ICCJ. Decizia nr. 271/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi protecţie sociala( persoane cu handicap, protecţia copilului). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 271/2008
Dosar nr. 30/87/2007
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman sub nr. 30/87/2007, reclamanta A.E. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele C.E.P.H.P.A. a Judeţul Teleorman şi C.S.E.P.H.A., anularea certificatului din 29 septembrie 2006 de încadrare în grad de handicap şi a Deciziei nr. 7263 din 21 noiembrie 2006 de încadrare în grad de handicap şi obligarea acestora la eliberarea unui certificat prin care să constate că reclamanta se încadrează în grad de handicap. Ulterior, reclamanta şi-a întregit acţiunea solicitând obligarea pârâtelor la plata indemnizaţiei prevăzute de art. 19 lit. b) din OUG nr. 102/1999 începând cu luna octombrie 2006 şi până la data eliberării certificatului de încadrare într-un grad handicap, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii formulate, reclamanta a arătat că suferă de diabet zaharat din anul 2001, aflându-se în evidenta I.D.N.B.M.P.D.N.P. Bucureşti.
A mai arătat că urmare a prezentării la C.S.E.P.H.A. a Judeţului Teleorman, prin certificatul din 29 septembrie 2006 i-a fost respinsă cererea de încadrare în grad de handicap, iar contestaţia formulată împotriva acestuia i-a fost respinsă de către C.S.E.P.H.A. Bucureşti.
Prin sentinţa civilă nr. 181 din 13 februarie 2007, Tribunalul Teleorman a admis excepţia de necompetenţă materială invocată de pârâtă şi a dispus declinarea competenţei de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a, la data de 09 martie 2007 sub nr. 30/87/2007.
Prin sentinţa civilă nr. 915 din 28 martie 2007 Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta A.E., ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, Instanţa de Fond a reţinut că potrivit Ordinului M.S.F. nr. 726/2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţi se aplică măsuri de protecţie specială, cap. 2 pct. 2 (persoane cu afecţiuni handicapante indiferent de vârstă, de statut şi de data dobândirii handicapului), se prevede acces şi pentru persoanele cu boli de nutriţie, respectiv diabet zaharat, boală de care suferă şi reclamanta, însă numai în cazul în care boala este însoţită şi de complicaţii secundare de intensitate accentuată şi gravă.
A reţinut Instanţa de Fond că se prevede acces la asimilarea în gradul II pentru persoanele cu: a) micro sau macro angiopatii însoţite e deficienţe accentuate sau grave; b)retinopatie neproliferativă cu afectarea zonei maculare şi proliferativă cu microhemoragii, cu vederea după corecţie de 1/12 - 1/25 sau strâmtoarea de câmp vizual cu peste 20 - 40 de grade; c) nefropatie diabetică cu albuminurie peste 300 mg/ 24 ore şi fenomene de insuficientă renală cronică în stadiul de retenţie azotată fixă; d) neuropatie diabetică - polineuropatie periferică senzitivo - motorie cu amiotrofii importante la gambe şi coapse, e) arteriopatie obliterantă cu amputaţii.
A mai constatat Instanţa de Fond că reclamanta, astfel cum rezultă din actele medicale suferă de diabet zaharat tip II, complicat cu polineuropatie senzitivă periferică, ceea ce determină o deficienţă medie, din examenul oftalmologie rezultând că aceasta nu prezintă o retinopatie iar examenul neurologic a reţinut că aceasta nu prezintă amiotrofii la gambe şi coapse.
A concluzionat Instanţa de Fond că diagnosticul stabilit reclamantei nu prezintă complicaţii secundare de intensitate medie şi gravă, astfel încât nu există posibilitatea încadrării acesteia în grad de handicap, nefiind îndeplinite criteriile prevăzute de Ordinul nr. 726/2002.
Împotriva sentinţei civile nr. 915 din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen legal reclamanta A.E., prin care s-a solicitat admiterea căii de atac, casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre o nouă judecată la Instanţa de Fond.
A învederat reclamanta, prin motivele de recurs, că hotărârea recurată este nelegală şi netemeinică, întrucât deşi în cursul judecăţii la prima Instanţă s-au invocat unele aspecte de nelegalitate a actelor administrative atacate, constând în împrejurarea că certificatul eliberat de comisia de evaluare Teleorman este emis de o comisie care nu a respectat componenţa prevăzută de art. 3 din Ordinul S.S.H. nr. 90/2002 şi că Decizia dată de C.S. a fost dată contrar prevederilor art. 11 din Ordinul nr. 90/2002 într-o altă componenţă decât cea legală, Instanţa de Fond nu a examinat aceste motive ale acţiunii.
De asemenea, a precizat recurenta că prima Instanţă nu a luat în considerare nerespectarea prevederilor art. 28 alin. (5) din Ordinul nr. 90/2002, în sensul că reclamanta nu a fost convocată la C.S. pentru examinare şi că nu s-a făcut comunicarea întâmpinărilor depuse de pârâţi, potrivit dispoziţiilor art. 115 - 116 C. proc. civ., încălcându-se dreptul la apărare, dreptul la un proces echitabil şi principiul contradictorialităţii procesului civil.
