ICCJ. Decizia nr. 4131/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4131/2008
Dosar nr. 27/2/2007
Şedinţa publică din 18 noiembrie 2008
Asupra recursului de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 973 din 10 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de A.D. în contradictoriu cu secretariatul general al Camerei Deputaţilor.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut că A.D. a formulat cerere de revizuire împotriva sentinţei civile nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, invocând faptul că în mod greşit instanţa a reţinut că ordinele atacate intră în categoria actelor exceptate de la controlul judiciar.
Instanţa a respins ca inadmisibilă cererea întrucât nici actele invocate ca fiind noi şi nici Hotărârea Biroului permanent nr. 21/1997 nu sunt în măsură să schimbe faptul că Ordinele ce au tăcut obiectul cererii de chemare în judecată sunt acte administrative emise de organele de conducere din cadrul parlamentului, iar conform dispoziţiilor contenciosului administrativ aceste acte sunt exceptate de la controlul judiciar.
Prin sentinţa civilă nr. 1998 din 4 septembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă cererea de completare a sentinţei civile nr. 973 din 10 aprilie 2007 a aceleaşi instanţe, formulată de A.D., motivat de faptul că instanţa s-a pronunţat pe excepţiile necompetenţei materiale, a lipsei calităţii procesuale pasive şi a lipsei calităţii de reprezentant prin încheierea de şedinţă de la data de 27 martie 2007.
împotriva acestor hotărâri a declarat recurs revizuentul A.D., criticând soluţiile pronunţate ca netemeinice şi nelegale.
A arătat în cadrul motivelor de recurs formulate că instanţa de revizuire nu s-a pronunţat pe excepţiile privind lipsa competenţei materiale, lipsa calităţii procesuale pasive şi a lipsei calităţii de reprezentant al Camerei Deputaţilor a secretarului general al acesteia.
De asemenea, a precizat în legătură cu sentinţa pronunţată în cererea de completare a hotărârii nr. 973/2007 că instanţa s-a pronunţat pe cele trei excepţii prin încheiere, deşi trebuia să se pronunţe prin sentinţă asupra acestora.
Totodată, a criticat faptul că instanţa a amânat pronunţarea sentinţei, considerând că astfel instanţa a revenit asupra propriei păreri, precum şi că nu i-a fost comunicată încheierea de amânare a pronunţării odată cu sentinţa pronunţată.
în cauză a formulat întâmpinare Camera Deputaţilor - cabinetul secretarului general prin care s-a solicitat respingerea recursului formulat şi menţinerea ca legală şi temeinică a hotărârii instanţei de fond.
S-a precizat că instanţa de fond în mod corect a soluţionat excepţiile invocate, neputând fi primite apărările recurentului, iar pe fondul cererii de revizuire s-a arătat că aceasta este o cale de atac extraordinară, iar dispoziţiile care o reglementează sunt de strictă aplicare, astfel încât exercitarea acesteia este permisă numai în anumite condiţii, cazuri şi în termenele prevăzute în mod expres.
înalta Curte sesizată cu cererea de recurs formulată împotriva sentinţei pronunţate în revizuire şi împotriva sentinţei pronunţate în cererea de completare a hotărârii, analizând motivele formulate în raport cu sentinţele atacate şi dispoziţiile legale incidente pricinii, va respinge recursul formulat ca nefondat pentru considerentele ce urmează.
Excepţiile privind necompetenţa instanţei de a soluţiona cererea de revizuire, lipsa calităţii procesuale pasive a Camerei Deputaţilor şi a lipsei calităţii de reprezentant a secretarului general al acesteia, vor fi respinse de instanţa de control judiciar şi văzând că aceste excepţii reprezintă şi motivele de recurs ale sentinţelor atacate, va respinge recursul formulat.
Excepţia de necompetenţa invocată nu poate fi primită, întrucât dispoziţiile art. 323 alin (1) C. proc. civ. stabilesc expres instanţa competentă a soluţiona cererea de revizuire, dispoziţiile menţionate stabilind că cererea de revizuire se îndreaptă la instanţa care a dat hotărârea definitivă şi a cărei revizuire se cere.
Ca atare nu poate fi acceptată teoria recurentului în sensul că cererea sa este de competenţa Curţii de Conturi.
Chiar şi argumentul susţinut de recurent că sentinţa atacată cu revizuire a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material, nu poate fi primit de Înalta Curte, văzând dispoziţiile art. 322 C. proc. civ. care reglementează condiţiile pentru exercitarea acestei căi extraordinare de atac şi care dispun că revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri dată de o instanţă de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere în cazurile strict reglementate, enumerate în cele 9 puncte ale articolului arătat.
