ICCJ. Decizia nr. 3911/2008. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 3911/2008

Dosar nr. 31023/3/200.

Şedinţa publică din 5 noiembrie 2008

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acţiunea înregistrată la 17 septembrie 2007, reclamantul S.T. a solicitat anularea deciziei de încadrare în grad de handicap nr. 7018 din 14 august 2007 emisă de pârâta C.S.E.P.H.A. şi obligarea pârâtei să-i elibereze o nouă decizie de încadrare a sa în gradul de handicap accentuat.

În motivarea acţiunii, reclamantul a susţinut că prin Decizia contestată a fost nelegal încadrat în gradul de handicap mediu, deşi nu mai vede cu un ochi, iar la celălalt ochi are cataractă, astfel că se impunea reevaluarea gradului de handicap la care trebuie încadrat.

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 839 din 18 martie 2008, prin care a admis acţiunea, a anulat Decizia nr. 7018 din 14 august 2007 şi a obligat pârâta să emită o nouă decizie prin care să procedeze la încadrarea reclamantului în gradul de handicap accentuat.

Hotărând astfel, instanţa de fond a reţinut pe baza actelor medicale depuse de reclamant şi prin raportare la Ordinul nr. 726 din 1 octombrie 2002 privind criteriile pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţi, că sunt îndeplinite cerinţele legale pentru încadrarea într-un handicap accentuat.

În acest sens, s-a avut în vedere că reclamantul are vederea pierdută la ochiul drept din copilărie, iar la ochiul stâng are cataractă în plină evoluţie, făcând dificilă orientarea acestuia în spaţiu.

Împotriva acestei sentinţe, a declarat recurs pârâta C.S.E.P.H. din cadrul A.N.P.H., solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică şi pe fond, respingerea acţiunii formulate de reclamant.

Recurenta a susţinut că hotărârea atacată a fost pronunţată cu încălcarea criteriilor pe baza cărora se stabileşte gradul de handicap pentru adulţii şi se aplică măsurile de protecţie specială, criterii avizate de către comisia de oftalmologie a Ministerului Sănătăţii şi aprobate prin Ordinul nr. 726/2002 al Ministrului Sănătăţii.

Recurenta a arătat că intimatul nu îndeplineşte condiţiile prevăzute în acest ordin pentru încadrarea în gradul de handicap accentuat, deoarece are pierdută vederea la ochiul drept din copilărie, iar la ochiul stâng, vederea după corecţie este de 2/3, ceea ce depăşeşte acuitatea vizuală cuprinsă între 1/12 – 1/25, prevăzută pentru gradul de handicap solicitat prin acţiune.

Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport şi de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va admite prezentul recurs pentru următoarele considerente:

Conform criteriilor prevăzute la Cap. I pct. 4 din Ordinul nr. 726/2002 al Ministrului Sănătăţii, sunt persoane cu handicap prin deficienţe vizuale accentuate şi grave, cu dificultăţi majore de orientare în spaţiu şi au acces la încadrarea în grad accentuat de handicap acele persoane cu acuitate vizuală la ochiul cel mai bun, cu corecţia utilă cea mai bună cuprinsă între 1/12 – 1/25 sau /şi câmpul vizual, la ochiul cel mai bun redus periferic cu peste 20 până la 40 grade.

Instanţa de fond a constatat greşit îndeplinirea acestor cerinţe în cazul intimatului, dat fiind că acuitatea vizuală a acestuia la ochiul cel mai bun (ochiul stâng) după corecţie este de 2/3 şi datorită vârstei, se reţin şi tulburări cristaliniene – cataractă în evoluţie.

În criteriile aprobate prin ordinul sus-menţionat, s-a prevăzut că pentru cataractă, bolnavii vor fi îndrumaţi spre intervenţie chirurgicală fără a li se elibera certificat şi după operaţie se va evalua acuitatea vizuală.

În consecinţă, intimatul nu îndeplineşte condiţiile pentru a fi încadrat în grad accentuat de handicap în conformitate cu criteriile medicale aprobate prin Ordinul nr. 726/2002 emis de Ministrul Sănătăţii şi deci nu există temei legal pentru emiterea unei noi decizii de încadrare în acest grad de handicap.

Intimatul a contestat neîntemeiat Decizia nr. 7018 din 14 august 2007 de încadrare a sa în grad mediu de handicap, cu atât mai mult cu cât aceeaşi încadrare a fost stabilită anterior în anul 2006 de către Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi sector 3, fără a se fi dovedit nelegalitatea acestei prime încadrări sau schimbarea intervenită în starea de sănătate.

Faţă de motivele expuse, Înalta Curte va admite prezentul recurs, va casa hotărârea atacată şi va respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul S.N.T.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de C.S.E.P.H.A. prin A.N.P.H. împotriva sentinţei civile nr. 839 din 18 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi pe fond respinge acţiunea formulată de S.T. ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 noiembrie 2008.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 3911/2008. Contencios