ICCJ. Decizia nr. 2625/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2625/2008

Dosar nr. 1954/33/2007

Şedinţa publică din 24 iunie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Reclamanta P.A. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 21238 din 27 mai 2007 emisă de aceasta din urmă, cu consecinţa obligării pârâtei la acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000.

În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că hotărârea a cărei anulare o solicită este nelegală, întrucât îi ignoră calitatea sa de persoană strămutată, calitate ce a fost dovedită prin declaraţii de martori şi acte de stare civilă.

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 198 din 15 februarie 2008 a admis acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, dispunând anularea Hotărârii nr. 21238 din 27 mai 2007 emisă de pârâtă obligarea acesteia să-i recunoască reclamantei calitatea de refugiat pe perioada 15 aprilie 1941 - 1 septembrie 1944 şi să-i acorde drepturile băneşti prevăzute de OG nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, începând cu data de 1 iunie 2005.

Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că probele administrate şi existente la dosar, respectiv declaraţia autentificată a martorului P.I. precum şi declaraţiile martorilor audiaţi în faţa instanţei şi actele de stare civilă ale reclamantei, atestă cu caracter unitar împrejurarea că aceasta din urmă împreună cu familia s-a refugiat, urmare a persecuţiilor etnice instituite în localitatea de domiciliu, într-o altă localitate în luna aprilie 1941, reîntoarcerea având loc în cursul lunii septembrie 1944.

Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj.

Recurenta a susţinut în esenţă că, în raport de prevederile art. 7 pct. 4 al Legii nr. 189/2000 şi, ţinând seama de confirmarea de primire anexată prezentului recurs, acţiunea reclamantei este tardivă astfel că urmează ca prin admiterea recursului aceasta să fie respinsă pe acest temei (tardivitate).

Recursul este nefondat.

Referitor la excepţia invocată de recurentă în recurs urmează să se constate că aceasta nu poate invoca propria culpă, prin menţionarea în cuprinsul hotărârii comunicate reclamantei, a faptului că aceasta poate fi contestată în termen de 6 luni de la comunicare, la Curtea de Apel Cluj.

Pe de altă parte, trebuie avut în vedere faptul că Decizia nr. 34 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, Secţiile Unite, a fost comunicată în Monitorul Oficial al României la data de 14 noiembrie 2007, dată de la care a intrat în vigoare, iar cererea de chemare în judecată a intimatei-reclamante a fost înregistrată la Curtea de Apel Cluj la data de 5 noiembrie 2007 în termenul indicat de recurentă, în cuprinsul hotărârii comunicate.

Pe fond, recursul este nefondat pentru următoarele considerente ce vor fi expuse în cele ce urmează.

Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.

După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nicio distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.

Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât şi cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.

Potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.

În cauză, deşi a fost depusă declaraţia autentificată a martorului P.I. din al cărei conţinut rezultă că reclamanta împreună cu familia s-a refugiat din localitatea de domiciliu urmare a persecuţiilor etnice, instanţa a dispus administrarea nemijlocită a probei cu martori. Astfel, audiaţi fiind cu respectarea dispoziţiilor art. 193 alin. (1) C. proc. civ., martorii I.P. şi P.P. au confirmat calitatea de refugiaţi a reclamantei şi membrilor familiei sale, dând instanţei detalii privitoare la refugiu şi relatând fapte pe care le-au cunoscut direct şi în care au fost implicaţi personal.

Faţă de cele ce preced, se constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică astfel că, recursul fiind nefondat, urmează să fie respins în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ. coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 198 din 15 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2625/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs