ICCJ. Decizia nr. 3994/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3994/2008
Dosar nr. 59/43/2006
Şedinţa publică din 7 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Încheierea din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, a fost respinsă ca inadmisibilă cererea formulată de reclamantul M.M. privind sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 alin. (8) din Legea nr. 36/1995.
În motivarea excepţiei, s-a arătat că prin dispoziţiile a căror neconstitutionalitate a fost invocată, a fost adusă atingere principiului legiferării în sistemul juridic român, aşa cum acesta este reglementat de art. 61, art. 73 şi art. 107 din Constituţia României.
S-a apreciat de către reclamant că prin prevederea în speţă s-a extins puterea legislativă către alte subiecte de drept decât cele statuate prin Constituţia României, în concret oferindu-se putere de legiferare U.N.P.R.
Pentru a se pronunţa în sensul respingerii cererii formulate, prima instanţă a reţinut că textul de lege atacat stabileşte procedura prealabilă ce se impune a fi urmată anterior formulării acţiunii în justiţie.
Or, a constat instanţa, modul în care s-a desfăşurat procedura prealabilă privind cercetarea disciplinară a reclamantului şi legalitatea acestei proceduri au fost analizate în mod irevocabil prin Decizia nr. 2902 din 6 iunie 2007 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Astfel, ca urmare a casării cu trimitere spre rejudecare urmează a se proceda la cercetarea pe fond a abaterilor reţinute în sarcina reclamantului, situaţie în care faza cercetării prealabile este depăşită. Ca urmare a neîntrunirii condiţiilor prevăzute de art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, cererea formulată apare ca inadmisibilă.
A mai reţinut prima instanţă că asupra excepţiei de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 din Legea nr. 6/1995 Curtea Constituţională s-a mai pronunţat în acelaşi dosar, la cererea reclamantului, prin Decizia nr. 650 din 10 iunie 2008, fiind respinsă excepţia invocată.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal reclamantul M.M., invocând dispoziţiile art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992 precum şi art. 299 şi următoarele C. proc. civ.
Într-un amplu memoriu de recurs, recurentul analizează generic condiţiile de admisibilitate ale unei excepţii de neconstitutionalitate, conchizând că în cazul său acestea sunt îndeplinite întrucât art. 40 alin. (8) din Legea nr. 36/1995 are legătură cu soluţionarea cauzei şi nu a fost declarat neconstituţional printr-o decizie anterioară a Curţii Constituţionale.
Examinând încheierea atacată în raport de motivul de recurs expus, ce poate fi încadrat în motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar şi sub toate aspectele, în condiţiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Textul criticat pe calea excepţiei de neconstitutionalitate este art. 40 alin. (8) din Legea nr. 36/1995 a notarilor publici şi activităţii notariale potrivit căruia „procedura judecării abaterilor disciplinare se stabileşte prin regulament", autorul excepţiei fiind de părere că prin norma juridică citată s-a realizat o extindere a puterii legislative către alte subiecte de drept decât cele „statuate prin Constituţia României", în concret conferindu-i-se „putere de legiferare" U.N.P.R.
În dosarul cauzei nr. 59/43/2006, în faţa Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, acelaşi reclamant a mai invocat neconstituţionalitatea întregului articol 40, precum şi a art. 41 din Legea nr. 36/1995, excepţie care a fost respinsă de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 650 din 10 iunie 2008.
Cercetând constituţionalitatea acestor texte, Curtea Constituţională a reţinut, între altele, că U.N.P.R., ca organizaţie profesională cu personalitate juridică, care îşi alege un consiliu de conducere şi alte organe stabilite prin statutul propriu, este competentă să exercite acţiunea disciplinară împotriva notarilor publici, în limitele şi în condiţiile prevăzute de lege. În considerentele aceleiaşi decizii s-a mai reţinut şi că în numeroase state ale Consiliului Europei abaterile disciplinare sunt de competenţa ordinelor profesionale respective, iar o asemenea atribuire de competenţă nu este contrară dispoziţiilor Convenţiei Europene a Drepturilor Omului. În plus, s-a mai constatat că reglementări similare există şi în privinţa altor profesii liberale: avocaţii şi executorii judecătoreşti.
Verificând admisibilitatea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstitutionalitate a prevederilor art. 40 alin. (8) din Legea nr. 36/1995, Curtea de Apel a stabilit în mod legal, că aceasta are un caracter vădit dilatoriu, fiind evidentă tendinţa recurentului-reclamant de a tergiversa soluţionarea pricinii, în condiţiile în care criticile de neconstitutionalitate nu cuprind elemente noi în raport de prima cerere de sesizare a instanţei de control constituţional.
În pricina de faţă însă nu se impunea învestirea Curţii Constituţionale şi dintr-un alt considerent, dedus din interpretarea logică a dispoziţiilor art. 29 alin. (1) din Legea nr. 47/1992, republicată.
Astfel, este obligatoriu ca dispoziţia criticată să aibă legătură cu soluţionarea cauzei, să fie utilă pentru dezlegarea pricinii.
Or, după cum foarte bine a sesizat Curtea de Apel, norma atacată nu mai prezintă relevanţă în pricina examinată, întrucât prin Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, nr. 2902 din 6 iunie 2007, pronunţată în primul ciclu procesual, s-a casat soluţia atacată, cu trimiterea cauzei spre rejudecare, dându-se instanţei de fond indicaţii în sensul de a proceda la cercetarea pe fond a abaterilor disciplinare reţinute în sarcina recurentului, constatându-se că procedura prealabilă privind cercetarea disciplinară a recurentului a fost legală. Această dezlegare a instanţei de recurs este obligatorie pentru judecătorul fondului, potrivit art. 315 alin. (1) C.proc. civ., aşa că orice aspect legat de procedura administrativă a judecării abaterilor disciplinare nu mai poate fi repus în discuţie.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 29 alin. (6) din Legea nr. 47/1992, republicată, raportat la art. 312 alin. (1) teza a doua C. proc. civ., se va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.M. împotriva Încheierii din 23 octombrie 2008 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3988/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 3999/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
