ICCJ. Decizia nr. 287/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 287/2008
Dosar nr. 1228/54/2007
Şedinţa publică de la 24 ianuarie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor dosarului, s-au constatat următoarele:
Prin cererea adresată Curţii de Apel Craiova, reclamanta M.D. a solicitat anularea ordinului nr. 477 din 01 februarie 2007 prin care a fost sancţionată începând cu data 01 februarie 2007, cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, conform art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999, republicată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin ordinul contestat a fost sancţionată disciplinar, reţinându-se în sarcina sa faptul că nu a respectat ordinele de serviciu nr. 52, 121, 125 şi 129/2006 în sensul că a atribuit gestionarilor alte sarcini decât cele privind emiterea adeverinţelor de reţinere a bunurilor.
A arătat faptul că ordinul atacat este nelegal întrucât, în baza ordinului de serviciu nr. 52/2006, şeful de tură asigură planificarea turei de serviciu pentru cele două sensuri de control, iar în regulamentul de organizare şi funcţionare a birourilor vamale şi în fişa postului se prevede că toţi lucrătorii îndeplinesc orice alte dispoziţii date de conducătorul ierarhic.
A subliniat că toţi lucrătorii vamali operativi, deci şi cei nominalizaţi gestionari, aveau atribuţii de control şi vămuire a bunurilor aparţinând călătorilor, acordate prin ordine de serviciu.
A mai precizat şi aspectul că, în lunile iunie-august 2006 au fost prezenţi la serviciu cel mult 5 lucrători pe tură, inclusiv şeful de tură. Dintre aceştia doi făceau parte din echipa de control fizic şi antidrog, conform Ordinului Autoritatăţii Naţionale a Vămilor nr. 7540/2005, un lucrător vamal efectua controlul la agenţii economici, iar cei rămaşi trebuiau să acopere toate celelalte activităţi, inclusiv cea de emitere a adeverinţelor de reţinere a bunurilor. Din aceste motive, în această perioadă, emiterea adeverinţelor de reţinere a fost făcută atât de gestionari, cât şi de alţi lucrători.
Reclamanta a mai invocat lipsa din cuprinsul actului administrativ sancţionator, a prevederilor din procesul-verbal al comisiei de disciplină şi motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, apreciind că lipsa acestor menţiuni determină nulitatea absolută a actului atacat.
De asemenea, reclamanta a mai invocat tardivitatea cercetării disciplinare.
Prin întâmpinarea formulată de către Autoritatea Naţională a Vămilor s-a solicitat respingerea contestaţiei reclamantei.
Pârâta a arătat că actul emis este legal şi cuprinde toate menţiunile prevăzute de lege, făcând trimitere în preambulul său la raportul din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, care face corp comun cu ordinul atacat.
S-a precizat faptul că în ceea ce priveşte excepţia tardivităţii sesizării Comisiei de disciplină, aceasta este neîntemeiată, întrucât pârâta a respectat termenul prevăzut de lege.
Prin sentinţa nr. 250 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova a fost admisă acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că excepţia tardivităţii sesizării este neîntemeiată, întrucât termenul prevăzut de art. 24 alin. (4) din H.G. nr. 1210/2003 se calculează în raport de data la care a încetat încălcarea îndatoririlor de serviciu, abaterea disciplinară fiind săvârşită în intervalul 05 iunie 2006-31 august 2006. Or, comisia de disciplină a fost sesizată la data 06 octombrie 2006, adică în termen.
În ceea ce priveşte excepţia nulităţii absolute a actului administrativ atacat, instanţa a constatat că această excepţie este întemeiată întrucât ordinul atacat nu cuprinde menţiunile prevăzute de dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. b) şi c) din H.G. nr. 1210/2003.
Analizând actul atacat şi pe fondul său, Curtea de apel a conchis că ordinele de serviciu nr. 121, 125 şi 129/2006 nu prevedeau ca sarcină de serviciu exclusivă pentru gestionari emiterea adeverinţelor de reţinere a bunurilor. Din conţinutul fişei postului, precum şi din pct. c) al ordinului nr. 52/2006 rezultă, arată instanţa fondului, că această sarcină putea fi atribuită şi altor funcţionari vamali. În plus, ca o confirmare, ulterior sancţionării contestatoarei, prin ordin de serviciu, s-a prevăzut expres ca şi alţi lucrători, în afară de gestionari, să poată emite adeverinţe de reţinere a bunurilor, potrivit planificării întocmite de şeful de tură.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova în nume propriu, precum şi în numele Autorităţi Naţionale a Vămilor invocând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., precum şi dispoziţiile generale cuprinse în art. 3041 C. proc. civ.
Recurentele susţin că instanţa de fond nu a ţinut seama de apărările lor, însuşindu-şi fără rezerve punctul de vedere al reclamantei.
