ICCJ. Decizia nr. 2337/2008. Contencios
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2337
Dosar nr.1713/33/200.
Şedinţa publică din 6 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Cluj, reclamanta C.M. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat faptul că părinţii săi au fost obligaţi să părăsească localitatea de domiciliu, din motive etnice şi beneficiază de drepturile reparatorii stabilite de lege.
Prin sentinţa civilă nr. 168 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj a fost admisă acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut faptul că familia reclamantei a fost nevoita să-şi schimbe domiciliul, datorită persecuţiilor etnice suferite, iar reclamanta a tăcut dovada faptului că beneficiază de prevederile actului normativ arătat.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Cluj, criticând soluţia pronunţată ca netemeinică şi nelegală.
A arătat, în cadrul motivelor de recurs formulate, faptul că reclamanta nu a făcut dovada strămutării, întrucât declaraţiile martorilor, avute în vedere de instanţa de fond, nu sunt suficiente pentru a se dovedi persecuţia suferită, data refugiului, localitatea de plecare, de refugiu şi data întoarcerii din acest refugiu.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940-6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de lege, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
De asemenea, potrivit art. 2 din Normele pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană care a fost strămutată în altă localitate, în sensul ordonanţei, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice, această categorie incluzând şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat ori au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice... Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că reclamanta a făcut dovada faptului că a fost refugiată din motive etnice, situaţie în care, hotărârea instanţei de fond urmează a fi menţinută şi, pe cale de consecinţă, în temeiul dispoziţiilor prevăzute de art. 312 C. proc. civ., recursul declarat va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 168 din 12 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 2293/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2346/2008. Contencios → |
---|