ICCJ. Decizia nr. 3101/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3101/2008
Dosar nr. 1238/57/2007
Şedinţa publică din 25 septembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 30 august 2007, aşa cum a fost precizată, reclamantul R.I. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Parlamentul României, Camera Deputaţilor şi Senatul României: obligarea pârâtei Camera Deputaţilor să-i răspundă în termen de 30 de zile la fiecare punct din cererea trimisă la 2 mai 2007; obligarea pârâtului Senatul României să-i răspundă în termen de 30 de zile la fiecare punct din cererea trimisă la data de 16 aprilie 2007, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 1 alin. (1), art. 2 alin. (1) lit. b) şi g) şi art. 11 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a arătat că a depus la fiecare dintre cele două Camere ale Parlamentului câte o cerere, la care, deşi a trecut termenul legal, nu a primit niciun răspuns. A fost obligat să se deplaseze personal la cele două autorităţi pentru a intra în posesia răspunsurilor, care însă nu l-au mulţumit.
Prin întâmpinarea depusă, pârâta Camera Deputaţilor a invocat excepţiile netimbrării acţiunii şi lipsei procedurii prealabile.
La rândul său, pârâtul Senatul României a ataşat la dosar întâmpinare, prin care a formulat excepţia lipsei calităţii sale procesuale pasive şi a cerut respingerea acţiunii ca inadmisibilă, neîntemeiată şi lipsită de obiect.
Curtea de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 127/F/CA din 14 noiembrie 2007, a respins atât excepţiile formulate de pârâţi cât şi acţiunea reclamantului.
În ceea ce priveşte excepţiile invocate de pârâta Camera Deputaţilor, instanţa a reţinut că sunt neîntemeiate, deoarece reclamantul a depus taxa de timbru datorată şi pentru că, în cauză, în considerarea prevederilor art. 7 alin. (5) coroborat cu art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, parcurgerea procedurii administrative prealabile nu este obligatorie.
Referitor la excepţiile ridicate de pârâtul Senatul României, Curtea de Apel a reţinut că, potrivit prevederilor art. 10 din OG nr. 27/2002, aprobată cu modificări prin Legea nr. 233/2002, pârâtul avea obligaţia de a răspunde în termenul legal petiţiei reclamantului.
Pe fondul cauzei, instanţa de fond a apreciat că soluţia pronunţată se impune, având în vedere că, prin adresele din 6 septembrie 2007 și din 1 noiembrie 2007, pârâţii Senatul României şi, respectiv, Camera Deputaţilor au răspuns petiţiilor reclamantului. Cu privire la conţinutul petiţiilor reclamantului, s-a reţinut că acestea nu se încadrează în prevederile Legii nr. 554/2004, invocate de către acesta, deoarece modificările legislative propuse de reclamant exced atribuţiilor pârâţilor, care se pot pronunţa numai asupra proiectelor de legi iniţiate de alte organe.
Împotriva sus menţionatei sentinţe a declarat recurs, în termen legal, reclamantul R.I., invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 şi 9 şi solicitând modificarea în parte a hotărârii atacate, în sensul admiterii acţiunii sale astfel cum a fost formulată.
Recurentul a susţinut că prima instanţă a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, a încălcat legea şi a schimbat natura şi înţelesul acţiunii sale, i-a ignorat susţinerile şi probele administrate. A mai arătat că, în realitate, el s-a adresat instanţei de contencios administrativ deoarece autorităţile pârâte nu i-au răspuns în termen legal la petiţiile formulate, motiv pentru care a fost nevoit să se deplaseze în Bucureşti, la sediul acestora şi să insiste personal ca cererile sale să fie găsite şi soluţionate. Această deplasare a determinat efectuarea unor cheltuieli, care se datorează exclusiv culpei pârâţilor şi pe care prima instanţă trebuia să le aibă în vedere şi să oblige pârâţii să i le acorde.
A mai menţionat recurentul că, în mod greşit, Curtea de Apel a analizat conţinutul petiţiilor şi al răspunsurilor autorităţilor pârâte, cu toate că aceste aspecte depăşeau limitele investirii instanţei prin acţiunea sa precizată.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este temeinică şi legală pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 129 alin. (6) C. proc. civ., „În toate cazurile, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecăţii".
Recurentul susţine în mod eronat că aceste dispoziţii ar fi fost încălcate de către prima instanţă, prin aceea că s-ar fi încălcat atribuţiile puterii judecătoreşti, s-a interpretat greşit actul dedus judecăţii, schimbându-se natura ori înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acesteia.
Aşa cum rezultă din precizarea acţiunii înregistrată şi depusă la dosar la data de 10 octombrie 2007, reclamantul însuşi a solicitat instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună obligarea pârâţilor Camera Deputaţilor şi Senatul României să-i răspundă, în termen de 30 de zile de la pronunţarea hotărârii, la fiecare punct în parte din cererile depuse cu recomandata din 2 mai 2007 şi, respectiv recomandata din 16 aprilie 2007, cu cheltuieli de judecată, renunţând la capătul de cerere, privind daunele morale.
Dat fiind faptul că, în virtutea principiului disponibilităţii, reclamantul a fixat astfel cadrul procesual, instanţa de fond a respins în mod corect acţiunea, constatând că, prin adresele din 1 noiembrie 200 şi din 6 septembrie 2007 pârâţii au răspuns petiţiilor reclamantului.
Cât priveşte faptul că în sentinţă s-a făcut referire la conţinutul concret al petiţiilor şi la cel al răspunsurilor pârâţilor, aceasta nu excede cadrului procesual, deoarece recurentul - reclamant a solicitat obligarea autorităţilor pârâte să-i răspundă punctual la toate cererile adresate acestora iar instanţa, analizând acest petit al acţiunii, a reţinut că, în raport cu competenţa şi atribuţiile Parlamentului României, prevăzute în Constituţie, pârâţii nu puteau să se pronunţe asupra propunerilor de modificare a unor acte normative, formulate de reclamant.
Nu este fondată critica recurentului nici în ceea ce priveşte neacordarea cheltuielilor de judecată ocazionate, dat fiind faptul că, potrivit prevederilor art. 274 alin. (1) C. proc. civ., aceste cheltuieli pot cădea numai în sarcina părţii care cade în pretenţii, or, în cauză, acţiunea formulată de recurentul - reclamant fost respinsă.
În concluzie, soluţia primei instanţe fiind legală şi temeinică, în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., recursul se va respinge ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamantul R.I. împotriva sentinţei civile nr. 127/F/CA din 14 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 25 septembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3099/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3105/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs → |
|---|
