ICCJ. Decizia nr. 900/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 900/2008
Dosar nr. 1344/59/2007
Şedinţa publică din 5 martie 2008
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor aflate la dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 249 din 16 octombrie 2007, Curtea de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a admis, în parte, acţiunea formulată de reclamantul M.M., în contradictoriu cu pârâtul M.I.R.A., obligându-l pe acesta din urmă să răspundă reclamantului la cererea expediată de reclamant prin poştă la data de 5 iunie 2007. Prin aceeaşi sentinţă, a fost respinsă, ca nefondată, cererea reclamantului de acordare a daunelor materiale.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Instanţa de Fond a reţinut, în esenţă, că reclamantul a formulat o cerere la pârâtul M.I.R.A. pe care a expediat-o acestuia la data de 5 iunie 2007, potrivit recipiselor poştale depuse la dosar, şi nici până la data judecării litigiului nu a primit nici un răspuns. Cu privire la cererea reclamantului de acordare de daune materiale în sumă de 15.000 lei, Instanţa de judecată a reţinut că aceasta este nefondată întrucât nu a fost făcută dovada producerii vreunui prejudiciu urmare refuzului pârâtului de a răspunde la cerere.
împotriva acestei soluţii au declarat recurs atât reclamantul cât şi pârâtul, susţinând că este netemeinică şi nelegală.
În motivarea succintă a recursului său, reclamantul arată că în mod greşit i-a fost respinsă cererea de acordare a daunelor materiale, faţă de împrejurarea că pârâtul „nu a contestat prejudiciul".
Pârâtul, întemeindu-şi recursul pe dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., susţine că, deşi nu a răspuns petiţiei adresate de reclamant la data de 05 iunie 2007, a transmis această petiţie spre competentă soluţionare I.P.J. Caraş-Severin, situaţie care nu constituie un refuz de soluţionare, aşa cum în mod greşit a reţinut Instanţa de Fond.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, recurentul - reclamant a invocat excepţia lipsei calităţii de reprezentant a semnatarului recursului, pe care, analizând-o în temeiul art. 137 C. proc. civ. şi constatând că este neîntemeiată, Curtea o respinge ca atare, pentru următoarele motive:
Recursul declarat de M.I.R.A. poartă ştampila D.G.J. şi este semnat de directorul acestui compartiment din cadrul autorităţii recurente, atât structura în discuţie cât şi conducătorul acesteia fiind împuterniciţi în acest sens prin Instrucţiunile din 20 decembrie 2005 privind activitatea de asistenţă juridică în M.A.I., emise de ministrul internelor şi reformei administrative în temeiul legii de organizare şi funcţionare a ministerului.
Potrivit acestui din urmă act normativ, OUG nr. 30/2007 privind organizarea şi funcţionarea M.I.R.A., aprobată prin Legea nr. 15/2008, „Ministrul internelor şi reformei administrative reprezintă şi angajează M.I.R.A. în raporturile cu celelalte autorităţi publice, precum şi cu alte persoane fizice şi juridice din ţară sau din străinătate. În acest scop, poate da împuternicire de reprezentare unor persoane din subordine" (art. 7 alin. (3)) şi „În exercitarea atribuţiilor legale, ministrul internelor şi reformei administrative emite ordine şi instrucţiuni, care pot avea caracter normativ sau individual" (art. 7 alin. (4)).
De asemenea, conform art. 2 alin. (1) din acelaşi act normativ, „În faţa autorităţilor jurisdicţionale M.I.R.A este reprezentat prin personalul de specialitate, pe baza împuternicirilor acordate pentru fiecare cauză în parte, conform competenţei stabilite prin ordin al ministrului internelor şi reformei administrative".
Examinând cauza şi sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu criticile formulate de recurenţi, precum şi cu dispoziţiile legale incidente, inclusiv cele ale art. 3041 C. proc. civ., Curtea:
Cu privire la recursul pârâtului M.I.R.A., constată că acesta este fondat, după cum se va arăta în continuare.
Aşa cum rezultă din chiar susţinerile reclamantului, acesta s-a adresat pârâtului M.I.R.A. cu două petiţii, prima în februarie 2005, iar cealaltă în iunie 2007, ambele având acelaşi conţinut, respectiv o sesizare referitoare la furtul unor bunuri.
Ca urmare a înaintării de către autoritatea pârâtă a primei petiţii, spre competentă soluţionare, I.P.J. Caraş-Severin, această din urmă instituţie a răspuns reclamantului cu adresa din 17 martie 2005.
Având acelaşi conţinut ca şi prima, cea de-a doua petiţie a urmat acelaşi traseu, fiind transmisă spre soluţionare I.P.J. Caraş-Severin, instituţie competentă să răspundă cererii, în raport cu obiectul acesteia.
Împrejurarea că la dosarul cauzei nu se regăseşte răspunsul I.P.J. Caraş-Severin şi cu privire la cea de-a doua petiţie nu poate fi imputat autorităţii pârâte, aceasta nefiind competentă să analizeze cererea respectivă, ci doar să o transmită spre soluţionare instituţiei cu atribuţii în acest sens, ceea ce a şi făcut, de altfel.
În acest sens sunt dispoziţiile art. 6 din OG nr. 27/2002 privind reglementarea activităţii de soluţionare a petiţiilor, aplicabile în speţă, potrivit cărora „Petiţiile greşit îndreptate vor fi trimise în termen de 5 zile de la înregistrare de către compartimentul prevăzut la art. 6 alin. (1) (relaţii cu publicul - n.r.) autorităţilor sau instituţiilor publice care au ca atribuţii rezolvarea problemelor sesizate.
Mai mult decât atât, din actele dosarului rezultă că cele două petiţii adresate de reclamant pârâtului, atât cea din 2005 cât şi cea din 2007, au acelaşi conţinut, respectiv o sesizare referitoare la furtul unor bunuri.
Or, conform prevederilor art. 10 alin. (2) din actul normativ susmenţionat, „Dacă după trimiterea răspunsului se primeşte o nouă petiţie de la acelaşi petiţionar ori de la o autoritate sau instituţie publică greşit sesizată, cu acelaşi conţinut, aceasta se clasează, la numărul iniţial făcându-se menţiune despre faptul că s-a răspuns".
Faţă de cele arătate, considerând în mod greşit că în cauză este vorba despre un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantului, în sensul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, Instanţa de Fond a pronunţat o hotărâre netemeinică şi nelegală.
Cu privire la recursul reclamantului, pentru aceleaşi considerente, mai sus arătate, constată că acesta este nefondat.
Pentru aceste motive, se va admite recursul pârâtului şi va fi casată sentinţa atacată iar, pe fond, va fi respinsă acţiunea formulată de reclamant, ca şi recursul acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâtul M.I.R.A. împotriva sentinţei nr. 249 din 16 octombrie 2007 a Curţii de Apel Timişoara, secţia de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi, pe fond, respinge acţiunea formulată de reclamantul M.M.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.M. împotriva aceleiaşi sentinţe.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 9/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 92/2008. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
