ICCJ. Decizia nr. 5/2008. Contencios. Litigiu privind funcţionarii publici (Legea Nr.188/1999). Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 5/2008
Dosar nr. 181/2/2007
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1185 din 3 mai 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta HGV., în contradictoriu cu pârâţii M.A.D.R. şi A.P.I.A., dispunând anularea Deciziei nr. 2887 din 28 noiembrie 2006 emisă de Directorul General al acestei din urmă pârâte, prin care reclamantei i-a fost aplicată sancţiunea disciplinară a diminuării drepturilor salariale cu 10% pentru o perioadă de 3 luni, începând cu luna noiembrie 2006. Prin aceeaşi sentinţă, a fost obligată pârâta A.P.I.A. la plata către reclamantă a diferenţelor salariale şi a altor drepturi salariale cuvenite pe perioada sancţionării şi au fost obligaţi ambii pârâţi la 700 lei, cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a pronunţa această sentinţă, Instanţa de Fond a reţinut că Decizia de sancţionare disciplinară contestată este nelegală, Legea nr. 554/2004 nefăcând distincţie între nulităţi absolute şi nulităţi relative.
Astfel, arată Instanţa de Fond, în cauză au fost încălcate dispoziţiile art. 24 alin. (4) din HG nr. 1210/2003 privind modul de sesizare a comisiilor de disciplină, în cauză, în raport de data săvârşirii faptei imputate - 15 iunie 2006, aplicarea sancţiunii fiind prescrisă. Or, în speţă, conducătorul autorităţii pârâte a sesizat comisia de disciplină la data de 21 noiembrie 2006 pentru fapta petrecută la 15 iunie 2006, cu mult peste termenul de 2 luni de la data săvârşirii faptei care constituie abatere disciplinară.
Totodată, se reţine în considerentele hotărârii recurate, verificând în concret actele depuse la dosar, inclusiv planşele şi CD-ul, Instanţa de Fond apreciază că reclamanta nu a avut un comportament indecent sau imoral, de natură a prejudicia imaginea instituţiei pârâte, şi nu a încălcat codul deontologic, deoarece nu este interzisă sărbătorirea zilelor de naştere împreună cu colegii.
De asemenea, mai arată Instanţa de Fond, nu se poate reţine recunoaşterea faptei faţă de declaraţia din 27 noiembrie 2006, în raport cu cele declarate la 24 noiembrie 2006, iar aplicarea unei anumite sancţiuni disciplinare apare ca nelegală în condiţiile în care nu rezultă care au fost criteriile care au stat la baza individualizării sancţiunii conform art. 65 alin. (4) din Legea nr. 188/1999.
Împotriva acestei soluţii, considerând-o netemeinică şi nelegală, au declarat recurs pârâţii, invocând prevederile art. 304 pct. 9 şi, respectiv, art. 304 şi3041 C. proc. civ.
I. Prin cererea de recurs, pârâtul M.A.D.R. critică nepronunţarea Instanţei de Fond asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive pe care pârâtul a invocat-o cu argumente legale, precum şi obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată către reclamantă, deşi nu s-a constatat o culpă a pârâtului.
Recursul se fondează.
Prin întâmpinarea formulată în cauza conexă (Dosar nr. 189/103/2007 declinat de la Tribunalul Neamţ), M.A.D.R. a arătat că, potrivit obiectului acţiunii, doar A.P.I.A. are calitate procesuală pasivă.
Într-adevăr, conform dispoziţiilor Legii nr. 1/2004 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea A.P.I.A., aceasta este o instituţie publică în subordinea M.A.P.D.R., dar are personalitate juridică.
În plus, în speţă, actul administrativ contestat, Decizia nr. 2887 din 28 noiembrie 2006, este emis de A.P.I.A., iar nu de către ministerul recurent în exerciţiul atribuţiilor sale.
II. În recursul său, pârâta A.P.I.A. critică soluţia Instanţei de Fond ca netemeinică, arătând, în esenţă, că aplicarea sancţiunii s-a făcut în termenul legal întrucât conducătorul instituţiei a luat cunoştinţă de abaterea săvârşită abia la 21 noiembrie 2006, când imaginile care o dovedeau au apărut în mass-media.
Recursul Agenţiei pârâte nu este fondat.
Prin HG nr. 1201/2003 privind organizarea şi funcţionarea comisiilor de disciplină şi a Comisiilor paritare din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice, este reglementat modul de constituire componenţa, atribuţiile şi procedura de lucru a acestor comisii, nerespectarea acesteia fiind sancţionată expres.
Astfel, în conformitate cu dispoziţiile art. 24 alin. (2) şi alin. (4) din actul normativ menţionat, sesizarea Comisiei de disciplină formulată în scris trebuie să conţină printre altele - „descrierea faptei ce constituie obiectul sesizării şi arătarea dovezilor pe care se sprijină". Ea trebuie formulată într-un termen limită care nu poate depăşi două luni de la data săvârşirii faptei.
Neîndeplinirea acestor condiţii procedurale obligă Comisia de disciplină să claseze sesizarea.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 alin. (1) şi alin. 5 - este obligatorie citarea funcţionarului public cu cel puţin 3 zile calendaristice înaintea termenului de prezentare, sub sancţiunea nulităţii cu o copie după sesizarea formulată împotriva sa.
În fine, art. 30 alin. (1) stabileşte pentru comisie, obligaţia de a întocmi un referat în care să consemneze rezultatele cercetărilor sale, referat care trebuie adus la cunoştinţa funcţionarului pentru a-şi da posibilitatea formulării unor eventuale obiecţiuni.
Având în vedere dispoziţiile menţionate şi raportându-le la probele administrate în cauză, legal şi temeinic Instanţa fondului a reţinut că acestea nu au fost respectate, întreaga procedură de sesizare şi de lucru a Comisiei de disciplină fiind viciată.
Astfel s-a reţinut corect în raport de datele din dosar că sesizarea comisiei s-a făcut la 21 noiembrie 2006 cu mult peste termenul de două luni de la data săvârşirii abaterii (15 iunie 2006); că această sesizare nu a fost formulată în termenii prevăzuţi de art. 24 alin. (2) lit. c) şi d); că citarea funcţionarei s-a făcut cu numai o zi înaintea termenului de prezentare şi fără a-i fi fost comunicată sesizarea după cum nu i-a fost comunicat nici raportul comisiei, fiind evident pusă în imposibilitate să-şi formuleze apărarea.
Văzând dispoziţiile art. 312 C. proc. civ. şi 274 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de pârâtul M.A.D.R. împotriva sentinţei civile nr. 1185 din 3 mai 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică, în parte, sentinţa atacată, în sensul că respinge acţiunea faţă de pârâtul M.A.D.R. pentru lipsa calităţii procesuale pasive a acestuia. În consecinţă, înlătură obligarea aceluiaşi pârât la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 700 lei către reclamanta HGV.
Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul formulat de pârâta A.P.I.A. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Obligă recurenta A.P.I.A. la plata sumei de 699,72 lei, cheltuieli de judecată către intimata - reclamantă HGV.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 ianuarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 45/2008. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 508/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
