ICCJ. Decizia nr. 3791/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 3791/2008
Dosar nr.6379/2/2007
Şedinţa publică de Ia 30 octombrie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 11 septembrie 2007 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul P.V. a chemat în judecată pe pârâţii M.I.R.A. şi D.G.P.M. Bucureşti solicitând instanţei să dispună obligarea acestora la plata primei de concediu aferente anilor 2004-2006, drept prevăzut de art. 37 alin. (2) din OG nr. 38/2003, precum şi a sporului de fidelitate de până la 20% din salariul de bază, pentru perioada 01 ianuarie 2005 - 31 decembrie 2005, drept prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003, sume actualizate cu indicele de inflaţie până la data efectuării plăţii.
Pârâtul M.I.R.A. a formulat cerere de chemare în garanţie a M.E.F. pentru ca, în cazul în care este admisă acţiunea reclamanţilor, să fie obligat să-i aloce prin buget sumele solicitate de reclamanţi.
Prin sentinţa civilă nr. 2740 din 6 noiembrie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal:
- a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.E.F. şi excepţia inadmsibilitătii cererii de chemare în garanţie a M.E.F., reţinând că ministerul are calitate procesuală în raport cu obligaţiile ce îi revin în privinţa elaborării proiectului bugetului de stat, conform Legii nr. 500/2002, şi întrucât pârâţii nu ar putea efectua plata drepturilor solicitate dacă nu li se alocă prin buget fondurile necesare.
- a admis acţiunea reclamantului şi a obligat pârâţii la plata drepturilor băneşti solicitate. Pentru a pronunţa această soluţie, Curtea de apel a reţinut, în esenţă, că reclamantul are dreptul la plata primei de concediu pentru perioada 2004-2006, în conformitate cu dispoziţiile art. 37 alin. (2) teza întâi din OG nr. 38/2003, având în vedere Decizia nr. XII din 5 februarie 2007 a Secţiilor unite ale înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie. A reţinut Curtea de apel că acelaşi raţionament este valabil şi în privinţa sporului de fidelitate prevăzut de art. 6 din OG nr. 38/2003, întrucât suspendarea plăţii acestui spor pentru anul 2005, prin OUG nr. 118/2004, nu a afectat existenţa dreptului, ci doar posibilitatea realizării lui în anul respectiv.
- a obligat pe chematul în garanţie M.E.F. să aloce pârâţilor fondurile necesare pentru plata drepturilor salariale la care au fost obligaţi.
împotriva sentinţei civile pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs, în termenul legal, pârâtul M.I.R.A. şi partea chemată în garanţie – M.E.F.
Prin motivele de recurs, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 6 şi pct. 9 C. proc. civ., recurentul - pârât M.I.R.A. susţine, în esenţă, că sentinţa civilă atacată este nelegală şi netemeinică în privinţa obligării la plata primei de concediu pentru anii 2001 - 2003, în condiţiile în care reclamantul a solicitat acordarea drepturilor salariale respective pentru perioada 2004 - 2006.
Prin motivele de recurs, criticând sentinţa atacată pentru nelegalitate şi netemeinicie în temeiul art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., chematul în garanţie M.E.F. susţine, în esenţă, următoarele:
În raport cu dispoziţiile art. 4 din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice ministerul are doar o obligaţie de diligentă constând în elaborarea proiectului bugetului de stat, iar nu o obligaţie de rezultat constând în alocarea efectivă a fondurilor solicitate.
În privinţa cererii de chemare în garanţie, recurentul M.E.F. susţine că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât ministerului nu îi revine o obligaţie de garanţie sau de despăgubire în ipoteza admiterii acţiunii, iar executarea titlului executoriu, reprezentat de sentinţa atacată, se realizează conform dispoziţiilor OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii.
În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a ministerului, recurentul susţine că soluţia instanţei de fond este lipsită de temei legal, întrucât nu există identitate între cel chemat în garanţie şi cel împotriva căruia a fost formulată acţiunea, că M.I.R.A. are calitatea de ordonator principal şi credite, iar M.E.F. îi revin doar atribuţii în ceea ce priveşte elaborarea proiectului bugetului de stat, care se elaborează pe baza proiectelor elaborate de ordonatorii principali de credite, conform art. 28 din Legea nr. 500/2002.
Pe fondul cauzei, recurentul M.E.F. susţine că aceasta este neîntemeiată, întrucât în perioada respectivă fiind suspendată aplicarea dispoziţiilor referitoare la plata primei de concediu şi a sporului de fidelitate, sumele necesare nu au putut fi cuprinse în bugetul de stat şi, în consecinţă, nu exista posibilitatea plăţii acestor drepturi.
În concluzie, recurentul M.E.F. solicită în principal admiterea recursului şi modificarea sentinţei atacate în sensul respingerii cererii de chemare în garanţie şi, în subsidiar, respingerea cererii ca fiind îndreptată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă ori ca neîntemeiată.
