ICCJ. Decizia nr. 2617/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2617/2008
Dosar nr. 2598/2/2007
Şedinţa publică din 24 iunie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul R.M.G. a chemat în judecată M.I.R.A., I.G.P., D.G.I.P.I. şi M.E.F., solicitând instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună obligarea pârâţilor M.I.R.A., I.G.P., şi D.G.I.P.I. să-i plătească prima de concediu pe anii 2004, 2005 şi 2006 actualizată cu indicele de inflaţie la data plăţii efective.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că are calitatea de ofiţer de poliţie şi că potrivit art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002, are dreptul pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. A mai arătat că ulterior, printr-o serie de legi s-a dispus suspendarea aplicării acestui articol, suspendare care a durat până la 31 decembrie 2006.
Întrucât suspendarea este nelegală şi neconstituţională pe de o parte, iar pe de altă parte, aceasta şi-a încetat aplicabilitatea, reclamantul susţine că este îndreptăţit la plata primelor de vacanţă restante, solicitând obligarea pârâţilor, în acest sens.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2569 din 23 octombrie 2007 a admis acţiunea formulată de reclamant, obligând pârâţii M.I.R.A., I.G.P., şi D.G.I.P.I. la plata către reclamant a contravalorii primelor pentru perioada 2004 - 2006 şi a sporului de fidelitate pentru anul 2005, actualizate cu indicele de inflaţie la data plăţii.
Totodată, a obligat pârâtul M.E.F. să aloce sumele necesare plăţii şi a respins cererea de chemare în garanţie ca neîntemeiată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că în calitate de ofiţer de poliţie, reclamantul are dreptul potrivit art. 28 lit. e) din Legea nr. 360/2002, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu. De asemenea, reclamantul mai are dreptul şi la sporul de fidelitate pe anul 2005 prevăzut de art. 6 din OGnr. 38/2003.
Instanţa de fond a mai reţinut şi că potrivit art. 3 alin. (1) pct. 2 din HGnr. 2008/2005, M.E.F. va fi obligat să aloce sumele necesare plăţii.
Cât priveşte cererea de chemare în garanţie, instanţa de fond a reţinut că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu există un raport juridic legal sau convenţional de garanţie a sumelor solicitate, M.E.F. neavând obligaţia să garanteze plata acestor sume, reclamantul nefiind salariat al acestuia.
Împotriva acestei sentinţe considerată nelegală şi netemeinică a declarat recurs pârâtul M.E.F.
Recurentul a susţinut, în esenţă, că M.E.F. nu are calitate procesuală pasivă în cauză, astfel că cererea de chemare în judecată împotriva sa trebuia respinsă ca fiind îndreptată împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă.
Astfel, susţine recurentul, este lipsit de relevanţă faptul că M.E.F. elaborează proiectul bugetului de stat, atâta timp cât, aceasta se face pe baza proiectelor bugetelor ordonatorilor principali de credite şi a proiectelor bugetelor locale iar în cauză M.I.R.A. are calitate de ordonator principal de credite.
A mai susţinut recurentul şi faptul că instanţa de fond nu a observat nici normele speciale ale OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, în conformitate cu care, acestea au obligaţia să ia toate măsurile ce se impun, inclusiv virări de credite bugetare, în condiţiile legii, pentru asigurarea în bugetele proprii a creditelor necesare efectuării plăţii sumelor stabilite prin titluri executorii.
Curtea, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport cu dispoziţiile legale incidente, constată că prima instanţă a dispus în mod nelegal obligarea M.E.F. să asigure M.I.R.A. fondurile necesare pentru plata drepturilor reclamantului.
Într-adevăr, reclamantul în calitate de ofiţer de poliţie este angajat al M.I.R.A., astfel că achitarea drepturilor salariale cade în sarcina acestei instituţii.
