea hotărârii nr. 22174 din 3 august 2007 emisă de pârâtă şi a obligat-o pe aceasta să-i recunoască reclamantului calitatea de refugiat în perioada august 1942-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că din probele existente la dosar, respectiv actele de stare civilă şi declaraţiile autentificate ale martorilor P.I. şi N.A., precum şi din declaraţiile acestora date sub prestare de jurământ rezultă împrejurarea că reclamantul s-a refugiat, împreună cu familia din localitatea de domiciliu, într-o altă localitate, în luna august 1942 întoarcerea având loc în 1945, fiind incidente dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, în temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 9 şi ale art. 3041 C. proc. civ., arătând că martorii nu au putut furniza date concrete în ceea ce priveşte refugiul reclamantului.
Recursul este nefondat.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 304 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Din conţinutul textului de lege menţionat, rezultă că drepturile compensatorii se acordă tuturor cetăţenilor români, care, din motive etnice, au suferit persecuţii în perioada precizată, această situaţie putând fi dovedită cu acte oficiale, iar în lipsa acestora cu declaraţii de martori, potrivit art. 4 alin. (1) din HG 127/2002 cuprinzând Normele metodologice de aplicare a OG 105/1999.
Or, din declaraţiile martorilor P.I. şi N.A., date în faţa notarului public şi, ulterior, date în faţa instanţei de fond, rezultă cu certitudine că reclamantul, împreună cu familia sa, din motive etnice, s-a refugiat în anul 1942 în localitatea Giaca din judeţul Cluj, unde a rămas până în anul 1945, când s-a întors în localitatea natală, satul Săcălaia.
Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".
Esenţial în cauză este, aşadar, faptul că, din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuşi, reclamantul şi familia sa au fost obligaţi să îşi părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate, iar vârsta fragedă a reclamantului (8 ani) presupune împărtăşirea aceleiaşi situaţii cu a părinţilor săi. Că schimbarea domiciliului de către reclamantă şi familia sa a fost determinată de persecuţiile etnice suferite de aceştia rezultă şi din împrejurarea că refugiul acestora s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de OG nr. 105/1999, la sfârşitul căreia reclamantul s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945.
În cauză, dovada refugiului reclamantului s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantului calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acestuia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa criticată, ca fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 549 din 5 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2283/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2337/2008. Contencios → |
|---|