Invocă aplicarea greşită a prevederilor art. 35 alin. (2) lit. b) şi c) din H.G. nr. 1210/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, în condiţiile în care preambulul ordinului atacat face referire la raportul nr. din 29 ianuarie 2007 întocmit de comisia de disciplină din cadrul Autorităţii Naţionale a Vămilor. În cuprinsul acestuia se face precizarea că audierea reclamantei s-a consemnat în procesul-verbal din 24 noiembrie 2006, respingându-i-se motivat apărările. În acest mod, arată recurentele, s-a realizat cercetarea disciplinară prealabilă.
Cât priveşte fondul cauzei, recurentele susţin că prima instanţă a ignorat dispoziţiile art. 23 şi art. 24 din O.U.G. nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal şi a interpretat greşit probele administrate din care rezultă cu claritate că reclamanta a încălcat ordinele de serviciu indicate, prin aceea că a atribuit gestionarilor alte sarcini decât cele de a emite adeverinţe de reţinere a bunurilor.
Prin întâmpinarea formulată, intimata-reclamantă M.D. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
A arătat că instanţa de fond a stabilit în mod corect că ordinul de sancţionare este nelegal întrucât a fost emis cu încălcarea art. 35 alin. (2) lit. b) şi c) din H.G. nr. 1210/2003. Intimata consideră că prevederea menţionată constituie o garanţie de legalitate, de protejare a drepturilor funcţionarilor publici în procedura de angajare a răspunderii disciplinare şi că nu se poate accepta ideea recurentelor privind trimiterea la un alt act care ar face corp comun cu ordinul.
În recurs nu s-au administrat înscrisuri noi, probă admisibilă în recurs conform art. 305 C. proc. civ.
Examinând cu prioritate, potrivit art. 137 alin. (1) C. proc. civ. excepţia privind lipsa calităţii procesuale active a recurentei Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova, Înalta Curte constată că este fondată.
Această recurentă nu a participat la judecarea cauzei soluţionată prin sentinţa civilă nr. 250 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Nefiind parte în proces, Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova nu are calitatea de a declara recurs împotriva hotărârii care a soluţionat un litigiu între alte persoane. Dispoziţiile legale care reglementează recursul (art. 299-art. 316 C. proc. civ.) se referă strict la promovarea acestuia de către părţi, adică de către persoanele care au participat la judecarea pricinii.
În aceste condiţii, recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale în nume propriu, va fi respins ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Examinând sentinţa prin prisma criticilor formulate în recursul declarat de pârâta Autoritatea Naţională a Vămilor, a apărării din întâmpinare, precum şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest recurs este nefondat.
Obiectul acţiunii în contencios administrativ soluţionate de Curtea de apel vizează anularea ordinului nr. 477 din 01 februarie 2007 emis de vicepreşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală - Autoritatea Naţională a Vămilor prin care, începând cu data de 01 februarie 2007, intimata-reclamantă M.D., funcţionar public de execuţie la Biroul Vamal Calafat a fost sancţionată cu diminuarea drepturilor salariale cu 10% pe o perioadă de 3 luni, în baza art. 65 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, republicată, modificată şi completată.
Instanţa de fond a argumentat soluţia de admitere a acţiunii şi de anulare a ordinului dintr-o dublă perspectivă, reţinând, cum s-a arătat anterior, că acesta nu conţine menţiunile obligatorii prevăzute în dispoziţiile art. 35 alin. (2) lit. b) şi c) din H.G. nr. 1210/2003, dar şi că faptele imputate nu pot fi considerate abateri atât timp cât fişa postului oricărui lucrător vamal indică faptul că acesta „efectuează operaţiuni de control şi de vămuire a bunurilor aparţinând persoanelor fizice”.
Referitor la motivul de recurs care combate excepţia nulităţii absolute a ordinului prin raportare la prevederile art. 35 alin. (2) lit. b) şi c) din H.G. nr. 1210/2003, Înalta Curte reţine următoarele:
Acest text de lege (în sens larg) avea, la data emiterii ordinului de sancţionare următorul conţinut: „sub sancţiunea nulităţii absolute, în actul administrativ prevăzut la alin. (1) - adică actul administrativ de sancţionare a funcţionarului public - se cuprind în mod obligatoriu:
b) precizarea prevederilor din procesul verbal al comisiei de disciplină.
c) motivele pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile”.
Verificând preambulul şi partea expozitivă ale actului administrativ sancţionator, Înalta Curte constată că acest motiv de recurs este fondat, în sensul că cele două cerinţe ale legii, citate anterior, sunt îndeplinite.
Astfel, în alin. (3), ordinul nr. 477 din 01 februarie 2007 trimite la raportul întocmit de Comisia de disciplină organizată la nivelul Autorităţii Naţionale a Vămilor la data de 29 ianuarie 2007. Acest raport atestă respectarea procedurii prevăzute de art. 66 alin. (4) din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la data aplicării sancţiunii, în sensul că s-a efectuat cercetarea prealabilă a faptei săvârşite şi a fost audiat funcţionarul public (audiere consemnată în procesul-verbal din 24 noiembrie 2006), propunerea comisiei fiind în sensul aplicării sancţiunii disciplinare prevăzute de art. 65 alin. (3) lit. b) din aceeaşi lege.
