ICCJ. Decizia nr. 259/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 259/2008
Dosar nr. 6927/1/2007
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 4 august 2003 la Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia contencios administrativ, sub nr. 1092, reclamanta C.C.R. a solicitat în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, C.J.M. şi C.L.C.F., anularea parţială a anexei 40 din HG nr. 964/2002 în sensul anulării poziţiilor cu nr. 17, 22 şi 23 şi să se constate dreptul de proprietate asupra imobilelor menţionate la aceste poziţii.
În motivarea acţiunii s-a precizat de către reclamantă că imobilele ce reprezintă proprietatea sa au fost inventariate şi cuprinse în domeniul public al comunei Fărăgău din greşeală, deşi din extrasul de C.F. Fărăgău rezultă că imobilele - construcţii se află în proprietatea reclamantei, iar asupra terenului există un drept de folosinţă. Mai arată reclamanta că, ulterior, C.L.C.F., prin Hotărârea nr. 10/2003 a decis scoaterea din domeniul public al comunei Fărăgău a imobilelor de la poziţiile 22 şi 23 din anexa 40 a HG nr. 964/2002, rămânând în domeniul public al comunei doar imobilul de la poziţia 17.
La data de 18 septembrie 2003, M.A.I. a formulat cerere de intervenţie în interesul pârâtului Guvernul României.
Curtea de Apel Târgu Mureş, prin sentinţa civilă nr. 450 pronunţată la 20 octombrie 2003 a admis în principiu cererea de intervenţie formulată de M.A.I. şi a respins acţiunea reclamantei, reţinând faţă de excepţiile invocate de pârâtul Guvernul României şi C.J.M. precum şi de intervenientul M.A.I., că nu s-a parcurs procedura prealabilă prevăzută de art. 5 din Legea nr. 29/1990, că faţă de momentul publicării HG nr. 964/2002 în M. Of. nr. 686 la data de 17 octombrie 2002, acţiunea înregistrată la 04 august 2003 este tardivă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, invocând nelegalitatea, susţinând în motivarea acestuia că greşit au fost reţinute de Instanţa de Fond ca întemeiate excepţiile invocate de intimaţi, din acte rezultând că au fost respectate prevederile art. 5 din Legea nr. 29/1990.
Prin Decizia nr. 738 din 9 februarie 2005, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursul formulat de reclamanta C.C.R. şi a casat sentinţa atacată cu trimitere spre rejudecare la aceeaşi Instanţă. În motivarea deciziei, Înalta Curte a reţinut că excepţia lipsei efectuării procedurii prealabile, precum şi a tardivităţii formulării plângerii sunt neîntemeiate, consecinţa fiind trimiterea cauzei la prima Instanţă pentru a soluţiona cauza pe fond.
Cauza a fost înregistrată la Curtea de Apel Târgu-Mureş sub Dosar nr. 2920/2005/CCA.
În faza rejudecării cauzei, reclamanta C.C.R., reprezentată de F. Mureş a renunţat la capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse la poziţiile nr. 17, 22 şi 23 din Anexa nr. 40 a HG nr. 964/2002.
În urma rejudecării, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, prin sentinţa nr. 282 din 28 noiembrie 2005 a admis în principiu cererea de intervenţie accesorie, formulată de M.A.I., a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, invocată de pârâtul Guvernul României şi a admis acţiunea formulată de reclamanta C.C.R., reprezentată de F. Mureş, anulând parţial anexa nr. 40 a HG nr. 964/2002, în sensul radierii poziţiilor 17, 22 şi 23. A constatat că reclamanta a renunţat la capătul de cerere privind constatarea dreptului de proprietate asupra imobilelor cuprinse la poziţiile nr. 17, 22 şi 23 din Anexa nr. 40 a HG nr. 964/2002.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtul Guvernul României şi intervenientul accesoriu M.A.I.
Prin Decizia nr. 3765 din 2 noiembrie 2006, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de pârâtul Guvernul României şi intervenientul M.A.I., împotriva sentinţei civile nr. 282 din 28 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi contencios administrativ, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
Instanţa de Recurs a reţinut că potrivit prevederilor art. 160 alin. (1) din Legea nr. 109/1996, proprietatea organizaţiilor cooperaţiei de consum şi ale cooperaţiei de credit este privată şi este ocrotită de lege, dar Instanţa de Fond nu a analizat şi nici nu a indicat dovezile din care rezultă că bunurile de la poziţiile 17, 22 şi 23 din Anexa 40 la HG nr. 964/2002 sunt proprietatea reclamantei şi, cu atât mai puţin titlul pe care l-a avut asupra terenurilor pe care au fost edificate construcţiile respective, în care cooperativa şi-a desfăşurat sau îşi desfăşoară unele activităţi economice.
