ICCJ. Decizia nr. 537/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr.537/2008
Dosar nr. 1187/35/2007
Şedinţa publică din 13 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea la data de 31 iulie 2007, reclamantul U.N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta C.J.P. Bihor, anularea Hotărârii nr. 10667 din 27 aprilie 2007 emisă de pârâtă şi recunoaşterea calităţii de beneficiar al Legii nr. 189/2000.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că în perioada 1940 - 1945 a suportat represiunile pregătirii şi desfăşurării războiului, mizeria, foamea şi persecuţiile etnice, alături de părinţi, care au fost nevoiţi să se refugieze spre Zecehotare şi Roşia de Beiuş.
Prin sentinţa civilă nr. 137/CA/2007 - PI din 7 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată de reclamantul U.N. a fost respinsă ca nefondată.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa a reţinut, în esenţă, că prin cererea adresată pârâtei reclamantul a arătat că în vara anului 1940 a fost dus de sora bunicii sale într-un sat arondat Roşiei de Beiuş, familia sa refugiindu-se ulterior în aceeaşi localitate, iar că martorii G.N. şi S.D. au declarat că întreaga familie s-a refugiat din cauza persecuţiilor etnice în luna iunie a anului 1940.
În raport cu această situaţie de fapt, prima Instanţă a apreciat că în speţă nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, în luna iunie a anului 1940 neexistând nici o autoritate străină care să exercite o persecuţie etnică, dat fiind faptul că Dictatul de la Viena a avut loc la 30 august 1940.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs U.N., criticând soluţia pronunţată pentru netemeinicie şi nelegalitate, pe motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., opinând că se încadrează în situaţia prevăzută de lege.
Recurentul a arătat, faţă de situaţia de fapt reţinută de prima Instanţă, că în luna august a anului 1940 a fost readus în localitatea de domiciliu de către tatăl său în vederea continuării şcolii, de unde, ulterior, s-a refugiat împreună cu familia, urmare a persecuţiilor etnice suferite.
Examinând sentinţa atacată în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurent, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea constată că recursul este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Potrivit prevederilor art. 1 lit. c) din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 cu modificările şi completările ulterioare, de dispoziţiile acestei ordonanţe beneficiază persoana cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a avut de suferit persecuţii etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.
Prin „persoană strămutată" în altă localitate conform dispoziţiilor HG nr. 127/2002 privind Normele de aplicare a OG nr. 105/1999, se înţelege „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice".
Or, din probatoriul administrat în cauză, în speţă înscrisurile aflate la din dosarul de fond, rezultă că recurentul reclamant se încadrează în situaţia prevăzută de lege, fiind îndrituit să beneficieze de măsurile reparatorii în speţă, situaţie dovedită de acesta în conformitate cu prevederile art. 61 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002.
Astfel, Extrasul nr. C/1699 din 1.20.2004 atestă că U.T., tatăl reclamantului, figurează în registrul de evidenţă al refugiaţilor români, fiind înregistrat anterior datei de 18 mai 1942, iar potrivit Adresei nr. 8400 din 29 august 2006 emisă de M.A.I. – A.N., acelaşi U.T., figurează cu fişa de refugiat nr. 3948 din 17 februarie 1941.
De asemenea şi declaraţiile de martori atestă situaţia de fapt relatată de recurentul reclamant, iar împrejurarea că, în luna iunie a anului 1940, reclamantul a fost adus, pentru o scurtă perioadă, în localitatea ce ulterior a devenit de refugiu, nu are relevanţă în raport cu perioada în care acesta, împreună cu familia, s-a refugiat ca urmare a persecuţiilor etnice suferite.
În concluzie, în baza prevederilor art. 312 alin. (2) şi alin (3) C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va modifica în tot sentinţa atacată, iar, pe fondul cauzei va admite acţiunea formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de U.N. împotriva sentinţei nr. 137/CA/2007 - PI din 7 septembrie 2007 a Curţii de Apel Oradea, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată în sensul că admite acţiunea reclamantului.
Anulează Hotărârea nr. 10667 din 27 aprilie 2007 a C.J.P. Bihor.
Obligă pârâta la emiterea unei noi hotărâri prin care să recunoască reclamantului drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 6 septembrie 1940 - 6 martie 1945, începând cu data de 1 noiembrie 2004.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 533/2008. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 54/2008. Contencios. Anulare acte... → |
|---|