Împrejurarea că emitentul actului nu a reluat in extenso prevederile din procesul-verbal al comisiei de disciplină nu poate conduce la sancţiunea extremă a constatării nulităţii absolute a ordinului, câtă vreme, cum s-a arătat, acesta trimite la raportul comisiei de disciplină, iar acesta atestă respectarea cerinţelor legii. Scopul edictării prevederii cuprinse în art. 35 alin. (2) lit. b) din H.G. nr. 1210/2003 îl constituie tocmai evitarea abuzurilor administraţiei, prin indicarea transparentă a paşilor parcurşi de aceasta până la adoptarea concluziei finale expusă în chiar actul sancţionator. Or, neîndoielnic, intimata-reclamantă a fost audiată iar comisia de disciplină a „cântărit” atât argumentele sale, cât şi pe cele cuprinse în sesizarea din 19 octombrie 2006 formulată de Direcţia Regională Vamală Craiova, despre toate acestea făcându-se vorbire în raportul menţionat la care trimite ordinul atacat.
Şi în ceea ce priveşte cerinţa expusă la art. 35 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1210/2003, referitoare la indicarea motivelor pentru care au fost înlăturate apărările formulate de funcţionarul public în timpul cercetării disciplinare prealabile, Înalta Curte observă că este îndeplinită.
Astfel, din alin. (3) al ordinului, partea finală, şi din alin. (4) rezultă că în urma audierii funcţionarului public şi a administrării tuturor probelor, aspecte consemnate, de asemenea, în raportul din 10 din 29 ianuarie 2007 al comisiei de disciplină, s-a confirmat săvârşirea unei abateri disciplinare. În raport a fost înlăturată motivat apărarea funcţionarului public reţinându-se că nu avea dreptul să atribuie gestionarilor vizaţi de ordinele de serviciu nr. 121 din 05 iunie 2006, nr. 125 din 30 iunie 2006 şi nr. 129 din 31 iulie 2006 alte sarcini de serviciu, punându-i astfel în imposibilitatea de a-şi îndeplini obligaţiile fixate prin aceste ordine.
Soluţia Curţii de apel de admitere a acţiunii şi de anulare a ordinului de sancţionare este legală şi va fi păstrată pentru considerentele reţinute pe fondul cauzei.
Fapta imputată intimatei-reclamante, astfel cum a fost descrisă în ordinul nr. 477 din 01 februarie 2007 constă în aceea că, în calitate de şef de tură, nu a respectat ordinele de serviciu nr. 121 din 05 iunie 2006, nr. 125 din 30 iunie 2006, nr. 129 din 31 iulie 2006 şi nr. 52 din 01 februarie 2006 pct. c).
Instanţa de fond a stabilit în mod corect că în lipsa unei prevederi exprese din ordinele menţionate în sensul că lucrătorul vamal vizat de ordin îndeplineşte numai (exclusiv) sarcina de gestionar al magaziei, şeful de tură îi putea fixa şi alte atribuţii.
Această concluzie a fost argumentată judicios de judecătorul fondului, prin invocarea ordinului de serviciu nr. 52 din 01 februarie 2006 pct. c), care stabileşte că şeful de tură asigură planificarea turei de serviciu pentru cele două sensuri de control şi, de asemenea, prin indicarea faptului necontestat că în fişa postului fiecărui lucrător vamal se prevede că „efectuează operaţiuni de control şi vămuire a bunurilor aparţinând persoanelor fizice”.
Este, prin urmare, excesiv a primi susţinerea recurentei în sensul că intimata ar fi trebuit să nu stabilească lucrătorilor vamali – gestionari şi alte sarcini decât cele de a emite adeverinţe de reţinere a bunurilor, cu atât mai mult cu cât, în concret, numărul redus al personalului aflat în activitate în perioada iunie-august 2006, 5 lucrători pe tură, inclusiv şeful de tură, nu permitea indisponibilizarea unora. Art. 24 şi 25 din O.U.G. nr. 10/2004 privind Statutul personalului vamal, invocate de recurentă, au fost corect interpretate de instanţa de fond, în sensul că şeful de tură a luat măsurile organizatorice cele mai potrivite, adaptate condiţiilor concrete, cu respectarea Ordinului Autorităţii Naţionale a Vămilor nr. 7540/2005, precum şi a fişei postului fiecărui lucrător vamal.
Pentru aceste considerente, reţinând, în esenţă, că nu s-a dovedit de către recurentă „încălcarea cu vinovăţie” de către intimată a îndatoririlor corespunzătoare funcţiei publice, potrivit art. 64 din Legea nr. 188/1999, în forma în vigoare la acea epocă, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1)-(3) C. proc. civ. se va respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Direcţia Regională pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Craiova împotriva sentinţei nr. 250 din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca fiind formulat de o persoană fără calitate procesuală activă.
Respinge recursul declarat de Autoritatea Naţională a Vămilor împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 24 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 28/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 292/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