A concluzionat Înalta Curte că hotărârea Instanţei de Fond este nelegală şi netemeinică, cauza urmând a fi trimisă pentru rejudecare în scopul completării materialului probator în sensul celor arătate mai sus.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Târgu-Mureş sub nr. 3274/1/2006.
Prin sentinţa nr. 39 din 4 mai 2007, Curtea de Apel Târgu-Mureş, secţia comercială,de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea astfel cum a fost precizată la 14 noiembrie 2005 de F. Mureş şi a dispus anularea parţială a anexei nr. 40 a HG nr. 964/2002, privind inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Fărăgău, în sensul radierii poziţiei nr. 17.
Totodată a respins cererea de intervenţie accesorie formulată de M.A.I. în interesul pârâtului Guvernul României, excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, precum şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului C.J.M.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut că referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei aceasta este neîntemeiată, în condiţiile în care potrivit art. 87 lit. c) din Legea 109/1996, F. are calitate procesuală ca reprezentantă a intereselor cooperativelor asociate.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.J.M., Instanţa de Fond a constatat netemeinicia acesteia, întrucât potrivit art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998, C.J. centralizează listele întocmite de primari şi însuşite de consiliile locale, astfel că legitimitatea procesuală pasivă este conferită prin prisma atribuţiilor stabilite de lege.
Pe fondul cauzei, Curtea de Apel Târgu-Mureş a reţinut că la poziţia nr. 17 din anexa nr. 40 este cuprinsă clădirea Poarta (fost C.A.P. Poarta), sub nr. administrativ 121 şi, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse la dosarul cauzei (filele 12 - 15 Dosar nr. 2920/2005) clădirea Complex Poarta este înregistrat în evidenţa mijloacelor fixe aparţinând patrimoniului reclamantei, fiind dat în folosinţă încă din mai 1959, iar şopronul pentru ambalaje, are aceeaşi situaţie juridică, fiind recepţionat în septembrie 1966. A mai constatat că terenul aferent este înscris pe numele reclamantei în C.F. Fărăgău, în suprafaţă de 1.277 m.p., iar niciuna dintre pârâte nu a justificat vreuna dintre modalităţile prevăzute de art. 7 din legea 213/1998, pentru înscrierea bunurilor în litigiu în inventarul întocmit.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâţii Guvernul României şi C.J.M., precum şi intervenientul M.I.R.A.
Invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., recurentul Guvernul României a criticat soluţia Curţii de Apel Târgu Mureş pentru că aceasta nu a fost motivată în drept şi pentru că a fost dată cu încălcarea/ aplicarea greşită a legii.
Sub acest al doilea aspect s-a arătat că, prin natura sa, hotărârea de Guvern este un act de atestare a bunurilor ce aparţin domeniului public judeţean sau de interes local şi neavând, deci, un efect constitutiv de drept de proprietate în favoarea unităţilor administrativ - teritoriale nu se poate susţine încălcarea dispoziţiilor art. 3 alin. (1) şi art. 7 din Legea nr. 213/1998.
Totodată s-a arătat că Instanţa a nesocotit dispoziţiile obligatorii ale Deciziei de casare nr. 3768 din 2 noiembrie 2006 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, mai exact că în virtutea rolului activ ce-i revenea nu a administrat probe complete care să formeze convingerea că reclamanta a dovedit dreptul său de proprietate asupra imobilului înscris la poziţia nr. 17 din anexa 40 la hotărârea de guvern contestată.
Prin cererea sa de recurs, C.J.M. a reiterat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive în cauză în raport de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 şi de faptul că persoana în contradictoriu cu care reclamanta îşi poate valorifica dreptul subiectiv dedus judecăţii este Guvernul României.
În privinţa fondului cauzei s-a menţionat că singurul efect al actului administrativ contestat este acela de atestare a regimului juridic diferenţiat a bunurilor ce aparţin unităţii administrativ teritoriale.
În fine, prin recursul declarat de intervenientul M.I.R.A. s-a subliniat încă o dată că HG nr. 964/2002 are un efect declarativ, de atestare a regimului juridic al proprietăţii publice, diferenţiat de regimul juridic al proprietăţii private şi că în aceste condiţii se impunea admiterea cererii de intervenţie accesorie şi pe cale de consecinţă respingerea acţiunii reclamantei.
