ICCJ. Decizia nr. 3534/2008. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3534/2008
Dosar nr. 76/33/2008
Şedinţa publică din 16 octombrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 25 ianuarie 2008, reclamanta SC M.I. SRL Dej a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele D.G.F.P. Cluj şi D.G.A.M.C., pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată, stabilite de inspecţia fiscală nr. 291 din 31 decembrie 2007 precum şi a raportului de inspecţie fiscală înregistrat sub nr. 4606 din 31 decembrie 2007, cu privire la suma totală de 700.913,91 lei.
În motivarea cererii de chemare în judecată, reclamanta a arătat că împotriva actelor fiscale prin care au fost stabilite obligaţii de plată către bugetul de stat, a formulat contestaţie la autoritatea competentă, contestaţie aflată în curs de soluţionare, în care a invocat aplicarea greşită a legii de către organul de control, omiterea unor acte care probau efectuarea unor cheltuieli deductibile din punct de vedere fiscal, ignorarea constatărilor cu privire la dreptul de deducere şi nerespectarea principiilor referitoare la efectuarea controlului fiscal.
A mai susţinut reclamanta că există riscul producerii unor pagube iminente în situaţia în care s-ar proceda la executarea silită a actelor administrative atacate, cu consecinţă asupra activităţii comerciale desfăşurate de societate.
Prin sentinţa civilă nr. 189 din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, a fost admisă acţiunea formulată, instanţa dispunând suspendarea executării deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală nr. 291 din 31 decembrie 2007 şi a raportului de inspecţie fiscală încheiat la 31 decembrie 2007 înregistrat la D.G.F.P. a Judeţului Cluj sub nr. 4606 din 31 decembrie 2007 cu privire la suma totală de 700.913,91 lei, până la pronunţarea instanţei de fond.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa a reţinut, în esenţă, că actul administrativ fiscal se bucură de prezumţia de legalitate până la momentul verificării acestuia în căile de atac prescrise de lege, iar, până la acest moment final, contribuabilul se află într-o situaţie care poate fi percepută ca una de inechitate, întrucât legea îl obligă să se adreseze cu contestaţie chiar organului care a stabilit obligaţia de plată şi care, în acelaşi timp, este în măsură să dispună punerea în executare a titlului executor care se află în fază de contestare.
În atare condiţii, a apreciat judecătorul fondului, această inechitate poate fi înlăturată doar în procedura stabilită de art. 215 C. proCod Fiscal, care face trimitere la dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, iar, având în vedere suma deosebit de mare stabilită de organul fiscal şi contestată de reclamantă, orice încercare de punere în executare a titlului executor ar fi de natură să paralizeze activitatea comercială a societăţii.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs în termen legal D.G.F.P. Cluj şi A.N.A.F., invocând motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurentele au susţinut, în esenţă, că prin hotărârea atacată a fost admisă cererea de suspendare deşi reclamanta nu a probat îndeplinirea cumulativă a condiţiilor prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Întreaga jurisprudenţă relevantă pe care au prezentat-o a fost înlăturată cu toate că a fost invocată în condiţiile art. 126 alin. (3) din Constituţia României, republicată şi ale art. 18 alin. (2) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată.
Prin întâmpinarea formulată, intimata SC M.I. SRL Dej a solicitat respingerea ca nefondate a recursurilor, insistând asupra prejudiciilor însemnate pe care le-ar fi suferit dacă actele fiscale în discuţie ar fi fost executate, atât în privinţa raporturilor cu propriii salariaţi, cât şi cu furnizorii săi. A arătat că prin Decizia nr. 231 din 30 iunie 2008, A.N.A.F. a desfiinţat în parte Decizia de impunere nr. 291/2007, dispunând refacerea controlului.
Examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât şi potrivit art. 3041 C. proc. civ., sub toate aspectele, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate pentru următoarele considerente:
Cererea de suspendare a executării Deciziei de impunere nr. 291 din 31 decembrie 2007 privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscală şi a Raportului de inspecţie fiscală încheiat la aceeaşi dată, înregistrat la D.G.F.P. Cluj sub nr. 4606 din 31 decembrie 2007 a fost formulată de intimata - reclamantă S. M.I. SRL Dej în condiţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, la data de 15 ianuarie 2008, dată la care contestaţia administrativă împotriva acestora nu fusese încă soluţionată.
