ICCJ. Decizia nr. 3644/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Contestaţie în anulare - Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3644/2008
Dosar nr. 5513/1/2008
Şedinţa publică din 22 octombrie 2008
Asupra contestaţiei în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 3 din 7 ianuarie 2008 Curtea de Apel Suceava, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a respins ca nefondată acţiunea formulată de reclamantul C.G.N. prin care a solicitat anularea Ordinului nr. S/II/4053 din 22 august 2007 emis de pârâtul M.I.R.A., prin care s-a dispus sancţionarea sa cu „destituire din poliţie".
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa de fond a reţinut că în mod corect pârâtul a stabilit vinovăţia reclamantului, constând în abaterile disciplinare reţinute în sarcina sa, sancţiunea aplicată fiind proporţională cu gravitatea faptei, astfel încât ordinul contestat apare ca fiind legal şi temeinic, neexistând motive pentru anularea acestuia.
Prin încheierea din 5 noiembrie 2007, instanţa de fond a respins şi cererea reclamantului de suspendare a Ordinului nr. S/II/4053 din 22 august 2007, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei, reţinând că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004.
Recursul declarat de reclamantul C.G.N. împotriva sentinţei nr. 3 din 7 ianuarie 2008 a Curţii de Apel Suceava - Secţia comercială de contencios administrativ şi fiscal precum şi a încheierii din 5 noiembrie 2007 a fost respins ca nefondat decătre Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin Decizia nr. 2561 din 19 iunie 2008.
Pronunţând o astfel de soluţie, Înalta Curte a reţinut că în mod temeinic instanţa de fond a stabilit în sarcina recurentului - reclamant abaterile disciplinare şi temeiul legal de sancţionare al acestora. De asemenea, s-a reţinut că dreptul la apărare a recurentului-reclamant a fost asigurat în condiţiile art. 52 din Ordinul nr. 400/2004 iar faptul că în actul prin care i-a fost comunicată sancţiunea nu a fost menţionat termenul şi instanţa unde poate fi contestat, nu poate conduce la concluzia vătămării vreunui drept al reclamantului, actul fiind contestat în termenul legal şi la instanţa competentă.
Împotriva deciziei nr. 2561 din 19 iunie 2008 a înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul - reclamant C.G.N. a formulat contestaţia în anulare de faţă, în temeiul art. 318 C. proc. civ.
Contestatorul a susţinut că prin soluţia pronunţată i s-a încălcat dreptul la un proces echitabil şi dreptul la un recurs efectiv, prin aceea că instanţa de recurs a omis din greşeală să cerceteze motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 4, 5, 7, 8, 9 C. proc. civ. Astfel, contestatorul arată că instanţa de fond nu i-a încuviinţat cererea unor probatorii elocvente în cauză şi, nu i-a permis consultarea actelor depuse de partea adversă.
Hotărârea instanţei de fond şi a celei de recurs, susţine contestatorul, nu cuprind motivele pe care se sprijină sau cuprinde motive contradictorii cu privire la nerespectarea cerinţelor obligatorii ale formei unui act administrativ de sancţionare.., dar şi pe fondul cauzei, încălcarea competenţei cu caracter exclusiv de a propune destituirea sa conform Ordinului M.I.R.A. nr. 600/2005.
Contestaţia în anulare este nefondată.
Potrivit dispoziţiilor art. 318 C. proc. civ. „hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale, sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte a omis din greşeală să cerceteze vreunul din motivele de casare.
Din analiza acestui text de lege rezultă că, contestaţia în anularea unei hotărâri poate fi promovată pentru anumite motive prevăzute de lege şi numai dacă aceste motive nu au putut fi invocate pe căile ordinare de atac. Prin excepţie, ea poate fi primită, pentru aceleaşi motive, dacă ele au fost invocate prin cererea de recurs, dar instanţa le-a respins pentru că avea nevoie de verificări de fapt sau dacă recursul a fost respins fără a fi judecat în fond.
După cum se poate observa, contestaţia în anulare tinde la anularea unei hotărâri definitive, nu pentru că judecata nu a fost bine făcută în fond, ci pentru că s-au săvârşit erori materiale în legătură cu anumite forme procedurale.
În speţă, Decizia instanţei de recurs a fost criticată sub aspectul temeiniciei hotărârii, contestatorul fiind în mod evident nemulţumit de felul în care instanţa de fond şi cea de recurs au interpretat elementele de fapt ale cauzei or, art. 318 teza 1 C. proc. civ., vizează greşeli materiale şi nu greşeli de judecată cum este cazul în speţa de faţă.
Cum instanţa de recurs s-a pronunţat pe toate motivele de recurs ce au fost invocate şi nu a omis să se pronunţe asupra nici unuia dintre cele indicate de recurent, se constată că dispoziţiile art. 318 teza I C. proc. civ. nu au aplicabilitate în cauza de faţă, contestaţie în anulare fiind nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge contestaţia în anulare formulată de C.G.N. împotriva Deciziei nr. 2561 din 19 iunie 2008 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 22 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3581/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3724/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
|---|