Examinând cauza prin prisma criticilor enunţate mai înainte cât şi în virtutea art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.
Principala critică adusă de toţi cei trei recurenţi vizează efectele limitate ale actului administrativ reprezentat de HG nr. 964/2002, care nu constituie ci doar atestă un drept de proprietate în favoarea unităţilor administrativ - teritoriale, sugerându-se însă că această natură pur declarativă exclude o vătămare ce s-ar putea aduce unui drept de proprietate privată al unui terţ, printr-un asemenea act.
Această teză nu poate fi primită pe de o parte pentru că Legea nr. 554/2004 nu distinge în privinţa actelor administrative ce pot fi contestate pe calea contenciosului administrativ, iar pe de altă parte pentru că în cauză s-au produs dovezi care confirmă vătămarea adusă dreptului de proprietate al C.C.R. asupra imobilului cuprins la poziţia nr. 17 din anexa 40 a HG nr. 964/2002.
Hotărârea de guvern a cărei anulare parţială s-a cerut nu constituie prin ea însăşi un titlu de proprietate, dar este un act administrativ normativ emis în conformitate cu dispoziţiile art. 135 alin. (4) din Constituţia României şi cu art. 3 alin. (1) din Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică şi regimul juridic al acesteia, în etapa finală a procedurii speciale de delimitare a domeniului public judeţean sau de interes local de domeniul privat al unităţii administrativ teritoriale.
În consecinţă, critica ce a făcut obiectul expunerii de mai sus nu este întemeiată.
În ce priveşte fondul problemei, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că, în limitele sesizării ca urmare a precizării acţiunii din data de 14 noiembrie 2005, judecătorul fondului a analizat probatoriul administrat conform îndrumărilor din Decizia de casare nr. 3768/2006 şi a procedat la o încadrare juridică adecvată situaţiei de fapt stabilite, dispunând anularea parţială a hotărârii de guvern contestate.
Astfel, s-a reţinut că la poziţia nr. 17 din anexa 40 la HG nr. 964/2002 este cuprins imobilul, clădire Poarta (Complex Poarta) înregistrat în evidenţele mijloacelor fixe aparţinând patrimoniului reclamantei, fiind dat în folosinţă din mai 1959, iar şopronul pentru ambalaje, cu aceea situaţie juridică, fiind recepţionat în septembrie 1966.
Potrivit extrasului C.F. reclamanta deţine cota de 1/1 din terenul în suprafaţă de 1.277 m.p. aferent clădirii Poarta, teren înscris în C.F. Fărăgău.
Cele două bunuri, clădire şi teren, sunt înscrise în foaia de avere a reclamantei şi, deci, corect s-a constatat că aceasta a dovedit cu prisosinţă dreptul său de proprietate şi vătămarea suferită prin includerea bunului în anexa nr. 40 a HG nr. 964/2002.
Nu în ultimul rând, Instanţa a reţinut şi că niciuna din autorităţile pârâte nu au justificat vreuna din modalităţile prevăzute la art. 7 din Legea nr. 213/1998 pentru înscrierea imobilului în discuţie în inventarul întocmit.
Va fi înlăturată ca neîntemeiată şi critica adusă de C.J.M. sentinţei recurate, având în vedere că dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 213/1998 reprezintă tocmai temeiul legal care conferă acestei autorităţi calitate procesuală pasivă în cauză.
Prin art. 21 din actul normativ indicat se reglementează modul în care se întocmeşte şi însuşeşte inventarul bunurilor care alcătuiesc domeniul public al unităţii administrativ - teritoriale, iar prin alin. (3) se prevede că inventarele „se centralizează de consiliile judeţene, respectiv de C.G.M.B., aşa încât devine evident rolul pe care îl au consiliile judeţene în procedura premergătoare emiterii de către Guvernul României a hotărârii de atestare a apartenenţei bunurilor la domeniul public.
Ca urmare, se va menţine ca legală soluţia Curţii de Apel Târgu Mureş şi sub aspectul respingerii excepţiei invocate de C.J.M.
Pentru toate cele arătate, în temeiul art. 312 C. proc. civ., recursurile vor fi respinse ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de Guvernul României, C.J.M. şi M.I.R.A. împotriva sentinţei nr. 39 din 4 mai 2007 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 966/2008. Contencios. Obligaţia de a face.... | ICCJ. Decizia nr. 264/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
