ICCJ. Decizia nr. 598/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 598/2008
Dosar nr. 1660/36/2007
Şedinţa publică de la 15 februarie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul R.D. a chemat în judecată pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, solicitând să se dispună anularea hotărârii nr. 6137 din 30 aprilie 2007, emisă de pârâtă, prin care i s-a respins cererea pentru stabilirea calităţii de persoană strămutată din motive etnice, potrivit dispoziţiilor Legii nr. 189/2000.
Motivându-şi acţiunea, reclamantul a arătat că pârâtul refuză să-i recunoască drepturile de persoană strămutată în condiţiile Legii nr. 189/2000, deşi a făcut dovada că s-a născut la 18 iulie 1944 în localitate Zebil, judeţul Tulcea, în perioada în care părinţii săi erau strămutaţi potrivit Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova în 1940. Reclamantul a susţinut că, fiind născut în condiţiile arătate, beneficiază de acelaşi statut cu cel al părinţilor săi.
Prin sentinţa civilă nr. 598/CA din 10 septembrie 2007, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis acţiunea reclamantului R.D., a anulat hotărârea nr. 6137/2007 emisă de pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea şi a constatat că reclamantul beneficiază de drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000 pentru perioada 18 iulie 1944-06 martie 1945, începând cu data de 01 mai 2007, obligând pârâta să emită o hotărâre în acest sens.
Pentru a pronunţa o asemenea soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamantul a făcut dovada naşterii la 18 iulie 1944, în localitatea Zebil, judeţul Tulcea, unde părinţii săi fuseseră strămutaţi ca urmare a schimbului de populaţie stabilit potrivit Tratatului româno-bulgar încheiat la Craiova, în septembrie 1940.
Totodată, instanţa de fond a mai reţinut că reclamantul a suferit aceleaşi condiţii de viaţă precare, încadrându-se în prevederile art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, fiind lipsită de relevanţă împrejurarea că naşterea s-a produs la mai mult de 300 zile de la strămutarea părinţilor săi.
Împotriva sentinţei civile pronunţată de Curtea de Apel Constanţa a declarat recurs pârâta Casa Judeţeană de Pensii Tulcea, criticând-o pentru nelegalitate şi invocând dispoziţiile art. 308 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se susţine, pe de o parte, că întrucât reclamantul s-a născut în anul 1944, în mod greşit s-a reţinut că acesta a fost strămutat din Bulgaria, schimbul de populaţie având loc în anul 1940, iar nu în anul 1944.
Pe de altă parte, se arată că intimatul-reclamant nu a fost strămutat din Bulgaria, fiind născut după strămutarea părinţilor săi care a avut loc în septembrie 1940, soluţia instanţei de fond fiind dată cu greşita aplicare a prevederilor art. 2 din H.G. nr. 127/2002 şi a celor ale Legii nr. 189/2000.
Examinând cauza în raport cu toate criticile aduse soluţiei instanţei de fond, cu probele administrate şi apărările formulate precum şi cu dispoziţiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999 astfel cum a fot modificată, beneficiază de prevederile prezentei ordonanţe persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945, a avut de suferit persecuţii din motive etnice, după cum urmează: „c) a fost refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate;” iar art. 2 din H.G. nr. 127/2002 privind aprobarea Normelor pentru aplicare prevederilor O.G. nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 06 septembrie 1940 până la 06 martie 1945 din motive etnice explicitează ce se înţelege prin persoană strămutată în altă localitate, respectiv „persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să îşi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate, s-au refugiat, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral.”
În cauză, este necontestat că intimatul-reclamant s-a născut „după strămutarea părinţilor săi”. Or, această situaţie, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, a avut aceleaşi consecinţe datorate condiţiilor precare de viaţă ale familiei sale şi asupra intimatului-reclamant.
Într-adevăr, Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de recurenta-pârâtă, că ceea ce prezintă relevanţă în soluţionarea cauzei este, pe de o parte, calitatea părinţilor intimatului-reclamant de persoane care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, iar pe de altă parte, faptul că acesta s-a născut în perioada prevăzută de lege (06 septembrie 1940-06 martie 1945), când atât părinţii, cât şi copiii acestora au suferit ca urmare a strămutării.
Înalta Curte, constată astfel că atât soluţia instanţei de fond, cât şi motivarea acesteia exprimă un mod corect, precis şi necontradictoriu de stabilire a situaţiei de fapt şi de înţelegere a legii în resorturile şi finalitatea acesteia.
Mai mult, Înalta Curte constată că instanţa de fond a considerat corect că a raţiona altfel ar însemna ca la condiţii identice în urma strămutării, să se aplice un regim juridic diferenţiat, încălcându-se principiile constituţionale ale egalităţii de tratament şi ale nediscriminărilor sociale, principii prevăzute şi de Convenţia pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale (cu denumirea simplificată de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).
Prin urmare, Înalta Curte, constatând că sentinţa atacată este legală şi temeinică, amplu şi corect motivată, iar criticile aduse acesteia nefondate, va respinge recursul declarat în cauză în baza dispoziţiilor art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ., coroborate cu cele ale art. 20 şi art. 28 din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Tulcea împotriva sentinţei civile nr. 598/CA din 10 septembrie 2007 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 februarie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 595/2008. Contencios. Refuz acordare drepturi... | ICCJ. Decizia nr. 600/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