Raportul juridic de serviciu este creat între reclamant şi M.I.R.A., o componentă a acestui raport de serviciu fiind şi achitarea drepturilor salariale şi a altor drepturi băneşti la care reclamantul este îndreptăţit în calitate de funcţionar public, M.E.F. nefiind parte a acestui raport juridic obligaţional.
Conform dispoziţiilor art. 3 alin. (1) pct. 2 din HG nr. 386/2007 M.E.F. „elaborează proiectul bugetului de stat, precum şi proiectul legii de rectificare a bugetului de stat, operând rectificările corespunzătoare".
Totodată, potrivit art. 28 din Legea nr. 500/2002, „proiectele legilor bugetare anuale şi ale bugetelor se elaborează de către Guvern, prin M.F.P.".
Având în vedere aceste texte de lege precum şi dispoziţiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 care stabilesc rolul M.E.F. în domeniul finanţelor publice urmează a se constata că această instituţie nu poate fi obligată să asigure fondurile necesare plăţii drepturilor băneşti solicitate de către reclamant, întrucât printre atribuţiile acesteia nu se numără şi aceea a plăţii, virării sau alocării de fonduri din bugetul de stat ci doar atribuţii în derularea procesului legislativ prin întocmirea proiectului de lege pe baza propunerilor ordonatorilor principali de credite.
Referitor la celelalte dispoziţii ale hotărârii, Curtea constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, pentru următoarele considerente.
Prin Legea nr. 188/1999 s-a instituit dreptul funcţionarilor publici ca, pe lângă indemnizaţia de concediu, să li se acorde o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu.
Este adevărat că acordarea primei de vacanţă, instituită prin prevederile legale sus menţionate, a fost suspendată în anii 2001 - 2006, prin dispoziţii normative succesive, însă, aşa cum corect a reţinut şi instanţa de fond, suspendarea nu echivalează cu eliminarea dreptului, atâta vreme cât nu există nicio dispoziţie legală prin care să fi fost înlăturată existenta acestuia.
Astfel, dreptul la prima de concediu, stabilit iniţial prin art. 33 alin. (2) din Legea nr. 188/1999 (publicată în M. Of. nr. 600/8.12.1999), a fost menţinut prin art. 34 alin. (2) din Legea nr.188/1999, în forma republicată (M. Of. nr. 251/22.03.2004), precum şi prin art. 35 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, în forma republicată pentru a doua oară (M. Of. nr. 365/29.05.2007).
Nu se poate considera, deci, că suspendarea dreptului în perioada respectivă echivalează cu inexistenţa sa în cadrul aceleiaşi perioade, întrucât s-ar încălca principiul constituţional ce garantează realizarea drepturilor acordate.
De asemenea, neprevederea în continuare a acestui drept, recunoscut şi garantat, nu poate înlătura existenţa lui anterioară pentru că s-ar contraveni atât art. 53 din Constituţia României revizuită (art. 49 din Constituţia anterioară) privind cazurile când se poate restrânge exerciţiul unui drept, cât şi reglementărilor art. 1 din Protocolul nr. 1 adiţional la Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
Un astfel de drept nu poate fi considerat că nu a existat în perioada pentru care exerciţiul său a fost suspendat, întrucât s-ar ajunge la situaţia, inadmisibilă, potrivit căreia un drept prevăzut de lege să fie lipsit de conţinut, printr-o îngrădire nelegitimă a exercitării lui.
De aceea, respectarea principiului încrederii în statul de drept, care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în spiritul şi litera lor, concomitent cu eliminarea oricărei tendinţe de reglementare a unor situaţii juridice fictive, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să nu poată fi împiedicaţi de a se bucura efectiv de acestea, pentru perioada în care au fost prevăzute de lege.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 2569 din 23 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul R.M.G. împotriva pârâtului M.E.F. pentru lipsa calităţii procesuale pasive.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 24 iunie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2615/2008. Contencios. Anulare acte privind... | ICCJ. Decizia nr. 2622/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
