ICCJ. Decizia nr. 526/2008. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 526/2008
Dosar nr. 8942/1/2007
Şedinţa publică din 12 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1508 din 4 iunie 2007, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a respins acţiunea formulată de reclamanta G.L. având ca obiect constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 218 din 29 martie 2006 emis de Preşedintele autorităţii pârâte, respectiv M.F.P. – A.N.A.F., pentru încălcarea dispoziţiilor imperative ale art. 35 din Legea nr. 188/1999 şi, în subsidiar, constatarea nulităţii absolute a acestui ordin pentru neregulata sesizare a comisiei de disciplină, constatarea tardivităţii sesizării comisiei de disciplină şi constatarea ca prescris a dreptului de a aplica sancţiunea disciplinară.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa a reţinut că ordinul atacat, prin care i s-a aplicat reclamantei sancţiunea disciplinară de destituire din funcţia publică, nu încalcă prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999 întrucât a fost emis la data de 29 martie 2006, anterior eliberării certificatului de concediu medical, respectiv la 3 aprilie 2006.
Cu privire la prescrierea dreptului de a aplica sancţiunea s-a reţinut că a fost respectat termenul prevăzut de art. 65 din Legea nr. 188/1999, susţinerea reclamantei fiind neîntemeiată.
S-a mai reţinut că sesizarea comisiei de disciplină a fost legală, nota prin care se propune declanşarea cercetării disciplinare fiind semnată de conducătorul instituţiei publice.
De asemenea, instanţa a reţinut că la emiterea ordinului atacat au fost avute în vedere susţinerile reclamantei, pârâta pronunţându-se motivat, iar excepţiile invocate de reclamantă în cursul cercetării disciplinare, respectiv excepţia de tardivitate a formulării sesizării, excepţia lipsei de obiect a sesizării şi excepţia prescripţiei dreptului de a aplica sancţiunea nu au fost soluţionate cu încălcarea legii.
Referitor la lipsa individualizării sancţiunii s-a reţinut că, faţă de abaterea disciplinară reţinută în sarcina reclamantei, în speţă nu sunt aplicabile prevederile art. 33 alin. (3) din HG nr. 1210/2003.
Împotriva acestei sentinţe în termen legal a declarat recurs reclamanta G.L., solicitând în principal, ca efect al admiterii recursului formulat, constatarea nulităţii absolute a Ordinului nr. 218 din 29 martie 2006 emis de Preşedintele A.N.A.F., pentru încălcarea normei imperative prevăzute de art. 35 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcţionarilor publici, şi în subsidiar, anularea aceluiaşi ordin pentru motive de nelegalitate.
Printr-un alt subsidiar, recurenta a solicitat ca în măsura în care se va reţine totuşi că a săvârşit o abatere disciplinară, să se constate de către instanţa de recurs că sancţiunea ce i-a fost aplicată apare ca disproporţionată faţă de gravitatea faptei şi să dispună înlocuirea sancţiunii disciplinare de destituire din funcţia publică, cu o altă sancţiune, mai blândă, cu consecinţa reintegrării în funcţia publică avută, aceea de director executiv adjunct pentru activitatea de control fiscal, la D.G.F.P. Giurgiu, cu plata drepturilor băneşti cuvenite.
În dezvoltarea motivelor de recurs formulate, recurenta - reclamantă a susţinut, în esenţă, că instanţa de fond nu a avut în vedere împrejurarea că Ordinul nr. 218, emis la data de 29 martie2006, prin care s-a dispus destituirea sa din funcţia publică deţinută, începând cu data de 04 aprilie 2006, i-a fost comunicat la 05 aprilie 2006, în perioada în care se află în concediu de boală, fapt atestat de certificatul medical aflat la dosar. O astfel de situaţie contravine însă prevederilor art. 35 din Legea nr. 188/1999, republicată, privind Statutul funcţionarilor publici, fiind eronată, în opinia sa, concluzia instanţei de fond în sensul că ordinul de destituire urma să îşi producă efectele juridice la încetarea concediului medical, în condiţiile legii, astfel cum a susţinut pârâta intimată, atunci când a menţionat că destituirea din funcţie putea fi dispusă chiar în perioada concediului medical.
Consideră recurenta că procedând în acest mod, atât pârâta cât şi instanţa de fond au golit de conţinut prevederile art. 35 din Legea nr. 188/1999 ca şi prevederile relevante C. muncii, cu care se completează dispoziţiile Legii nr. 188/1999, contrar unei alte soluţii (Decizia nr. 842 din 14 februarie 2005 ) pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin care un ordin emis în astfel de condiţii a fost apreciat ca fiind nul.
A mai arătat recurenta că este greşită interpretarea dată de instanţa de fond dispoziţiilor legale referitoare la individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate, întrucât legiuitorul nu a urmărit să elimine dreptul de apreciere al autorităţii publice în cazul constatării unor situaţii de incompatibilitate, cu atât mai mult cu cât ea a pus capăt acestei situaţii mai înainte chiar şi de sesizarea comisiei de disciplină, şi evident şi înainte de emiterea ordinului de destituire.
A mai susţinut recurenta că este greşită interpretarea textelor incidente în sensul că singura sancţiune disciplinară aplicabilă era destituirea din funcţia publică, câtă vreme, în mod evident, comisia de disciplină era datoare să procedeze la individualizarea sancţiunii disciplinare aplicate, în funcţie de toate elementele prevăzute de art. 33 alin. (3) din HG nr. 1210/2003.
În fine, recurenta a mai susţinut nelegalitatea ordinului atacat motivat de faptul că o persoană necompetentă a sesizat comisia de disciplină, respectiv directorul Direcţiei de audit public intern din cadrul A.N.A.F. deşi o astfel de sesizare ar fi putut fi făcută numai de către Preşedintele A.N.A.F.
