ICCJ. Decizia nr. 2367/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2367
Dosar nr. 4310/2/200.
Şedinţa publică din 10 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 13 iunie 2007, reclamantul M.O.V. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, anularea hotărârii nr. 16506/642 din 27 martie 2007, emisă de pârâtă şi obligarea acesteia să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că, prin hotărârea contestată, pârâta i-a respins în mod nelegal cererea de atestare a calităţii de beneficiar al prevederilor Legii nr. 189/2000, deşi a dovedit că, în perioada 16 aprilie 1941-5 octombrie 1944 a fost strămutat împreună cu întreaga familie din localitatea Cinta, judeţul Mureş în localitatea Neykladhaza (în Ungaria) ca o măsură de persecuţie etnică a autorităţilor maghiare, tatăl său fiind funcţionar MAV.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2358 din 3 octombrie 2007 a admis acţiunea, a anulat hotărârea contestată şi a obligat pârâta să-i recunoască reclamantului statutul de persoană refugiată pentru perioada 16 aprilie 1941-5 octombrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 modificată, începând cu data de 1 ianuarie 2007.
Instanţa a reţinut că soluţia se impune, în raport cu probele administrate, interpretate în raport cu realităţile istorice ale momentului şi cu dispoziţiile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs pârâta Casa de Pensii a Municipiului Bucureşti, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul respingerii acţiunii reclamantului, ca neîntemeiată.
Recurenta a susţinut că situaţia persoanelor din Ardealul de Nord care dovedesc că părinţii lor au fost detaşaţi sau transferaţi în interesul serviciului la staţiile MAV din Ungaria nu poate fi considerată o persecuţie etnică, titularul continuând aceeaşi activitate şi nefiind obligat să se refugieze, date fiind şi prevederile art. 3 din Diktatul de la Viena din 30 august 1940.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile ordonanţei, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată în altă localitate", conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002, privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
În mod corect instanţa de fond a reţinut că intimatul-reclamant se încadrează în aceste prevederi legale.
Astfel, aşa cum rezultă din certificatul comunal nr. evid. 1880/1941 Supurul de Jos, legitimaţia de călătorie nr. 1037, certificatul de cazier judiciar nr. 1/142/1941, cuponul pentru a dovedi mutarea din locuinţa stabilă, emis în 16 aprilie 1941, actele de stare civilă ale reclamantului şi ale familiei sale, depuse la dosar în primă fază procesuală, familia tatălui intimatului reclamant a fost mutată din localitatea Cinta, judeţul Mureş, într-o localitate din Ungaria de către administraţia maghiară MAV.
Este evident că măsura schimbării locului de muncă şi a domiciliului tatălui reclamantului şi a familiei sale a fost un act impus, o măsură de persecuţie din motive etnice, care trebuie interpretat în raport cu conjuctura istorică a momentului, fiind cunoscute tendinţele de denaţionalizare forţată a populaţiei din teritoriile ocupate.
Mai mult decât atât este semnificativ că, prin hotărârile depuse la dosar, s-a probat faptul că fraţilor reclamantului, aflaţi în aceeaşi situaţie cu acesta, le-au fost recunoscute drepturile în temeiul Legii nr. 189/2000.
În consecinţă, faţă de dovezile existente la dosar, se reţine că sentinţa este legală şi temeinică, motiv pentru care, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta Casa de Pensii a municipiului Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2358 din 3 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 10 iunie 2008..
| ← ICCJ. Decizia nr. 2346/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2379/2008. Contencios → |
|---|