A mai susţinut reclamanta că deşi la primul termen de judecată a depus acte medicale din care rezulta că acelaşi institut la care recurenta se află în evidenţă i-a recomandat să se prezinte din nou la comisia de evaluare, având picior diabetic, i-a recomandat tratament şi control periodic, Instanţa de judecată la acelaşi termen din 28 martie 2007 a soluţionat pricina, fără a solicita punctele de vedere ale pârâţilor, fără a pune în discuţia părţilor aceste documente, fără a solicita opiniile altor specialişti sau a dispune eventual o expertiză medicală.
În concluzie, s-a arătat de către recurentă că judecătorul fondului nu a avut un rol activ, nu a analizat actele medicale din dosar, nu a respectat principiul contradictorialităţii procesului civil şi a încălcat dreptul la apărare al reclamantei.
Recurenta A.E. a invocat, în recurs, în temeiul art. 4 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, excepţia de nelegalitate a prevederilor Ordinului M.S.F. nr. 726 din 01 octombrie 2002, referitor la rubrica „Precizări" pct. 10 unde se menţionează că „ încadrarea în grad de handicap se va face până la împlinirea vârstei de pensionare prevăzute de Legea nr. 19/2000".
Excepţia de nelegalitate invocată de recurenta A.E., direct în recurs, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează.
Potrivit prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 262/2007 pentru modificarea şi completarea. Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, poate fi cercetată oricând în cadrul unui proces, pe cale din oficiu sau la cererea părţii interesate, legalitatea unui act unilateral cu caracter individual.
Or, în cauză s-a invocat excepţia de nelegalitate a unor dispoziţii dintr-un act administrativ unilateral cu caracter normativ, iar o asemenea excepţie este inadmisibilă, în raport de prevederile art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
Cât priveşte recursul formulat de reclamanta A.E., se reţine că acesta este fondat, urmând a se dispune, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ şi a prevederilor art. 312 alin. (1) – (3) şi art.313 C. proc. civ., admiterea acestei căi de atac şi casarea sentinţei civile nr. 915 din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa trimiterii cauzei spre rejudecare aceleaşi Instanţe.
Potrivit prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ. judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale. Ei vor putea ordona administrarea probelor pe care le consideră necesare, chiar dacă părţile se împotrivesc.
Pe de altă parte, conform art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept care au format convingerea Instanţei, cum şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.
În cauză, prin acţiune reclamanta a invocat nelegalitatea actelor administrative emise de intimate, respectiv a certificatului din 29 septembrie 2006 emis de C.E.P.H.A. din cadrul C.J.T. şi a Deciziei nr. 7263 din 21 noiembrie 2006 emise de C.S.E.P.H.A. din cadrul A.N.P.H., cu motivarea că nu au fost respectate prevederile art. 3, art. 8 alin. (3) şi art. 28 alin. (5) din Regulamentul de organizare şi funcţionare a comisiilor de expertiză medicală aprobat prin Ordinul nr. 90/2002 al S.S.P.H.
S-a învederat de către reclamantă, în concret, că deşi comisia de evaluare Teleorman este pentru adulţi certificatul este semnat ca membru al comisiei de către un medic primar pediatru, că motivarea dată de certificatul comisiei de evaluare Teleorman este sumară şi se referă printre altele la faptul că recurenta este pensionată pentru limită de vârstă şi că reclamanta nu a fost convocată în faţa Comisiei superioare de evaluare, iar din Decizia emisă cu prilejul soluţionării contestaţiei lipseşte semnătura psihologului C.M.
Prima Instanţă, prin hotărârea atacată, nu a răspuns acestor motive de nelegalitate invocate de reclamantă, de ordin formal, ci a stabilit, pe fond, că diagnosticul reţinut de comisiile de evaluare, neprezentând complicaţii secundare de intensitate medie şi gravă, nu poate fi încadrat în grad de handicap potrivit criteriilor prevăzute de Ordinul nr. 726/2002 al M.S.F.
Nu s-a realizat, în aceste condiţii, o pronunţare integrală a Instanţei asupra motivelor de fapt şi de drept invocate de reclamantă, iar această împrejurare echivalează cu necercetarea fondului şi are drept consecinţă casarea hotărârii atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Mai mult, prima Instanţă nu şi-a exercitat rolul activ conferit de prevederile art. 129 alin. (5) C. proc. civ. şi nu a stăruit pentru a preveni orice greşeală în cauză, pe baza corectei stabiliri a faptelor şi a aplicării corespunzătoare a normelor de drept, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale, în condiţiile în care deşi reclamanta a depus la dosarul cauzei mai multe acte medicale, nu a înţeles să pună în dezbaterea părţilor necesitatea efectuării unei expertize de specialitate, care să concluzioneze asupra încadrării recurentei într-un grad de handicap, şi chiar să ordone administrarea acestei probe împotriva voinţei părţilor.
Efectuarea unei expertize de specialitate, solicitată în recurs de reclamantă, este necesară, în raport de actele medicale emise pe numele recurentei în anul 2007 şi depuse la dosar, urmând a se stabili, după examinarea de către Instanţa de trimitere a motivelor din acţiune şi după administrarea acestei probe, dacă cererea reclamantei este întemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge excepţia de nelegalitate formulată de A.E., în temeiul dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, ca inadmisibilă.
Admite recursul declarat de A.E., împotriva sentinţei civile nr. 915 din 28 martie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi Instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 268/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 283/2008. Contencios. Regim tolerare. Recurs → |
|---|
