ICCJ. Decizia nr. 2623/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2623/2008
Dosar nr. 1516/33/2007
Şedinţa publică din 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta P.E. a chemat în judecată Casa Judeţeană de Pensii Cluj, solicitând instanţei ca în contradictoriu cu pârâta să dispună anularea Hotărârii nr. 21851 emisă de aceasta din urmă la data de 9 iulie 2007 şi obligarea ei să-i recunoască calitatea de persoană refugiată, cu acordarea drepturilor corespunzătoare prevăzute de lege.
În motivarea acţiunii reclamanta a arătat că, deşi a depus actele necesare recunoaşterii calităţii de persoană refugiată, inclusiv declaraţii de martori, pârâta în mod nelegal i-a respins cererea.
Curtea de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 9 din 9 ianuarie 2008 a respins acţiunea în contencios administrativ formulată de reclamantă, reţinând că probele existente la dosarul cauzei nu sunt concludente pentru a putea dovedi că reclamanta se încadrează în situaţiile prevăzute de art. 1 din OG nr. 105/1999.
Astfel, martorul T.G. s-a refugiat din Aghireş-Macău Turda, iar martora L.N. se afla în refugiu la 15 februarie 1943 în Turda, fiind plecată din Sardu la 15 septembrie 1940, astfel că aceştia nu aveau posibilitatea de a cunoaşte evenimentele petrecute în Călăţele, satul Văleni, localitatea de unde reclamanta şi mama sa, susţine că a fost persecutată şi obligată a se refugia.
Procedând la audierea nemijlocită în şedinţă publică a martorei L.N., instanţa a reţinut că aceasta nu păstrează în memorie percepţia unor fapte privind pe reclamantă, martora neasistând personal la refugiul acesteia, nu a perceput în mod direct cauzele care au determinat refugiul, ea declarând că ştie faptul că refugiul s-a datorat persecuţiilor etnice, din spusele mamei sale.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică, a declarat recurs reclamanta P.E.
Recurenta a susţinut în esenţă că proba cu declaraţii autentice de martori este agreată de OG nr. 105/1999 art. 4 alin. (2) în lipsa actelor oficiale şi, că ea a dovedit persecuţia etnică, declaraţiile martorilor concordând cu situaţia istorică locală şi naţională, fiind concludente şi susţinându-se reciproc.
A mai susţinut că martora L.N. ascultată în instanţă, a recunoscut că a depus mărturie în favoarea mai multor persoane dar că le confundă doar atunci când nu le poate vedea fizionomia feţei, altfel, aşa cum s-a întâmplat şi în faţa notarului public, le poate recunoaşte şi oferi mai multe detalii despre ele.
Recursul este nefondat.
Potrivit dispoziţiilor art. 1 din Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ, persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii din motive etnice, respectiv a fost deportată în ghetouri şi lagăre de concentrare din străinătate, a fost privată de libertate în locuri de detenţie sau în lagăre de concentrare, a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu, a făcut parte din detaşamentele de muncă forţată, a fost supravieţuitoare a trenului morţii, este soţul sau soţia persoanei asasinate sau executate din motive etnice, dacă ulterior nu s-a recăsătorit.
După cum se poate observa, din analiza acestui text de lege, condiţia de bază pe care trebuie să o îndeplinească persoana care solicită drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 este aceea de a fi fost persecutată pe criterii etnice şi determinată să-şi schimbe domiciliul, legea nefăcând nici o distincţie între naţionalitatea celor persecutaţi sau între localităţile unde a avut loc refugiul.
Legea cadru are în vedere toate regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945, regimuri instaurate atât în teritoriile cedate cât şi cele păstrate în continuare sub administrarea Statului Român.
Potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999, astfel cum a fost introdus prin Legea nr. 319/2002, dovedirea situaţiilor prevăzute la art. 1 se face de către persoanele interesate cu acte oficiale eliberate de organele competente iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
În cauză, deşi au fost depuse declaraţiile autentificate ale martorilor L.N. şi T.G., urmează a se constata că acestea nu sunt concludente în soluţionarea cauzei, întrucât martorii s-au refugiat din localităţi diferite neavând posibilitatea cunoaşterii cu certitudine a evenimentelor petrecute în localitatea din care reclamanta susţine că s-a refugiat.
Înşişi martorii declară că au asistat la refugiul mai multor persoane din localităţi răspândite în tot judeţul Cluj, astfel că pe bună dreptate instanţa de fond a reţinut că aceste mărturii nu pot forma intima convingere a instanţei cu privire la realitatea obiectivă existentă în cauză, dispunând administrarea nemijlocită a probei cu martori.
Astfel, audiată fiind în condiţiile art. 193 pct. 1 C. proc. civ., martora L.N. a relevat că ştie de refugiul reclamantei de la mama sa. A mai arătat că nu ştie de unde o cunoaşte pe reclamantă dar îşi aduce aminte că aceasta s-a refugiat în Turda împreună cu mama sa din cauza persecuţiilor etnice.
Cum mărturia trebuie să emane de la un martor de bună credinţă şi să inspire judecătorului încrederea că reflectă în mod exact realitatea obiectivă, instanţa i-a pus martorei întrebări cu privire la fapte cunoscute din alte probe de la dosar şi de care martora avea cunoştinţă.
Din răspunsurile primite de la martoră, instanţa a constatat lipsa de sinceritate a acesteia, manifestată prin relatarea cu precizie a unor fapte dintr-un trecut mai îndepărtat în legătură cu refugiul reclamantei, cu precizări şi lux de amânunte care au dat de bănuit, fără a fi însă în măsură să dea referiri la fel de exacte cu privire la refugiul celorlalte persoane pentru care a dat declaraţie în faţa notarului public.
Memorizarea selectivă şi relatarea faptelor cuprinse în depoziţie numai în legătură cu refugiul reclamantei a determinat în mod corect instanţa să aprecieze că mărturia acesteia nu reflecta în mod exact realitatea acelor vremuri, refugiul reclamantei nefiind prin urmare dovedit.
Examinând şi din oficiu hotărârea atacată sub toate aspectele de legalitate şi temeinicie şi neconstatându-se existenţa vreunui motiv de casare, recursul declarat de P.E. va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.E. împotriva sentinţei civile nr. 9 din 9 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2622/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 2624/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
