ICCJ. Decizia nr. 4785/2008. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 4785/2008
Dosar nr. 8837/302/200.
Şedinţa publică din 17 decembrie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Judecătoria sectorului 5 în dosarul nr. 8837/302/2005, reclamantul M.I. a solicitat obligarea pârâtului Ministerul Justiţiei la plata de daune materiale şi morale în sumă de 25.000 lei, reprezentând indemnizaţii neîncasate în temeiul Decretului-lege nr. 118/1990 în perioada februarie 1999-septembrie 2002, cu dobânzile aferente.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că în perioada februarie 1999-septembrie 2002 nu a beneficiat de statutul de persoană persecutată din motive politice în perioada 1952-1961, când a îndeplinit funcţiile de judecător, notar şi secretar de notar, datorită refuzului pârâtului de a-i comunica actele necesare pentru recunoaşterea acestui drept.
Reclamantul a mai arătat că aceste acte i-au fost comunicate numai după cererea înregistrată sub nr. 1/63/28 din 27 aprilie 2004 şi că în baza lor, i s-a acordat beneficiul Decretului-lege nr. 118/1990, dar a fost privat de drepturile cuvenite în temeiul acestui act normativ pentru perioada indicată în acţiune.
Judecătoria sectorului 5 Bucureşti a pronunţat sentinţa civilă nr. 1866 din 21 martie 2007, prin care a admis acţiunea şi a obligat pârâtul să plătească reclamantului daune materiale în sumă de 25.751 lei, daune morale în sumă de 10.000 lei şi cheltuieli de judecată în sumă de 2330 lei.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Justiţiei, iar prin Decizia civilă nr. 121 din 24 ianuarie 2008 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă, s-a dispus admiterea recursului, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre competentă soluţionare la Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ.
Pentru a decide astfel, tribunalul a reţinut că, deşi reclamantul nu şi-a întemeiat în drept acţiunea, acesta a solicitat să se constate nesoluţionarea cererii sale de către pârât într-un termen util şi emiterea de aceeaşi autoritate publică centrală a unor răspunsuri necorespunzătoare, ceea ce se încadrează în prevederile legale referitoare la contenciosul administrativ şi în consecinţă, au fost aplicate dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 şi art. 3 C. proc. civ., în baza cărora a fost sesizată Curtea de Apel Bucureşti pentru a se pronunţa în primă instanţă.
Pe parcursul judecării pricinii în recurs, s-a dispus introducerea în cauză, în calitate de intimat-reclamant a lui M.V., moştenitorul reclamantului M.I., decedat la data de 8 mai 2007.
Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, a pronunţat sentinţa civilă nr. 1579 din 22 mai 2008, prin care a respins ca inadmisibilă excepţia de nelegalitate, reţinând că nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 4 din Legea nr. 554/2004, pentru că excepţia nu a fost invocată cu privire la acte administrative unilaterale, ci cu privire la legi, care nu pot fi contestate în procedura respectivă.
Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă acţiunea ca prescrisă, cu motivarea că acţiunea în contencios administrativ a fost formulată după expirarea termenului de un an de la data comunicării refuzului de soluţionare a cererii, considerat nejustificat, în condiţiile în care acest refuz a fost comunicat de pârât prin adresele nr. 13499 din 25 februarie 1999, nr. 13499 din 1 aprilie 1999 şi nr. 17780 din 6 iunie 1999, iar sesizarea instanţei a avut loc la data de 5 iulie 2005.
Instanţa de fond a apreciat că termenul reglementat de art. 11 alin. (1) lit. a), alin. (2) şi alin. (5) din Legea nr. 554/2004 pentru formularea acţiunii nu poate fi calculat prin raportare la anul 2004, când reclamantul susţine că a luat cunoştinţă de existenţa pagubei, întrucât, pe de o parte, nu sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de art. 19 din aceeaşi lege pentru că nu a fost sesizată instanţa de contencios administrativ faţă de refuzul pârâtului de soluţionare a cererilor, iar pe de altă parte, cererea de despăgubire nu poate fi formulată mai târziu de un an de la data emiterii actului, conform aceleiaşi dispoziţii legale.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamantul M.V., în calitate de moştenitor al reclamantului M.I., solicitând casarea hotărârii ca nelegală şi netemeinică.
În primul motiv de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 304 pct. 8 C. proc. civ., recurentul a susţinut că instanţa de fond a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii, a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.
Recurentul a arătat că acţiunea formulată are ca obiect răspunderea civilă delictuală şi în consecinţă, s-a apreciat greşit că litigiul este de competenţa instanţei de contencios administrativ.
Prin cel de-al doilea motiv de recurs, invocat în baza art. 304 pct. 7 şi pct. 9 C. proc. civ., recurentul a susţinut că hotărârea atacată cuprinde motive contradictorii cu privire la excepţia de nelegalitate, reţinându-se în mod eronat că această excepţie viza nelegalitatea unor legi, ceea ce nu corespunde cererii formulate.
Analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de dispoziţiile art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente:
Recurentul a criticat neîntemeiat interpretarea dată de instanţa de fond obiectului acţiunii şi acest prim motiv de recurs, invocate în baza art. 304 pct. 8 C. proc. civ., va fi respins ca nefondat.
Cererea de acordare a daunelor materiale şi morale pretinse pri.
acţiune nu poate fi soluţionată decât după constatarea răspunderii juridice a autorităţii publice intimate pentru refuzul de soluţionare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege şi numai în cazul existenţei unui refuz nejustificat, persoana care se consideră vătămată în dreptul său ori într-un interes legitim se poate adresa instanţei de contencios administrativ, în condiţiile şi în termenele prevăzute de Legea nr. 554/2004.
În consecinţă, litigiul de faţă a avut ca obiect în principal stabilirea răspunderii autorităţii intimate pentru nesoluţionarea în termenul legal a unei cereri şi pentru refuzul nejustificat de eliberare a unor documente, dat fiind că acestea au fost indicate de recurent ca fapte cauzatoare de prejudiciu şi deci ca temei al daunelor solicitate, astfel că pricina a fost corect soluţionată de instanţa de contencios administrativ, competentă să se pronunţe şi asupra despăgubirilor pentru prejudiciul material şi moral cauzat, în conformitate cu prevederile art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Acordarea daunelor materiale şi morale este condiţionată de constatarea răspunderii juridice pentru prejudiciul pretins a fi fost cauzat prin faptul încălcării legii de către o autoritate publică în exercitarea atribuţiilor sale de putere publică, astfel că recurentul a criticat neîntemeiat aplicarea Legii nr. 554/2004 şi calificarea dată de instanţa de fond naturii litigiului, ca fiind de contencios administrativ.
Cel de-al doilea motiv de recurs este de asemenea nefondat, constatându-se că hotărârea atacată nu cuprinde considerente contradictorii ori străine de natura pricinii.
Soluţia de respingere ca inadmisibilă a excepţiei de nelegalitate invocată la data de 22 mai 2008 de recurentul-reclamant a fost pronunţată de instanţa de fond în conformitate cu prevederile art. 4 din Legea nr. 554/2004, completată şi modificată prin Legea nr. 262/2007, constatându-se că nu a fost indicat obiectul acestei excepţii, prin menţionarea expresă a actelor administrative unilaterale considerate a fi nelegale.
În motivarea excepţiei, s-a susţinut că sunt nelegale cele cinci răspunsuri comunicate în 1999 şi în 2002 de Ministerul Justiţiei şi refuzul nejustificat al aceluiaşi minister de a elibera documentele din dosarul de cadre al reclamantului M.I., fără însă a se indica în concret actele administrative contestate pe cale incidentă şi prevederile legale pretins a fi fost încălcate la data emiterii lor.
Lipsa de temei legal a excepţiei de nelegalitate astfel invocată a fost corect constatată de instanţa de fond şi faţă de faptul că aceasta se referă la acte administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a Legii nr. 554/2004.
Dispoziţiile Legii nr. 554/2004, completată şi modificată prin Legea nr. 262/2007, încalcă principiul securităţii juridice şi dreptul la un proces echitabil, consacrat de art.6 din C.E.D.O. şi art. 47 din Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, în măsura în care permit cenzurarea legalităţii actelor administrative cu caracter individual emise anterior intrării în vigoare a legii.
În consecinţă, în aplicarea dispoziţiilor art. 20 alin. (2) şi art. 148 alin. (2) din Constituţie, prin raportare la C.E.D.O. şi la Carta drepturilor fundamentale a Uniunii Europene, precum şi la jurisprudenţa C.E.D.O. şi a Curţii de Justiţie de la Luxemburg, se constată că a fost corect înlăturată în speţă aplicarea dispoziţiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004, completată şi modificată prin Legea nr. 262/2007, cu privire la actele administrative cu caracter individual, emise anterior intrării în vigoare a acestei legi şi a căror nelegalitate a fost invocată pe cale de excepţie.
Inadmisibilitatea excepţiei de nelegalitate a fost de asemenea corect constatată în condiţiile în care a fost invocată cu privire la refuzul nejustificat al autorităţii publice de a soluţiona o cerere, ceea ce nu poate fi cenzurat de instanţa de contencios administrativ pe cale incidentă, în procedura reglementată de art. 4 din Legea nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare.
Critica formulată în baza art. 304 pct. 9 C. proc. civ. nu cuprinde argumentele de fapt şi de drept pentru care recurentul a considerat că este nelegală soluţia de respingere a acţiunii ca prescrisă şi a solicitat neîntemeiat modificarea hotărârii pronunţate în acest sens de instanţa de fond.
Faţă de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de M.V. împotriva sentinţei civile nr. 1579 din 22 mai 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 decembrie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4784/2008. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 4787/2008. Contencios → |
|---|
