ICCJ. Decizia nr. 4033/2008. Contencios. Litigiu privind regimul străinilor. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4033/2008
Dosar nr. 6262/2/2007
Şedinţa publică din 12 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 883/2008 pronunţată la data de 19 martie 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamantul K.D. în contradictoriu cu O.R.I., acţiunea având ca obiect obligarea pârâtului de a emite şi comunica Decizia de returnare de pe teritoriul României în privinţa sa.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că potrivit procesului-verbal încheiat la 30 iulie 2007 şi referatului încheiat de pârât la 3 august 2007, ambele necontestate de reclamant, cetăţeanul străin a acumulat 40 de zile de şedere ilegală pe teritoriul României ca urmare a faptului că nu a mai depus actele pentru prelungirea dreptului de şedere în calitate de comerciant, drept de şedere obţinut în perioada 26 ianuarie 2006 - 26 ianuarie 2007 în scopul desfăşurării de activităţi comerciale, în raport de aceste aspecte autoritatea-pârâtă emiţând dispoziţia de părăsire a teritoriul României nr. 112789 din 14 martie 2006, de asemenea necontestată de reclamant.
Faţă de dispoziţiile art. 44 alin. (3) din OUG nr. 194/2002, potrivit cărora autorizaţia de muncă nu se acordă străinilor care în ultimii doi ani au avut drept de şedere pentru desfăşurare de activităţi comerciale şi nu au respectat planul de afaceri conform art. 43 alin. (2) lit. a), instanţa de fond a apreciat că în mod legal i s-a refuzat reclamantului prelungirea dreptului de şedere pe teritoriul României, în temeiul art. 41 alin. (5) din OUG nr. 194/2002.
Retine instanţa de fond că adresa cu nr. 65689 din 3 august 2007 prin care i se comunică faptul că cererea de prelungire a vizei de şedere în România i-a fost refuzată nu i-a produs contestatorului vreo vătămare a drepturilor sale, prin această adresă, de fapt, solutionându-se în termenul legal de 30 de zile cererea reclamantului, acesta beneficiind de dreptul de şedere până la 5 septembrie 2007.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în termenul prevăzut de lege, reclamantul K.D. criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi susţinând în esenţă că instanţa de fond a dat o interpretare greşită legislaţiei pentru străini, OUG nr. 194/2000, prevederile acestei ordonanţe urmând a fi interpretate şi în considerarea drepturilor omului, dar şi plecând de la intenţia legiuitorului în sensul că este îndreptăţit la emiterea unei decizii de returnare, străinul care se află legal în ţară, Decizia de returnare fiind actul administrativ prin care se soluţionează toate cererile şi toate aspectele prevăzute de legislaţia pentru străini şi care poate fi contestată, pe durata judecării cauzei urmând a se suspenda executarea acesteia.
Precizează recurentul că nici până la data formulării cererii de recurs nu i-a fost emis un astfel de act, aşa încât este în imposibilitate de a părăsi România, dar şi în imposibilitatea reglementării unei şederi legale, astfel încât reiese fără nici un dubiu vătămarea drepturilor sale.
Pe de altă parte, arată recurentul, prelungirea dreptului de şedere în scopul angajării în muncă se poate refuza doar dacă străinul nu a respectat planul de afaceri, însă există o multitudine de alte condiţii pe care străinul titular al unui drept de şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale poate la un moment dat să nu le mai îndeplinească şi ca urmare să decidă închiderea afacerii, soluţie care nu trebuie să fie sancţionată cu imposibilitatea obţinerii dreptului de şedere în scop de muncă ulterior.
Intimatul O.R.I. a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind legală şi temeinică.
Precizează intimatul că potrivit prevederilor OUG nr. 194/2002, străinilor intraţi în România în scopul angajării în muncă li se prelungeşte dreptul de şedere temporară dacă sunt titularii unei autorizaţii de muncă valabile, autorizaţie care nu se acordă străinilor care în ultimii doi ani au avut un drept de şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale şi nu au respectat planul de afaceri prevăzut de art. 43 alin. (2) lit. e) din Ordonanţă, în această situaţie fiind recurentul-reclamant.