Recursul este fondat.
Înalta Curte, analizând actele şi lucrările dosarului, în raport de prevederile legale incidente, incluzând pe cele ale art. 3041 C. proc. civ. şi faţă de criticile recurentei-reclamante, constată că se impune admiterea recursului, în limitele şi pentru considerentele în continuare arătate, cu consecinţa modificării în tot a sentinţei atacate şi a admiterii în fond a acţiunii reclamantei.
Prin Ordinul nr. 218 emis la data de 29 martie 2006, de către Preşedintele A.N.A.F., s-a dispus, începând cu data de 4 aprilie 2006, sancţionarea disciplinară cu destituirea din funcţia publică a reclamantei-recurente, în temeiul dispoziţiilor art. 64, art. 65 alin. (1), alin. (2) lit. j), art. 65 alin. (3) lit. e), alin. (4), art. 66 şi art. 84 din Legea nr. 188/1999, republicată, cu modificările ulterioare, pentru încălcarea regimului incompatibilităţilor.
Necontestat de părţi, acest ordin a fost comunicat recurentei la data de 05 aprilie 2006 prin adresă, când acesta se afla deja în concediu de boală, acordat începând cu data 1 aprilie 2006 (certificatul medial eliberat la data de 03 aprilie 2006 – fila 34 dosar recurs). De altfel, din înscrisurile medicale depuse rezultă că recurenta a continuat să se afle în concediu medical până la data de 30 iunie 2006 (certificatele medicale aflate la fila 35 - 41 dosar recurs).
Rezultă aşadar că la data comunicării ordinului, recurenta se afla în concediu medical şi deşi din perspectivă logică, este corectă argumentaţia instanţei de fond în sensul că organul emitent nu putea anticipa, la data emiterii ordinului, că recurenta va intra în concediu medical, dinpunct de vedere legal nu se poate înlătura, printr-un astfel de raţionament încălcarea de către autoritatea emitentă a prevederilor exprese ale art. 35 din Legea nr. 188/1999, republicată.
Potrivit acestui text de lege, în perioada concediului de boală a concediilor de maternitate şi a celor pentru creşterea şi îngrijirea copiilor, raporturile de serviciu nu pot înceta şi nu pot fi modificate decât din iniţiativa funcţionarului public în cauză.
După cum a statuat de altfel Înalta Curte în practica sa anterioară în această materie[1], principiul proteguitor pentru funcţionarul public instituit prin textul arătat, derivând din cel al stabilităţii funcţionarului public, statuat în art. 3 din Legea nr. 188/1999, nu poate fi ignorat şi nici înlăturat, nerespectarea lui atrăgând nulitatea ordinului de sancţionare emis, cu atât mai mult cu cât, conform art. 81 lit. h) din aceeaşi lege, raportul de serviciu al funcţionarului public se suspendă de drept atunci acesta se află în concediu medical.
Totodată, simpla menţiune cuprinsă într-o corespondenţă, depusă de părţi la dosar, respectiv adresa din 09 mai 2006 (fila 20 dosar fond) întocmită de A.N.A.F. indicând că, dată fiind incapacitatea temporară de muncă ivită în cazul recurentei şi al altor funcţionari publici, ordinul de destituire urmează a-şi produce efectele juridice la încetarea acestui fapt, nu este generatoare de efecte juridice, în condiţiile în care nu a fost urmată de emiterea unui act administrativ precizator, având, simetric forţă juridică egală cu cea a ordinului de destituire atacat, ordin care, după cum s-a menţionat, conţine menţiunea expresă referitoare la producerea efectelor începând cu data de 04 aprilie 2006.
Aşa fiind şi pentru a acorda normei legale cuprinse în art. 35 din Legea nr. 188/1999, valoarea juridică corespunzătoare scopului în care a fost edictată, Înalta Curte reţine că în adevăr, actul atacat, potrivit căruia încetarea raporturilor de serviciu prin destituirea din funcţia publică se produce în perioada concediului medical, este nul absolut, fiind întemeiate criticile recurentei-reclamante pe acest aspect.
Faţă de cauza de nulitate a actului administrativ unilateral atacat, astfel determinată, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune examinarea celorlalte motive de recurs ale recurentei-reclamante vizând, în subsidiar, nelegalitatea aceluiaşi act.
Drept urmare, în baza art. 312 cu referire la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va admite recursul de faţă şi se va modifica hotărârea atacată în sensul admiterii acţiunii reclamantei, a anulării ordinului de destituire atacat, cu consecinţa reintegrării reclamantei în funcţia publică anterior deţinută şi cu obligarea intimatei-pârâte A.N.A.F. la plata drepturilor băneşti aferente acestei funcţii, în măsura în care acestea nu au fost plătite, de la data comunicării ordinului atacat şi până la reintegrarea efectivă în funcţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta G.L. împotriva sentinţei civile nr. 1508 din 4 iunie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică în tot sentinţa atacată şi în fond admite acţiunea reclamantei G.L.
Anulează Ordinul nr. 218 din 29 martie 2006 emis de Preşedintele A.N.A.F.
Dispune reintegrarea reclamantei în funcţia publică deţinută anterior emiterii ordinului anulat şi obligă pârâta M.F.P. – A.N.A.F. să-i plătească reclamantei drepturile băneşti aferente funcţiei din care a fost destituită, în măsura în care acestea nu au fost plătite, de la data comunicării ordinului anulat şi până la reintegrarea efectivă în funcţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 12 februarie 2008.
[1]A se vedea în acest sens Deciziile nr. 842 din 14 februarie 2005 şi nr. 2918 din 6 iunie 2007.
| ← ICCJ. Decizia nr. 525/2008. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 575/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi.... → |
|---|
