ICCJ. Decizia nr. 3521/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3521/2008
Dosar nr. 6353/2/2007
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Z.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Ilfov, anularea Hotărârii nr. 19377 din 15 august 2007 şi recunoaşterea calităţii de refugiat din motive etnice, cu consecinţa acordării drepturilor prevăzute de OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în opinia sa, nu există motive pentru respingerea cererii sale formulate în temeiul Legii nr. 189/2000, hotărârea atacată fiind netemeinică şi nelegală.
Prin sentinţa civilă nr. 3195 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă, instanţa dispunând anularea hotărârii atacate. Totodată, instanţa a obligat pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de beneficiar al prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, pentru perioada 6 aprilie 1942 - 6 martie 1945, începând cu data de 01 septembrie 2007.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut, în esenţă, că potrivit probatoriului administrat reclamanta s-a născut la data de 8 aprilie 1942, în comuna Sarighiol - Dealu, Judeţul Tulcea, după strămutarea părinţilor săi ca urmare a Tratatului de la Craiova din anul 1940, din Judeţul Durostor, Bulgaria, în Judeţul Ialomiţa - România, iar, ulterior, în Judeţul Tulcea.
În atare condiţii, prima instanţă a apreciat că reclamanta se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs C.J.P. Ilfov, criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, susţinând, în esenţă, că reclamanta nu face dovada faptului că a fost strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu în perioada 06 septembrie 1940 - 06 martie 1945.
Se mai arată că, potrivit actelor depuse la dosarul cauzei, perioada de refugiu a părinţilor reclamantei este 15 septembrie 1940 - 01 octombrie 1940, astfel încât legea acordă măsurile reparatorii numai pentru perioada în speţă.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată nefondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000, beneficiază de dispoziţiile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii din motive etnice, aflându-se în una din situaţiile prevăzute de articolul mai sus menţionat.
Este evident că legiuitorul a urmărit ca de aceste drepturi să beneficieze toate persoanele, cetăţeni români, care au avut de suferit consecinţele persecuţiilor exercitate din motive etnice, iar prin persoana persecutată se înţelege atât persoana care a suferit acele persecuţii în mod direct, cât şi aceea asupra căreia s-au răsfrânt consecinţele persecuţiei.
Acesta este şi cazul persoanelor care s-au născut în perioada în care părinţii lor s-au refugiat sau au fost strămutaţi, ca urmare a unor persecuţii din motive etnice şi care au suferit astfel toate consecinţele nefavorabile care au decurs din aceasta situaţie. O atare concluzie se desprinde din întreaga economie a actului normativ aplicabil, fiind echitabilă acordarea drepturilor în speţă.
Se constată că probatoriul administrat, în speţă înscrisurile aflate la filele 6 - 16 din dosarul de fond, atestă cu caracter unitar împrejurarea că intimata - reclamantă se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituită să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă, situaţie dovedită de aceasta în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Pentru considerentele arătate, se constată că instanţa a pronunţat o hotărâre legală şi temeinică, iar recursul fiind nefondat, urmează a fi respins în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de C.J.P. Ilfov împotriva sentinţei civile nr. 3195 din 5 decembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
← ICCJ. Decizia nr. 3518/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3527/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... → |
---|