Înalta Curte analizând actele şi lucrările dosarului a constatat că motivul invocat, cel al necompetenţei materiale nu este enumerat printre condiţiile prevăzute de art. 322 pentru exercitarea acestei căi de atac, iar partea a avut la dispoziţie calea de atac împotriva sentinţei nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, cale în care putea invoca această necompetenţă.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a Camerei Deputaţilor şi a lipsei calităţii de reprezentant a secretarului general al acesteia, excepţii invocate atât în stadiul procesual al revizuirii cât şi în calea de atac de faţă, excepţii invocate întrucât Camera Deputaţilor a formulat întâmpinare în cauza dedusă judecăţii, care a fost semnată de secretarul general, Înalta Curte le va respinge ca neîntemeiate şi le va trata împreună, pentru următoarele considerente.
Înalta Curte a constatat din analiza actelor dosarului că intimat în cauza supusă revizuirii este secretariatul general al Camerei Deputaţilor, astfel încât excepţiile invocate nu pot fi admise .
Este evident că datorită modificărilor legislative intervenite şi instituţia Camerei Deputaţilor, în organizare şi funcţionare a suferit modificări, care nu pot fi trecute cu vederea, întrucât ne aflăm sub protecţia principiului de drept tempus regit actum.
Astfel, la data introducerii cererii de revizuire împotriva sentinţei nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, respectiv la data de 3 ianuarie 2007, erau în vigoare dispoziţii care precizau că serviciile Camerei Deputaţilor au fost organizate.
Astfel, conform dispoziţiilor prevăzute în Regulamentul de organizare şi funcţionare al serviciilor Camerei Deputaţilor, aprobat prin HG nr. 31/2006, serviciile Camerei Deputaţilor au fost organizate, iar compartimentele structurii organizatorice a serviciilor Camerei Deputaţilor au fost prevăzute în anexa la Hotărârea Camerei Deputaţilor nr. 23/2006.
Înalta Curte a constatat că dispoziţiile art. 1 din Regulamentul menţionat mai sus stabilesc că activitatea serviciilor Camerei Deputaţilor are ca scop îndeplinirea funcţiilor şi serviciilor Camerei Deputaţilor, fiind condusă de secretarul general al Camerei Deputaţilor.
Astfel, faptul că intimatul a depus întâmpinare, sub noua titulatură şi semnată de secretarul general al acestei instituţii, nu înseamnă că este o parte rară calitate procesuală pasivă şi că semnatarul nu are calitatea de reprezentant al acesteia, atâta timp cât există dispoziţii legale care relevă îndeplinirea tuturor acestor calităţi.
Analizând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte a constatat faptul că, în cauza dedusă judecăţii, instanţa de revizuire a respins cererea ca inadmisibilă, cu respectarea dispoziţiilor art. 326 C. proc. civ., întrucât nu a fost cercetat fondul cauzei deduse judecăţii, cauza supusă revizuirii fiind soluţionată pe excepţie.
Înalta Curte a constatat că, în mod corect, instanţa de revizuire a constatat că cererea de faţă nu întruneşte cerinţele minime de admisibilitate prevăzute de lege, întrucât procedând la verificarea sentinţei atacate în raport cu motivele de revizuire formulate, a rezultat că cererea de revizuire nu se încadrează în limitele stabilite de dispoziţiile legale.
În conformitate cu dispoziţiile art. 125 alin. (3) şi art. 128 din Constituţie, competenţa şi procedura de judecată sunt stabilite de lege, iar împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii
Văzând şi dispoziţiile art. 326 alin. (3) C. proc. civ., în conformitate cu care dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii şi la faptele pe care se întemeiază, Înalta Curte a constatat că instanţa de revizuire a dat o dezlegare corectă situaţiei juridice prezente.
Astfel s-a reţinut că prin sentinţa nr. 789 din 11 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti a fost respinsă acţiunea reclamantului ca inadmisibilă, întrucât Instanţa de contencios administrativ a constatat că se află în prezenţa finelor de neprimire, nefiind îndeplinite condiţiile generale de exercitare a acţiunii în această materie.
Nici criticile formulate împotriva sentinţei prin care a fost soluţionată cererea de completare a dispozitivului hotărârii pronunţate în revizuire nu pot fi primite, înalta Curte constatând că instanţa de revizuire a dat o soluţionare în conformitate cu dispoziţiile legale, cererii de completare formulată de revizuent.
Nu se poate reţine nici o critică asupra hotărârilor pronunţate, urmând ca Înalta Curte să respingă cererea de recurs ca nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.D. împotriva sentinţei civile nr. 973 din 10 aprilie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, şi împotriva sentinţei civile nr. 1998 din 4 septembrie 2007 a aceleiaşi instanţe, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 18 noiembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3797/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 4136/2008. Contencios. Refuz acordare... → |
|---|
