ICCJ. Decizia nr. 283/2008. Contencios. Regim tolerare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 283/2008
Dosar nr. 8437/2/2006
Şedinţa publică din 24 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 6 septembrie 2006, reclamanta L.M., cetăţean chinez a solicitat, în contradictoriu cu pârâta A.S., obligarea pârâtei la acordarea tolerării rămânerii pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilităţi de prelungire, până la încetarea motivelor care o împiedică să se întoarcă în ţara de origine.
Reclamanta a arătat că, prin adresa din 22 august 2006 i-a fost comunicat refuzul pârâtei privind acordarea tolerării rămânerii pe teritoriul României pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilităţi de prelungire, până la încetarea motivelor care o împiedică să se întoarcă în China, cu toate că, în opinia sa, îndeplineşte condiţiile art. 98 alin. (1) şi alin. (2) coroborat cu art. 99 lit. c) şi lit. f) din OUG nr. 194/2002.
A mai susţinut reclamanta că face parte din categoria de străini care pot beneficia de tolerare conform prevederilor art. 99 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 194/2002 şi a invocat, totodată, dispoziţiile art. 8 alin. (1) şi alin. (2) din C.E.D.O., precum şi Constituţia României.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 570 din 21 februarie 2007, a admis acţiunea şi a obligat pârâta să acorde reclamantei regimul tolerării şederii acesteia pe teritoriul României pe o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii tolerării până la încetarea motivelor care o împiedică să părăsească România şi să se întoarcă în ţara de origine, China.
Pentru a se pronunţa astfel, Instanţa a reţinut că reclamanta are viaţă de familie în România, are locuinţă, este asociat unic şi administrator al firmei J.B., iar faptul că este însărcinată cu un al treilea copil i-ar atrage sancţiuni pentru încălcarea normelor privind planificarea familială în China.
În consecinţă, s-a reţinut că, în speţă, sunt incidente prevederile art. 98, art. 99 alin. (1) lit. c) şi lit. f), coroborate cu cele ale art. 89 alin. (1) lit. c) din OUG nr. 194/2002, precum şi cele ale art. 8 alin. (1) din C.E.D.O.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs A.S.
În sinteză, criticile formulate de recurentă au vizat greşita interpretare şi aplicare de către Instanţa de Fond a prevederilor art. 98 din OUG nr. 194/2002 privind regimul străinilor în România (cu modificările ulterioare) precum şi a art. 8 alin. (1) din C.E.D.O., apreciindu-se că intimata nu se află într-o imposibilitate obiectivă de a părăsi România şi că reacţia autorităţii faţă de împrejurarea că şederea acesteia în ţară are caracter ilegal din anul 2003 se încadrează în excepţiile admise prin art. 8 alin. (2) din C.E.D.O.; în acest sens s-a subliniat că refuzul autorităţii de a acorda regimul tolerării constituie o măsură necesară pentru respectarea ordinii publice.
În susţinerea recursului a fost invocată jurisprudenţa C.E.D.O., amintindu-se cazul A.C. şi B. contra Regatului Unit.
Deşi iniţial intimata - reclamantă a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale pentru analiza neconstituţionalităţii dispoziţiilor art. 98 alin. (1) şi alin. (2) din OUG nr. 194/2002 modificată prin Legea nr. 482/2004 (faţă de dispoziţiile art. 26 alin. (1) din Constituţia revizuită a României raportat la art. 8 din C.E.D.O.), având în vedere renunţarea expresă la această cerere, în temeiul art. 316 C. proc. civ. cu referire la art. 246 din acelaşi cod, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie va lua act de această renunţare la judecată.
Examinând pricina prin prisma criticilor care se subsumează motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct.9 C. proc. civ., dar şi în temeiul ar. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea sau modificarea sentinţei atacate.
Pe baza unui probatoriu atent analizat, judecătorul fondului a stabilit în mod corect situaţia de fapt ce a făcut obiectul solicitării reclamantei L.S. în temeiul OUG nr. 194/2002 modificată,obligând în consecinţă autoritatea pârâtă (în prezent O.R.I. prin reorganizarea A.S. şi a O.N.R.) să acorde petentei regimul tolerării rămânerii pe teritoriul României în conformitate cu dispoziţiile art. 98 şi art. 99 din ordonanţa privind regimul străinilor în România, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 482/2004.
S-a reţinut că nu poate fi ignorat faptul că reclamanta este căsătorită cu un cetăţean chinez cu drept de şedere în România pentru desfăşurarea de activităţi comerciale, că reclamanta are doi copii minori şi este însărcinată cu un al treilea copil şi, nu în ultimul rând, că întoarcerea acesteia în acest moment în ţara de origine ar expune-o la tratamente degradante şi sancţiuni pentru încălcarea normelor privind planificarea familială.
Împrejurările concrete ale cauzei demonstrează fără putinţă de tăgadă că soluţia respingerii cererii pentru acordarea beneficiului tolerării ar echivala cu o îngrădire a dreptului intimatei - reclamante la viaţă familială, drept fundamental ocrotit şi prevăzut de art. 26 din Constituţia revizuită prin Legea nr. 429/2003 şi de art. 8 din C.E.A.D.O.L.F. (ratificată de România prin Legea nr. 30/1994).
Contrar celor susţinute de recurentă, în speţă nu rezultă că îngrădirea acestui drept fundamental ar fi o măsură necesară şi proporţională cu scopul urmărit al autorităţii în sensul art. 53 alin. (2) din Constituţie şi art. 8 alin. (2) din C.E.D.O.
Limitarea unui drept fundamental cum este cel la o viaţă de familie nu poate fi acceptată, neputând constitui o măsură necesară pentru apărarea ordinii publice, iar situaţia de fapt dovedită în cauză nu se încadrează în situaţiile la care face trimitere paragraful 2 al art. 8 din C.E.D.O. şi care permit amestecul autorităţii publice în exercitarea dreptului consfinţit de art. 8 alin. (1) din Convenţie.
Ca şi în multe alte cauze similare[1], Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că probatoriul administrat nu a demonstrat că refuzul aprobării cererii intimatei ar constitui o măsură „necesară pentru securitatea naţională, siguranţă publică, bunăstarea economică a ţării, aprobarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătăţii şi moralei, ori protejarea drepturilor şi libertăţilor altora".
În acelaşi timp fără a minimaliza dreptul statului suveran de a controla intrarea şi şederea străinilor pe teritoriul naţional, C.E.D.O. a statuat în mod constant că protecţia dreptului consfinţit de art. 8 alin. (1) din Convenţie este totală şi că respectarea şi ocrotirea vieţii de familie are prioritate faţă de motivele de ordine publică.
Pentru toate cele arătate, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că este corectă şi legală soluţia Instanţei de Fond privind recunoaşterea dreptului cetăţeanului străin la acordarea tolerării pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de reglementările legale în materie.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.S., în prezent O.R.I. împotriva sentinţei civile nr. 570 din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
[1] Deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 135/2007.
nr. 1167/2007, nr. 3483/2007, nr. 4439/2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 271/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 284/2008. Contencios. Anulare certificat de... → |
|---|
