ICCJ. Decizia nr. 2346/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTACURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2346
Dosar nr. 1436/64/200.
Şedinţa publică din 6 iunie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Braşov, reclamantul F.I. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Covasna pentru ca instanţa să dispună anularea hotărârii emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să emită o hotărâre de revizuire prin care să-i recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii a arătat faptul că este în posesia unor probe noi, apărute ulterior emiterii hotărârii atacate, invocând şi Decizia nr. XLI(41) din 7 mai 2007 pronunţată deSECŢIILE UNITEale Înaltei Curţi în soluţionarea recursului în interesul legii, decizie pronunţată în legătură cu aplicarea dispoziţiilor art. l lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 189/2000.
Prin sentinţa nr. 17/F din 28 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Braşov a fost respinsă excepţia de tardivitate invocată de pârâtă prin întâmpinare şi a fost admisă acţiunea reclamantului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că acţiunea reclamantului nu este tardivă, întrucât a fost formulată în termenul de 30 de zile prevăzut de art. 7 din Legea nr. 189/2000, aşa cum rezultă din actele dosarului.
Pe fondul cererii de chemare în judecată a precizat că pârâta era obligată să soluţioneze cererea de revizuire formulată de reclamant printr-o hotărâre şi nu să răspundă printr-o adresă petentului.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Covasna, criticând hotărârea pronunţată ca nelegală şi netemeinică.
Prin motivele expuse pe larg a arătat că intimatul-reclamant nu a urmat procedura stabilită prin Legea nr. 189/2000, în sensul că hotărârea nr. 1092/2004 nu a fost contestată la instanţa competentă în termenul prevăzut de lege, fiind tardivă.
De asemenea, a arătat că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, schimbând natura ori înţelesul vădit neîndoielnic al acestuia, apreciind că cererea reclamantului din 21 decembrie 2006, prin care solicită revizuirea hotărârii arătate, trebuie să fie raportată la hotărârea nr. 1092/2004 şi nu la adresa ce reprezintă răspunsul recurentei din data de 11 ianuarie 2007.
Pe fondul cererii de chemare în judecată recurenta a apreciat că instanţa de fond a făcut o interpretare eronată a dispoziţiilor legale, întrucât Decizia secţiilor unite, invocată de intimatul-reclamant, a fost dată după formularea cererii de revizuire de către reclamant, astfel încât se apreciază că dispoziţiile acestei decizii se aplică numai pentru viitor şi nu pot retroactiva.
Recursul este nefondat.
Înalta Curte analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente cauzei va respinge recursul declarat pentru considerentele ce urmează.
Critica recurentei cu privire la tardivitatea formulării acţiunii reclamantului urmează să fie respinsă de Înalta Curte, întrucât cererea reclamantului a fost făcută în termenul prevăzut de dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 189/2000, dispoziţii aplicabile cauzei de faţă.
Recurenta a apreciat în mod greşit faptul că termenul de decădere prevăzut de lege se calculează în raport cu hotărârea iniţială nr. 1092/2004, întrucât cererea reclamantului viza revizuirea acelei hotărâri pentru motive apărute ulterior emiterii acesteia, iar pronunţarea asupra acestei cereri, cu referire la motivele formulate, se face prin decizie, conform dispoziţiilor legale.
Analizând înscrisurile depuse la dosar, Înalta Curte constată că cererea intimatului-reclamant nu este tardivă, fiind depusă cu respectarea normelor legale în materie.
Interpretarea pe care instanţa de fond a dat-o dispoziţiilor art. 1 din OG nr. 105/1999, cu modificările şi completările ulterioare, este în acord şi cu considerentele reţinute de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 558 din 25 octombrie 2005, conform cărora „stabilirea drepturilor ce se acordă cu caracter reparatoriu şi a persoanelor beneficiare ţine de opţiunea liberă a legiuitorului, cu condiţia să nu instituie tratament juridic diferit pentru persoane care se află în situaţii identice... Toate persoanele aflate în aceeaşi situaţie beneficiază de aceleaşi drepturi. Stabilirea faptului dacă o persoană sau alta se încadrează ori nu în vreuna dintre măsurile de persecuţie prevăzute în ipoteza normei juridice reprezintă o problemă de aplicare a legii, de competenţa exclusivă a instanţei judecătoreşti".
Critica recurentei pe fondul cauzei nu poate fi admisă de Înalta Curte, având în vedere practica constantă a Înaltei Curţi în această materie, dar şi faptul că o altă soluţie ar echivala cu acceptarea unor divergenţe de jurisprudenţă (practică contradictorie) ceea ce ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, consacrat de art. 6 din C.E.D.O.
Având în vedere toate aceste considerente, Înalta Curte în temeiul dispoziţiilor art. 312 C. proc. civ., va respinge recursul formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Covasna împotriva sentinţei nr. l7/F din 28 ianuarie a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 6 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2337/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2367/2008. Contencios → |
|---|