Analizând cauza, în limita învestirii instanţei de control judiciar prin motivele de recurs formulate, în raport cu dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ. şi cu normele de drept aplicabile, Curtea constată următoarele:
Recursul declarat de pârâtul M.I.R.A. a rămas fără obiect, întrucât, prin încheierea din 6 mai 2008, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VlII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea de îndreptare a erorii materiale - cerere formulată de pârâta D.G.P.M. Bucureşti - şi a dispus îndreptarea erorii materiale strecurate în dispozitivul sentinţei recurate, în sensul că perioada pentru care s-a acordat prima de vacanţă este 2004 - 2006, iar nu 2001 - 2006.
Este fondat recursul declarat de chematul în garanţie M.E.F. în sensul că este nefondată cererea de chemare în garanţie formulată de M.I.R.A. pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare şi care răspund motivelor de recurs formulate sub acest aspect.
Astfel, în privinţa calităţii procesuale pasive a M.E.F., chemat în garanţie de pârâtul M.I.R.A., Înalta Curte reţine că existenţa acestei calităţi presupune identitate între persoana celui chemat în judecată şi cel obligat în raportul juridic dedus judecăţii. Or, în prezenta cauză obiectul cererii îl reprezintă plata unor drepturi băneşti, iar reclamantul nu are raporturi de serviciu cu M.E.F., astfel că este lipsit de orice echivoc faptul că o instituţie publică nu poate fi obligată la plata drepturilor băneşti cuvenite salariaţilor unei alte instituţii.
Urmează a fi primită critica din recurs referitoare la neîndeplinirea condiţiilor prevăzute de art. 60 C. proc. civ., întrucât nu se poate reţine existenţa în sarcina M.E.F. a unei obligaţii de garanţie sau despăgubire, în ipoteza admiterii acţiunii.
În jurisprudenţă s-a reţinut în mod constant că „instituţia chemării în garanţie se întemeiază pe existenţa unei obligaţii de garanţie sau despăgubire şi revine, în principiu, tuturor acelora care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune se face cu titlu oneros" şi că obligaţia de garanţie este condiţionată de existenţa unei transmisiuni anterioare, cu titlu oneros, a unui bun sau a unui drept subiectiv.
Potrivit art. 16 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 500/2002 privind finanţele publice, bugetul de stat se aprobă prin lege, rectificarea urmând aceeaşi procedură, conform principiului simetriei actelor juridice, fiind evident faptul că M.E.F. nu are atribuţia de a adopta legi.
Tot Legea nr. 500/2002 prevede, în art. 28, că M.F.P. are atribuţii în elaborarea proiectului legii bugetului şi a proiectului bugetului de stat pe baza propunerilor prezentate de ordonatorii principali de credite. Atribuţiile ce revin ministerului în privinţa elaborării bugetului de stat sunt detaliate şi în actele normative de organizare şi funcţionare a fostului M.F.P., în prezent, M.E.F., (începând cu HG nr. 208/2005, în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată şi abrogată de HG nr. 495/2007; HG nr. 386/2007).
În consecinţă, M.E.F. are rolul de administrator al bugetului statului, iar, în baza legii bugetului de stat, repartizează sumele către ordonatorii principali de credite, astfel cum acestea sunt prevăzute în buget.
În aceste condiţii, M.E.F. nu are atribuţia de a vira ordonatorilor principali de credite alte sume decât cele prevăzute de legea bugetului de stat şi nici posibilitatea de a proceda la modificarea bugetelor ordonatorilor principali de credite cuprinse în bugetul de stat.
De altfel, prin OG nr. 22/2002 privind executarea obligaţiilor de plată ale instituţiilor publice, stabilite prin titluri executorii sunt reglementate modalităţile prin care instituţiile publice vor proceda la punerea în executare a titlurilor executorii. Dispoziţiile art. 2 din OG, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea nr. 110/2007, prevăd expres că „dacă executarea creanţei stabilite prin titluri executorii nu începe sau continuă din cauza lipsei de fonduri, instituţia debitoare este obligată ca, în termen de 6 luni, să facă demersurile necesare pentru a-şi îndeplini obligaţia de plată.".
în consecinţă, cererea de chemare în garanţie a M.E.F. se vădeşte a fi neîntemeiată în raport cu obiectul acţiunii, motivele invocate de M.I.R.A. şi atribuţiile ce revin ministerului chemat în garanţie, nefiind îndeplinite cerinţele art. 60 C. proc. civ.
Faţă de cele reţinute, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., va fi admite recursul declarat de M.E.F., va fi modificată, în parte, sentinţa atacată, în sensul respingerii cererii formulate de M.I.R.A. de chemare în garanţie a M.E.F., şi vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.I.R.A. împotriva sentinţei civile nr. 2740 din 6 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca rămas fără obiect.
Admite recursul declarat de M.E.F. împotriva aceleiaşi sentinţe civile.
Modifică sentinţa recurată în sensul că respinge cererea de chemare în garanţie a M.E.F., ca nefondată.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 30 octombrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3789/2008. Contencios. Refuz acordare... | ICCJ. Decizia nr. 3793/2008. Contencios → |
|---|
