ICCJ. Decizia nr. 2876/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2876/2008
Dosar nr. 3/59/2008
Şedinţa publică din 16 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Timişoara, reclamantul C.A. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, solicitând ca prin sentinţa ce se va pronunţa să fie obligată pârâta să elibereze o hotărâre prin care să i se recunoască calitatea de persoană refugiată din motive etnice.
Hotărârea nr. 443 din 9 noiembrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 de pe lângă Casa Judeţeană de Pensii Caraş-Severin, hotărâre primită de reclamant în data de 10 decembrie 2007, a fost înştiinţat că i se contestă calitatea de persoană refugiată în altă localitate, deoarece nu se încadrează în prevederile art. 1 din Legea nr. 189/2000, modificată şi completată ulterior.
Prin sentinţa civilă nr. 45 din 27 februarie 2008, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea formulată de reclamantul C.A. în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin.
A anulat Hotărârea nr. 443 din 9 noiembrie 2007 a Comisiei pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Judeţeane de Pensii Caraş Severin.
A obligat Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000 din cadrul Casei Judeţene de Pensii Caraş Severin să emită hotărârea de recunoaştere a calităţii reclamantului de refugiat şi de acordare a drepturilor prevăzute de art. 2 din OG nr. 105/1999, începând cu data de 1 iunie 2007.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că din declaraţiile martorilor C.I., R.F., C.N. şi D.V., declaraţii ataşate în copie la dosar, rezultă că reclamantul C.A. s-a refugiat în perioada octombrie 1940 - martie 1945, împreună cu părinţii, din localitatea de domiciliu Cizer, în localitatea Turda din judeţul Cluj, iar de acolo în localitatea Sinaia, unde s-a stabilit ca refugiat. În anul 1943 reclamantul s-a mutat în localitatea Azuga, din judeţul Prahova, unde a domiciliat până în anul 1945.
Refugierea reclamantului şi a familiei sale a fost urmare a Dictatului de la Viena din 30 august 1940, după ce localitatea de domiciliu a familiei a fost ocupată de către armata şi autorităţile maghiare şi au început persecuţiile de natură etnică asupra populaţiei de naţionalitate română.
Împotriva sentinţei civile sus menţionate a declarat recurs Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin, care a motivat, în esenţă, că declaraţiile martorilor administrate în cauză nu au fost concludente, nu au fost clare şi nu au putut dovedi susţinerile reclamantului.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este nefondat, după cum se va arăta în continuare.
Potrivit art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, cu modificările şi completările ulterioare, de prevederile acestui act normativ beneficiază persoana, cetăţean român, care în perioada sus menţionată a avut de suferit persecuţii etnice, în sensul că a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate.
Conform art. 2 din Normele de aplicare ale OG nr. 105/1999, aprobate prin HG nr. 127/2002, prin persoană strămutată în altă localitate, în sensul acestei ordonanţe, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost nevoită să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice, între altele fiind enumerate şi persoanele refugiate.
Înalta Curte a reţinut că familia reclamantului, în luna octombrie 1940 a fost nevoită să se refugieze din localitatea de domiciliu Cizer, cu căruţa şi câteva obiecte de primă necesitate, în localitatea Turda judeţul Cluj iar de acolo în localitatea Sinaia, unde s-au stabilit ca refugiaţi. În anul 1943 familia reclamantului s-a mutat în localitatea Azuga judeţul Prahova, unde a domiciliat până în anul 1945.
Proba refugierii reclamantului şi a familiei sale a fost dovedită prin declaraţiile martorilor C.I., R.F., C.N. şi D.V., ale căror declaraţii autentificate sunt ataşate la dosar.
Dată fiind situaţia specială creată în urma Dictatului de la Viena, care a determinat refugierea unui număr mare de persoane din Transilvania de Nord în România, într-o perioadă de circa 15 zile, este considerată justificată absenţa unor evidenţe oficiale complete a persoanelor refugiate. Legiuitorul a luat în considerare această situaţie excepţională şi a acordat posibilitatea legală acestor persoane să facă dovada situaţiilor respective prin audierea unor martori.
Prin urmare, cum recunoaşterea calităţii de beneficiar al drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 a fost în mod corect stabilită de către instanţa de fond în beneficiul reclamantului C.A., se reţine că sentinţa atacată cu recurs este legală şi temeinică, iar recursul declarat în cauză este nefondat şi urmează a fi respins ca atare, în temeiul dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Caraş Severin împotriva sentinţei civile nr. 45 din 27 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 16 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2874/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2881/2008. Contencios. Excepţie nelegalitate... → |
|---|
