ICCJ. Decizia nr. 3530/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.3530/2008
Dosar nr.1512/59/2007
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 34 din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată de S.N.P.P.C. din cadrul M.I.R.A. - biroul teritorial Timiş, în numele şi pentru membri de sindicat M.I.A., L.I.R., C.I.I.D., M.P.I. şi A.P.I., în contradictoriu cu pârâţii M.I.R.A., respectiv C.N.A.B.D.E.P.
Instanţa a obligat pârâţii să plătească reclamanţilor M.I.A., L.I.R., C.I.I.D., M.P.I. şi A.P.I. sumele datorate cu titlul de prime de concediu corespunzătoare anilor 2004, 2005 şi 2006, actualizate cu coeficientul de inflaţie, de la data naşterii acestor drepturi şi până la plata efectivă, precum şi a drepturilor băneşti cuvenite acestora cu titlul de spor de fidelitate de până la 20% din salariul de bază pentru perioada 1 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, sume actualizate cu coeficientul de inflaţie, defalcat pe fiecare lună, de la data naşterii efective a acestor drepturi şi până la plata efectivă.
Totodată, instanţa a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.J. Timiş, respingând în consecinţă acţiunea formulată în contradictoriu cu acest pârât şi a respins excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi a inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie invocate de M.E.F.
În consecinţă, instanţa a admis cererea de chemare în garanţie formulată de M.I.R.A., obligând M.E.F. să vireze sumele datorate reclamanţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a C.J. Timiş, că între această autoritate şi reclamanţi nu există raporturi de serviciu, astfel încât, acest pârât nu este debitor în raportul de serviciu care impune plata primelor de concediu.
Relativ la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F. şi la admisibilitatea cererii de chemare în garantei, prima instanţă a reţinut că, în raport cu prevederile art. 19 din Legea nr. 500/2002, acesta are posibilitatea de a bloca orice alocare a unor sume propuse prin bugetul altor ordonatori de credite, inclusiv a sumelor ce trebuie alocate M.I.R.A. pentru plata drepturilor solicitate de reclamanţi în prezenta cauză.
Pe fondul cauzei, prima instanţă a reţinut că reclamanţii au calitatea de funcţionari publici, iar că prin Decizia nr. 12 din 5 februarie 2007, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat asupra unor dispoziţii legale referitoare la dreptul la prima de concediu pentru poliţişti, interpretarea dată fiind incidenţă în cauză.
Totodată, prima instanţă a constat că potrivit art. 2 alin. (1) din OUG nr. 146/2007, personalul din sectorul bugetar căruia până la data intrării în vigoare a acestui act normativ nu i s-au acordat primele de concediu, urmează să primească aceste drepturi în anul 2008, în mod eşalonat.
Astfel, având în vedere acest act normativ, care confirmă interpretarea dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în sensul existenţei dreptului funcţionarilor publici la plata primelor de concediu aferente anilor 2001 - 2006, prima instanţă a apreciat întemeiată cererea reclamanţilor.
În ce priveşte plata sporului de fidelitate, prima instanţă a reţinut că aplicarea prevederii art. 6 din OG nr. 38/2003 a fost de asemenea suspendată, refuzul M.I.R.A. de a acorda acest drept fiind justificat de aceleaşi considerente care au fost invocate în ce priveşte refuzul plăţii primei de concediu.
În consecinţă, instanţa a dat eficienţă interpretării obligatorii a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu privire la plata acestui spor, apreciind că suspendarea exerciţiului dreptului la sporul de fidelitate nu echivalează cu însăşi înlăturarea lui, cât timp prin nici o dispoziţie legală nu i-a fost înlăturată existenţa.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs M.E.F., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, reiterând excepţiile inadmisibilităţii cererii de chemare în garanţie şi a lipsei calităţii procesuale pasive.
În raport cu acţiunea promovată, recurentul a solicitat constatarea prematurităţii sau a inadmisibilităţii, pe fond, solicitând respingerea acesteia ca neîntemeiată.
A opinat recurentul că în raport cu obiectul acţiunii, acordarea de drepturi salariale, cererea de chemare în garanţie este inadmisibilă, nefiind întrunite condiţiile prevăzute de art. 60 - 63 C. proc. civ.
În ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, recurentul a arătat, pe de o parte, că între reclamanţi şi M.E.F. nu există nici un raport de muncă, iar, pe de altă parte, că această autoritate nu trebuie confundată cu Statul Român sau bugetul de stat.
Totodată, a apreciat recurentul, având în vedere că reclamanţii nu s-au adresat pârâţilor cu o cerere în cadrul procedurii prealabile, se impune admiterea excepţiei prematurităţii sau a inadmisibilităţii acţiunii.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Instanţa de fond, în mod greşit, a admis cererea de chemare de chemare în garanţie a M.E.F., formulată de M.I.R.A.
Potrivit prevederilor art. 60 alin. (1) din C. proc. civ.: „Partea poate să cheme în garanţie o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenţii cu o cerere în garanţie sau în despăgubire".
Or, în cauză, între autoritatea chemată în garanţie, M.E.F. şi autoritatea pârâtă nu există un raport juridic obligaţional, atribuţiile în materia bugetului de stat, stabilite în sarcina M.E.F. de art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, neputând constitui fundamentul unui atare raport.
Mai mult decât atât, conform art. 34 din actul normativ sus menţionat, „Ordonatorii principali de credite (cum este şi autoritatea pârâtă) au obligaţia ca până la data de 15 iulie a fiecărui an să depună la M.E.F. propunerile pentru proiectul de buget şi anexele la acesta, pentru anul bugetar următor, cu încadrarea în limitele de cheltuieli, şi estimările pentru următorii 3 ani, comunicate potrivit art. 33, însoţite de documentaţii şi fundamentări detaliate" (alin. (1)) iar „M.E.F. examinează proiectele de buget şi poartă discuţii cu ordonatorii principali de credite asupra acestora. In caz de divergenţă hotărăşte Guvernul".
Atribuţiile M.E.F. în elaborarea şi gestionarea bugetului de stat nu justifică obligarea instituţiei la plata unor drepturi salariale către angajaţi ai altui minister - ordonator principal de credite, raporturile de muncă existând exclusiv între reclamant şi ministerul pârât.
Pentru motivele arătate, în temeiul art. 312 alin. (3) C. proc. civ., va fi admis recursul şi modificată sentinţa atacată în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie formulată de pârâtul M.I.R.A. fată de M.E.F.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate, ca fiind temeinice şi legale.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de D.G.F.P. Timiş în reprezentarea M.E.F. împotriva sentinţei civile nr. 34 din 13 februarie 2008 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3529/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3581/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