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ „în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Din cuprinsul textului legal citat rezultă că suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai dacă se face dovada îndeplinirii cumulative a două condiţii: existenţa unui caz bine justificat şi necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
În plus, art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal instituie o condiţie suplimentară în cazul în care cererea de suspendare vizează un act administrativ fiscal, aflat în faza contestării administrative, şi anume obligativitatea plăţii unei cauţiuni de până la 20% din cuantumul sumei contestate. Această condiţie a fost îndeplinită de intimată, la dosarul curţii de apel (fila 243) existând dovada plăţii sumei de 40.000 lei, cu acest titlu.
Recurentele contestă prin recursurile de faţă că s-ar fi făcut dovada cazului bine justificat şi a pagubei iminente.
În privinţa „cazului bine justificat" deşi argumentul primei instanţe referitor la faptul că până la soluţionarea contestaţiei administrative „contribuabilul de află într-o situaţie care poate fi percepută ca una de inechitate" este, în sine, insuficient şi neconvingător, fiindcă ar conduce la ideea că toţi contribuabilii, prin simpla contestare administrativă a actului fiscal demonstrează îndeplinirea acestei condiţii, totuşi, faţă de împrejurarea că prin Decizia nr. 231 din 30 iunie 2008 a A.N.A.F. a fost admisă contestaţia intimatei-reclamante, Înalta Curte consideră că această condiţie a fost dovedită.
Însă, referitor la condiţia „pagubei iminente", Înalta Curte observă că la dosarul cauzei nu există nici o dovadă din care să rezulte că executarea actelor administrative fiscale examinate ar fi determinat un „prejudiciu material viitor şi previzibil" (art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004). Jurisprudenţa relevantă în această materie, invocată de recurenta A.N.A.F. atât la judecata în primă instanţă, cât şi în recurs, a stabilit că iminenţa producerii unei pagube nu se prezumă, ci trebuie dovedită de persoana lezată; simpla executare a unui act fiscal nu produce prin ea însăşi o pagubă.
Mai mult, din întâmpinarea formulată la judecata în primă instanţă de către A.N.A.F., rezultă că reclamanta se încadrează în categoria marilor contribuabili, în anul 2006 a avut o cifră de afaceri de 80.568.279 lei şi a înregistrat un profit net în cuantum de 1.760.370 lei. Ca urmare, în raport de aceste elemente concrete, care nu au fost analizate de curtea de apel, nu se putea reţine că eventualele măsuri de executare a actelor administrativ - fiscale pentru suma de 700.913,91 lei ar fi generat dificultăţile de natură economică şi socială invocate în cererea de suspendare.
În fine, Înalta Curte mai constată, ca argument subsidiar în susţinerea soluţiei adoptate, şi faptul că prin Decizia anterior menţionată, adoptată în cadrul procedurii administrative prealabile, contribuabilul SC M.I. SRL Dej a primit satisfacţie. Decizia de impunere nr. 291/2007 emisă de D.G.A.M.C. a fost desfiinţată pentru suma totală de 695.930 lei, urmând a se reface inspecţia fiscală de către o altă echipă de control pentru aceeaşi perioadă şi aceeaşi bază impozabilă, ţinând cont de îndrumările date în Decizia de soluţionare a contestaţiei. Prin urmare, la data soluţionării prezentului recurs, intimata - reclamantă nu mai justifică un interes legitim pentru menţinerea suspendării acordate prin sentinţa examinată.
Aşa fiind, în temeiul art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) – (3) raportat la art. 3041 C. proc. civ., se vor admite recursurile şi se va casa sentinţa atacată, iar pe fondul cauzei, se va respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de A.N.A.F. şi D.G.F.P. Cluj împotriva sentinţei civile nr. 189/2008 din 14 februarie 2008 a Curţii de Apel Cluj, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată iar pe fondul cauzei respinge cererea de suspendare a executării actului administrativ fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3492/2008. Contencios. Obligare emitere act... | ICCJ. Decizia nr. 3550/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
