ICCJ. Decizia nr. 3013/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3013/2008
Dosar nr. 1209/2/2007
Şedinţa publică din 23 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Sindicatul F. Jilava, în numele membrilor săi, a solicitat, în contradictoriu cu Administraţia Naţională a Penitenciarelor, obligarea la plata drepturilor băneşti constând în prime de concediu corespunzătoare perioadei anului 2006, actualizate cu indicele de inflaţie.
În motivarea acţiunii s-a arătat că reclamanţii, membri ai Sindicatului F. Jilava, sunt funcţionari publici în cadrul Administraţia Naţionale a Penitenciarelor, iar că, în conformitate cu art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării concediu, care se impozitează separat.
S-a mai precizat că din anul 2001, dreptul la prima de concediu a fost suspendat succesiv, prin acte normative temporare, acest drept născându-se după fiecare dată de 1 ianuarie a anului următor în care s-a efectuat concediul de odihnă.
Pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acţiunii ca fiind neîntemeiată, precum şi cerere de chemare în garanţie a Ministerului Justiţiei şi Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Prin sentinţa civilă nr. 2898 din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată, instanţa dispunând obligarea pârâtului să plătească reclamanţilor primele de concediu aferente anului 2006, actualizate cu indicele de inflaţie, de la data naşterii dreptului şi până la data plăţii efective, precum şi cererea de chemare în garanţie, fiind obligaţi Ministerul Economiei şi Finanţelor şi Ministerul Justiţiei să vireze sumele necesare plăţii acestor drepturi băneşti.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut că potrivit art. 34 alin. (2) din Legea nr. 188/1999, funcţionarul public are dreptul, pe lângă indemnizaţia de concediu, la o primă egală cu salariul de bază din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat, iar că această prevedere a fost suspendată succesiv.
A apreciat prima instanţă că prevederile actelor normative de suspendare, legi bugetare, îşi încetează aplicabilitatea odată cu închiderea exerciţiului anului bugetar corespunzător perioadei reglementate, astfel încât, drepturile în speţă devin active putând fi solicitate de către cei în cauză.
Judecătorul fondului a constat, în ce priveşte cererea de chemare în garanţie, că rolul Ministerului Justiţiei, în calitate de ordonator principal de credite, este acela de a centraliza proiectele de buget transmise de instituţiile aflate în subordinea sa, printre care şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi de a le înainta Ministerului Economiei şi Finanţelor, astfel încât, a apreciat prima instanţă, este evident că pentru a se da eficienţă actului de justiţie, cele două părţi chemate în garanţie au obligaţia de a vira fondurile necesare achitării drepturilor băneşti.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs Ministerul Economiei şi Finanţelor, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că raportul de muncă este între reclamanţi, pe de o parte şi instituţia în care aceşti îşi desfăşoară activitatea, pe de altă parte, astfel încât autoritatea nu are calitate procesuală pasivă în cauză.
Recurentul mai susţine că prima instanţă face o aplicare greşită a Legii nr. 500/2002, iar soluţia pronunţată are în vedere HG nr. 208/2005, act normativ care a fost abrogat. Totodată, se apreciază, prin adoptarea OUG nr. 146/2007 a fost reglementată modalitatea de acordare a primelor de concediu, legiuitorul prevăzând obligaţia ordonatorilor principali de credite de a lua măsurile ce se impun în vederea aplicării acestui act normativ.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de fond, in mod greşit, a admis cererea de chemare de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor, formulată de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din C.proc. civ. „Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanţie, Ministerul Economiei şi Finanţelor şi autoritatea pârâtă nu există un raport juridic obligational, atribuţiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina Ministerului Economiei şi Finanţelor de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, neputând constitui fundamentul unui atare raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menţionat, „Ordonatorii principali de credite (cum este şi autoritatea pârâtă) au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la Ministerul Economiei şi Finanţelor propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate" [alin. (1)] iar „Ministerul Economiei şi Finanţelor examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. In caz de divergenţă hotărăşte Guvernul".
Atribuţiile Ministerului Economiei şi Finanţelor în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către angajaţi ai altui minister -ordonator principal de credite.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată, în parte, în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâta Administraţia Naţională a Penitenciarelor faţă de Ministerul Economiei şi Finanţelor.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, ca fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de Ministerul Economiei şi Finanţelor împotriva sentinţei civile nr. 2898 din 15 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în parte sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a Ministerului Economiei şi Finanţelor.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2988/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 3014/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
