ICCJ. Decizia nr. 2283/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2283
Dosar nr. 2179/33/200.
Şedinţa publică din 4 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta C.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, anularea Hotărârii nr. 21803 din 9 iulie 2007 emisă de pârâtă, şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată de Legea nr. 189/2000, având calitatea de persoană refugiată.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că în luna august 1940 împreună cu părinţii săi a plecat din localitatea de domiciliu Chinteni, jud. Cluj, în localitatea Turda, acelaşi judeţ, revenind în comuna Chinteni, în luna martie 1945.
Prin sentinţa civilă nr. 137 din 5 februarie 2008, Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamanta C.M., a anulat hotărârea nr. 21803 din 9 iulie 2007 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj şi a obligat-o să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat în perioada august 1940-6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările ulterioare, începând cu data de 1 august 2007.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut, în baza probelor administrate în cauză, că reclamanta a dovedit faptul refugierii sale, împreună cu părinţii săi, din cauza persecuţiilor etnice exercitate de regimul hortyst şi a apreciat că declaraţiile autentificate ale martorilor, precum şi cele date în faţa instanţei sunt edificatoare, dovedind afirmaţiile reclamantei, ţinând cont şi de contextul general socio-politic al perioadei respective. .
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând-o pentru nelegalitate, arătând că instanţa de fond a interpretat în mod greşit dispoziţiile legale şi probatoriul administrat în cauză. Se susţine, în esenţă, că declaraţiile martorilor nu au furnizat date exacte despre refugiul reclamantului, în considerentele sentinţei existând inadvertenţe în legătură cu situaţia de fapt.
Se mai arată că instanţa de fond în mod greşit stabilit începutul perioadei refugiului ca fiind augustl940, în condiţiile în care această dată nu a fost indicată de nici unul dintre martori, aceştia refugiindu-se în luna septembrie 1940.
Recursul este întemeiat în parte.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este întemeiat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care, în perioada sus menţionată, a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Prin urmare, legiuitorul a stabilit ca moment iniţial al perioadei pentru care se aplică prevederile legale invocate mai sus data de 6 septembrie 1940, astfel încât instanţa de fond, în mod greşit a stabilit data de 1 august 1940 ca început al refugiului reclamantei, excedând astfel perioadei legale. Mai mult, chiar reclamanta în cererea de chemare în judecată afirmă că refugiul s-a produs în luna septembrie 1940, afirmaţie susţinută şi de declaraţiile martorilor. Prin urmare, începutul perioadei de refugiu al reclamantei este data de 6 septembrie 1940 şi nu august 1940, cum greşit a stabilit instanţa de fond, sub acest aspect recursul fiind întemeiat.
În ceea ce priveşte celelalte critici aduse sentinţei atacate, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate.
Astfel, potrivit art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente [alin. (1)] sau, în lipsa actelor oficiale, prin declaraţie cu martori [alin. (2)].
Or, din declaraţiile martorilor L.N. şi R.P., date în faţa notarului public şi, ulterior, date în faţa instanţei de fond rezultă cu certitudine că reclamanta stătea cu părinţii săi în momentul refugiului acestora din localitatea Chinteni, judeţul Cluj, iar refugiul s-a produs din cauza persecuţiilor etnice exercitate de regimul hortyst asupra populaţiei româneşti din teritoriile ocupate.
Totodată, în conformitate cu art. 2 teza a I-a din Normele de aplicare, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice".
Esenţial în cauză este, aşadar, faptul că, din cauza persecuţiilor etnice la care au fost supuşi, reclamanta şi familia acesteia au fost obligaţi să îşi părăsească domiciliul, refugiindu-se într-o altă localitate. Că schimbarea domiciliului de către reclamantă şi părinţii săi a fost determinată de persecuţiile etnice suferite de aceştia rezultă şi din împrejurarea că refugiul s-a întins pe întreaga perioadă prevăzută de OG nr. 105/1999, la sfârşitul căreia reclamanta s-a reîntors în localitatea de domiciliu, în martie 1945.
În cauză, dovada refugiului reclamantei s-a făcut, aşadar, conform legii, instanţa de fond în mod corect admiţând acţiunea şi obligând-o pe pârâtă să-i recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000 şi, în consecinţă, să-i acorde acesteia drepturile ce i se cuvin.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., recursul va fi admis, modificându-se în parte sentinţa atacată în sensul stabilirii perioadei de început al refugiului ca fiind 6 septembrie 1940, menţinându-se celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, împotriva sentinţei civile nr. 137 din 5 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că perioada de persecuţie etnică este cuprinsă între 6 septembrie 1940-6 martie 1945.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 4 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2282/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2293/2008. Contencios → |
|---|