Pe de altă parte, întrucât recurentul-reclamant beneficia de drept de şedere până la 5 septembrie 2007, conferit de către ambasada României la Damasc prin viza de intrare, acesta nu putea primi o decizie de returnare de pe teritoriul României la acel moment, Decizia de returnare fiind actul administrativ prin care străinii sunt obligaţi să părăsească teritoriul României în termen de 30 de zile de la luarea la cunoştinţă de aceasta, conform prevederilor art. 80 din OUG nr. 194/2002.
Recursul este nefondat şi va fi respins potrivit considerentelor ce se vor arăta în continuare.
Recurentul-reclamant a intrat în România la data de 8 iunie 2007 în baza vizei de lungă şedere D/AM/469876 eliberată de ambasada României la Damasc la data de 1 iunie 2007, în scopul angajării în muncă, acesta având drept de şedere 90 de zile de la intrarea în tară.
La data de 17 iulie 2007, recurentul-reclamant s-a adresat O.R.I. cu o cerere de prelungire a dreptului de şedere temporară în scopul angajării în muncă.
Conform prevederilor art. 56 din OUG nr. 194/2002 „Străinilor intraţi în România în scopul angajării în muncă li se prelungeşte, dreptul de şedere temporară dacă sunt titulari ai unei autorizaţii de muncă valabile".
Potrivit art. 44 alin. (3) din OUG nr. 194/2002 „Autorizaţia de muncă nu se acordă străinilor care în ultimii doi ani au avut un drept de şedere pentru desfăşurarea de activităţi comerciale şi nu au respectat planul de afaceri prevăzut la art. 43 alin. (2) lit. a)".
În perioada 26 ianuarie 2006 - 26 ianuarie 2007, recurentul-reclamant a beneficiat de un drept de şedere temporară pe teritoriul României în scopul desfăşurării de activităţi comerciale, obţinut în vederea realizării obiectivelor propuse prin planul de afaceri pentru care primise avizul A.R.I.S., obiective pe care nu le-a dus la îndeplinire, din lipsă de fonduri, conform propriilor declaraţii ale recurentului, fapt pentru care nu a mai depus actele pentru prelungirea dreptului de şedere în calitate de comerciant, acumulând astfel 40 de zile de şedere ilegală, după care a cerut emiterea unei decizii de returnare de pe teritoriul României.
Instanţa de fond a reţinut că în mod corect pârâtul i-a refuzat recurentului-reclamant prelungirea dreptului de şedere temporară în scopul angajării în muncă, aspecte comunicate cu adresa nr. 65689 din 3 august 2007, câtă vreme în cauză erau incidente prevederile art. 44 alin. (3) din OUG.nr. 194/2002, iar dreptul de şedere conferit prin viza de intrare dată de ambasadă expira la 5 septembrie 2007.
Cum cererea de prelungire a dreptului de şedere în scop de muncă a fost depusă de recurent la data de 17 iulie 2007, rezolvarea acesteia fiind dată la 3 august 2007 iar acesta beneficia de drept de şedere până la 5 septembrie 2007, în mod corect s-a refuzat de către autoritatea pârâtă emiterea unei decizii de returnare, conform acesteia, străinii fiind obligaţi să părăsească România în termen de 30 de zile de la data luării la cunoştinţă de aceasta, potrivit prevederilor art. 80 din OUG nr. 194/2002.
Acestea au fost motivate pentru care recurentului-reclamant i s-a comunicat doar obligaţia legală de a părăsi teritoriul României înainte de expirarea vizei de intrare, adică înaintea datei de 5 septembrie 2007.
Aşadar în mod corect instanţa de fond a respins acţiunea recurentului-reclamant şi a constatat ca fiind temeinic şi legal refuzul autorităţii pârâte de prelungire a dreptului de şedere, hotărârea instanţei de fond fiind dată cuaplicarea corectă a OUG nr. 194/2002 privind regimul Străinilor în România, modificată şi completată prin OUG nr. 55/2007.
Sentinţa instanţei de fond fiind legală şi temeinică, în baza art. 312 C. proc. civ., urmează a se respinge recursul ca nefondat.
De altfel, autoritatea pârâtă la data de 3 iulie 2008 a emis şi Decizia de returnare de pe teritoriul României a recurentului K.D., Decizia cu nr. 2573055 din 3 iulie 2008, despre care acesta a semnat de luare la cunoştinţă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de K.D. împotriva sentinţei civile nr. 883 din 19 martie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3999/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 4097/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
