ICCJ. Decizia nr. 966/2008. Contencios. Obligaţia de a face. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 966/2008
Dosar nr. 299/45/2007
Şedinţa publică din 11 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introdusă la data de 31 mai 2005, D.M.G. a chemat în judecată Guvernul României şi Parlamentul României în vederea „atragerii răspunderii materiale pentru acoperirea integrală a costurilor referendumului" organizat la 19 mai 2007.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat, în esenţă, că cele două autorităţi publice pârâte „nu au onorat obligaţia prevăzută de Constituţia României privitoare la respectul faţă de lege, faţă de autoritatea puterii judecătoreşti, deoarece, în cunoştinţă de cauză, nu au acţionat pentru suspendarea acţiunii de susţinere a referendumului naţional din data de 19 mai 2007".
Prin sentinţa civilă nr. 133/ CA din 15 octombrie 2007, Curtea de Apel Iaşi, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia de autoritate a lucrului judecat invocată în cauză de C.D.
A admis excepţia ridicată de Parlamentul României şi pe cale de consecinţă a respins acţiunea faţă de acest pârât ca inadmisibilă.
În sfârşit, Instanţa a admis excepţia invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins acţiunea în ceea ce priveşte această autoritate publică centrală, care nu are legitimare procesuală pasivă.
Curtea de Apel a reţinut că lipsa răspunderii juridice, sau neresponsabilitatea deputaţilor şi senatorilor, a Parlamentului în ansamblul său, reprezintă o trăsătură a mandatului parlamentar, în virtutea căreia ei îşi pot exercita prerogativele specifice, în limitele statutului legal şi constituţional, fără a putea suferi consecinţe nefavorabile pentru votul sau opiniile politice exprimate.
Ca atare, o acţiune pentru angajarea răspunderii materiale a Parlamentului nu este admisibilă.
Cât priveşte pe pârâtul Guvernul României s-a motivat că, în calitatea de parte a puterii executive, acesta funcţionează în mod independent de puterea legislativă şi ca atare nu poate fi ţinut să răspundă pentru actele adoptate de Parlament şi de urmările lor, inclusiv cele care decurg din declanşarea procedurii de suspendare a Preşedintelui României.
În fine s-a apreciat că, nefiind parte în procedura mai sus menţionată, Guvernul României nu are legitimarea procesuală necesară „în raportul juridic obligaţional construit de reclamant".
Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul D.M.G.
Recurentul a invocat nulitatea hotărârii, susţinând că în completul de judecată a fost inclus şi un judecător cu care se află într-un proces penal şi care era deci, incompatibil să soluţioneze prezentul litigiu.
De asemenea, a fost invocată „denegarea de dreptate" săvârşită de Instanţă atunci când a respins acţiunea pentru neîndeplinirea cerinţelor legale referitoare la timbraj.
În opinia recurentului, atât Parlamentul, cât şi Guvernul României au acţionat cu rea credinţă „sfidând legea fundamentală şi autoritatea statului de drept realizată prin actul de justiţie", astfel că soluţia ce trebuia pronunţată era aceea de admitere a acţiunii astfel cum a fost formulată.
Recursul este nefondat.
Cât priveşte pretinsa incompatibilitate a unui judecător care a făcut parte din completul de judecată la prima Instanţă, afirmaţiile recurentului D.M.G. nu sunt susţinute de probe care să confirme justeţea acestei apărări.
Pe de altă parte, în raport de natura litigiului dedus judecăţii s-a stabilit în mod judicios că faţă de Parlamentul României, acţiunea introdusă la Instanţa judecătorească de contencios administrativ este inadmisibilă.
Concluzia se impune deoarece în adevăr, lipsa răspunderii juridice a deputaţilor, senatorilor şi Parlamentului în ansamblul său reprezintă o trăsătură caracteristică a mandatului parlamentar în virtutea căruia, aceştia îşi pot exercita prerogativele constituţionale, fără a putea suferi consecinţe nefavorabile pentru votul sau opiniile exprimate în cadrul activităţii parlamentare propriu-zise.
Referitor la excepţia lipsei de calitate procesuală pasivă a pârâtului Guvernul României, soluţia Instanţei de Fond este legală şi temeinică întrucât, nefiind parte în procedura de suspendare din funcţie a Preşedintelui României, această autoritate a administraţiei publice centrale, aparţinând puterii executive, nu poate fi chemată în judecată pentru a fi obligată, alături de Parlament, să răspundă material prin plată integrală a costurilor referendumului naţional din 19 mai 2007.
Având în vedere aceste considerente şi inexistenţa în cauză a unor motive de casare, de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de D.M.G. împotriva sentinţei nr. 133/ CA din 15 octombrie 2007 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 92/2008. Contencios. Refuz soluţionare... | ICCJ. Decizia nr. 259/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
