ICCJ. Decizia nr. 967/2008. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 967/2008
Dosar nr. 6654/2/2006
Şedinţa publică din 11 martie 2008
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 30 iunie 2006, reclamantul M.I. a solicitat, in contradictoriu cu I.G.P.F., A.S. şi D.G.P. din cadrul M.A.I.:
1. Obligarea pârâtelor să-i pună la dispoziţie actul administrativ în baza căruia a fost preluat şi toate actele cu motivarea temeiului juridic pe care a fost fundamentată preluarea;
2. Să se constate că prin măsura de preluare i-au fost încălcate drepturile şi libertăţile prevăzute la art. 3 - interzicerea torturii, art. 5 - dreptul la libertate şi la siguranţă, art. 7 - nici o pedeapsă fără lege şi art. 14 - interzicerea discriminării din C.E.A.D.O.L.F.;
3. Să se constate că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din acordul încheiat la 9 septembrie 1988 între M.A.I. al României şi cel al Germaniei, privind preluarea de persoane apatride, aprobat prin HG nr. 869/1998;
4. Obligarea pârâţilor să-l remită de îndată în Germania.
În motivarea acţiunii, reclamantul a arătat că a părăsit România în anul 1988, stabilindu-se împreună cu familia in Germania, iar că prin HG nr. 141/1994, i-a fost aprobată cererea de renunţare la cetăţenia română, a primit paşaport pentru apatrizi şi anual, autorităţile acestui stat i-au prelungit viza de şedere.
La data de 8 februarie 2002, a mai precizat reclamantul, a fost reţinut de autorităţile germane, i-a fost confiscat paşaportul, emiţându-i-se un document de cetăţenie provizorie, valabil pentru destinaţia Bucureşti - România, unde a şi ajuns in aceeaşi zi.
A mai arătat reclamantul că, la sosirea în România, i s-a comunicat că a fost preluat de autorităţile române în baza Acordului încheiat la 9 iunie 1998 între M.A.I. din România şi Germania, privind preluarea de persoane apatride, acord aprobat prin HG nr. 869/1998, însă a refuzat să intre pe teritoriul României apreciind că, prin aprobarea renunţării la cetăţenia română au încetat orice raporturi juridice între cele două părţi şi, ca atare, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 1 alin. (2) din convenţie.
Reclamantul a mai arătat că începând cu data de 8 februarie 2002 a solicitat să fie trimis in Germania, dar autorităţile române competente nu au dat curs cererii sale, pe considerentul că în speţă nu sunt îndeplinite condiţiile de expulzare prevăzute la art. 31 al Convenţiei de la New York, convenţie ratificată de România la 19 decembrie 2005.
A mai precizat că, în prezent, se află în centrul de tranzit din Aeroportul H.C. din Bucureşti şi nu se poate deplasa într-un alt stat, întrucât nu posedă nici un document de călătorie.
Prin sentinţa civilă nr. 573 din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, acţiunea formulată a fost admisă in parte, Instanţa constatând că reclamantul M.I. a fost preluat de autorităţile române în baza convenţiei de readmisie încheiate de M.A.I. şi statul german la data de 9 iunie 1998 şi aprobată prin HG nr. 869/1998. Totodată Instanţa a respins celelalte capete de cerere ca nefondate.
Pentru a pronunţa această hotărâre Instanţa a reţinut, în esenţa, că măsura returnării din Germania a reclamantului a fost consecinţa unei decizii irevocabile a statului german, în virtutea principiului suveranităţii, statul român manifestându-şi doar disponibilitatea de a permite accesul pe teritoriul său a unor apatrizi, din motive umanitare, iar că faptul juridic invocat de reclamant, nu poate fi asimilat unui act juridic administrativ, producător de efecte juridice şi care, în opinia acestuia, i-ar fi încălcat drepturi si libertăţi fundamentale.
Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs I.G.P.F., criticând soluţia pronunţata pentru netemeinicie si nelegalitate, opinând că Instanţa a acordat ceea ce nu s-a cerut întrucât, din cuprinsul acţiunii, nu reiese capătul de cerere admis de către judecătorul fondului, iar că, în raport cu prevederile Legii nr. 554/2004, date fiind cele reţinute de către Instanţă, soluţia ar fi trebuit să fie de respingere a acţiunii ca inadmisibilă şi nu ca neîntemeiata.
Înalta Curte de Casaţie si Justiţie, analizând motivele invocate în raport cu sentinţa atacată, materialul probator şi dispoziţiile legale incidente în cauză, constatată fondat recursul declarat pentru considerentele ce urmează:
Prin acţiunea formulată reclamantul a solicitat obligarea pârâtelor să-i pună la dispoziţie actul administrativ de preluare şi toate actele cu motivarea temeiului juridic, să se constate că prin măsura de preluare i-au fost încălcate anumite drepturi şi libertăţi prevăzute de C.E.A.D.O.L.F., să se constate că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute de art. 1 alin. (1) şi alin. (2) din acordul încheiat la 9 septembrie 1988, aprobat prin HG nr. 869/1998, precum şi obligarea pârâţilor să-l remită de îndată în Germania.
Procesul civil este caracterizat de disponibilitate, în sens material, constând în dreptul părţii de a dispune de obiectul procesului şi în sens procesual, respectiv dreptul părţii de dispune de mijloacele procesuale acordate de lege.
Limitele cererii de chemare în judecată sunt determinate aşadar de către reclamant, iar, cât priveşte obiectul acesteia, instanţa de judecată este ţinută de limitele astfel determinate, având obligaţia de a se pronunţa numai cu privire la ceea ce s-a cerut.
Or, prin acţiunea formulată, reclamantul nu a solicitat să se constate că a fost preluat de autorităţile române în baza convenţiei de readmisie aprobată prin HG nr. 869/1998, iar judecătorul fondului, pronunţându-se în acest sens, a acordat ceea ce nu s-a cerut.
Totodată, după cum în mod corect a reţinut prima Instanţă, măsura returnării reclamantului din Germania a fost consecinţa unei decizii irevocabile a autorităţilor germane, ca o manifestare unilaterală de voinţă a statului german, în virtutea principiului suveranităţii, iar şederea prelungită a reclamantului în zona de tranzit, în care are asigurată cazarea, întreţinerea, asistenţa medicală şi juridică la cerere, se datorează exclusiv acestuia.
Pentru considerentele arătate, în temeiul art. 312 alin. (1) şi alin. (2) C. proc. civ., se va admite recursului declarat şi se va modifica sentinţei atacate în sensul respingerii acţiunii formulate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de I.G.P.F. împotriva sentinţei civile nr. 573 din 21 februarie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată în sensul că respinge acţiunea formulată de reclamantul M.I.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 martie 2008.
| ← ICCJ. Decizia nr. 895/2008. Contencios. Suspendare executare act... | ICCJ. Decizia nr. 977/2008. Contencios. Anulare act... → |
|---|
