ICCJ. Decizia nr. 10/2009. Contencios. Contestaţie act administrativ fiscal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 10/2009
Dosar nr. 2496/36/2007
Şedinţa publică din 8 ianuarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, reclamanta SC V.D. SRL Tulcea a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii A.N.A.F. – D.G.S.C. Bucureşti şi D.G.F.P. Tulcea anularea Deciziei de impunere nr. 20 din 24 ianuarie 201, măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală prin dispoziţia nr. 30047 din 24 ianuarie 2007 şi Raportul de inspecţie fiscală nr. 30047 din 24 ianuarie 2007.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere contestată s-a stabilit în sarcina sa achitarea sumei de 424.945 lei impozit pe profit datorat de persoanele juridice române, majorări de întârziere impozit pe profit de 192.279 lei şi taxa pe valoare adăugată de 38.708 lei.
Prin Decizia nr. 161 din 20 iunie 2007 a fost desfiinţată parţial Decizia de impunere, pentru suma de 573.492 lei şi a fost respinsă contestaţia pentru suma de 79.861 lei reprezentând impozit pe profit, dobânzi de întârziere şi penalităţi de întârziere şi a fost respinsă parţial contestaţia pentru suma de 2.579 lei reprezentând T.V.A.
A mai arătat reclamanta că motivul invocat de organele de inspecţie fiscală pentru respingerea contestaţiei, respectiv faptul că la calculul impozitului de profit pentru anul 2004 agentul economic nu a ţinut cont că, în anul 2003 nu a calculat impozit pe profit diminuând astfel profitul impozabil al anului 2004, este lipsit de raţionament, atâta timp cât aceleaşi organe de inspecţie fiscală stabilesc în anul 2003 că reclamanta este plătitoare pe venit microîntreprindere, fiind incidente dispoziţiile OG nr. 24/2001, aprobată prin Legea nr. 111/2003.
În cauză s-a întocmit, la cererea reclamantei, raport de expertiză contabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 613/ CA din 3 iulie 2008, Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, a admis contestaţia promovată de reclamanta SC V.D. SRL Tulcea, a anulat Decizia de impunere nr. 20 din 24 ianuarie 2001 pentru suma de 79.861 lei, a anulat măsurile stabilite de organele de inspecţie fiscală prin Dispoziţia nr. 30047 din 24 ianuarie 2007 şi a anulat raportul de inspecţie fiscală nr. 30047 din 24 ianuarie 2007 pentru suma de 79.861 lei.
Pentru a pronunţa această soluţie, instanţa de fond a reţinut că reclamanta a luat fiinţă în luna noiembrie 2002 şi îndeplinea condiţiile de microîntreprindere, în conformitate cu prevederile OG nr. 24/2001, în anul 2003 fiind plătitoare de impozit pe venitul micro - întreprinderilor. La sfârşitul anului 2003, reclamanta nu a mai îndeplinit condiţiile de microîntreprindere şi începând cu data de 01 ianuarie 2004 devine plătitoare de impozit pe profit.
În aceste condiţii, a reţinut instanţa de fond că pentru exerciţiul financiar 2003 reclamanta este plătitoare de impozit pe venitul microîntreprinderilor şi, începând cu anul 2004 devine plătitor de impozit pe profit.
Aşa fiind, prima instanţă a apreciat că modul de impozitare fiind diferit în cei doi ani 2003 şi 2004 - reclamanta a aplicat corect legislaţia în domeniu asupra rezultatelor înregistrare în evidenţa contabilă, calculând corect impozitul datorat, astfel încât, instanţa şi-a însuşit concluziile raportului de expertiză contabilă, constatând că reclamanta nu datorează diferenţa de impozit pe profit de 79.861 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs A.N.A.F. şi D.G.F.P. Tulcea.
Cererea de recurs a fost întemeiată în drept pe dispoziţiile art. 300 – 3041 C. proc. civ., iar în motivarea ei s-a arătat că sentinţa atacată este nelegală şi netemeinică, soluţia pronunţată neavând suport nici în dispoziţiile Cod fiscal şi nici în reala situaţie de fapt privind impozitarea venitului constând în valoarea producţiei neterminate în anul 2003. Sub acest aspect, atât expertul contabil cât şi instanţa de judecată au greşit atunci când nu au reţinut impozitarea sumei de 197.699 lei aferente valorii producţiei anului 2003.
Examinând cauza prin prisma criticii enunţate mai sus şi din oficiu, în temeiul art. 3041 C. proc. civ. precum şi din perspectiva normelor legale incidente şi a probatoriului administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Având în vedere natura cauzei şi complexitatea problemelor care au stat în atenţia organelor fiscale, în mod just judecătorul fondului a uzat de prevederile art. 201 C. proc. civ., apelând la părerea unui specialist în domeniul financiar - contabil.
Prin raportul de expertiză întocmit s-a răspuns tuturor obiecţiunilor formulate de societatea reclamantă şi încuviinţate de instanţă prin Încheierea din 24 ianuarie 2008 (filele132-137 din dosarul de fond).
Acelaşi expert a dat răspuns şi obiecţiunilor formulate de D.G.F.P. Tulcea privitoare la suma de 197.699 lei (în jurul căreia se axează şi recursul declarat în cauză). În acest sens, expertul a subliniat că nu se pune problema dacă suma în discuţie a fost luată în calcul la stabilirea impozitului pe profit pentru exerciţiul financiar 2004, ci dacă aceasta trebuia impozitată în modul în care au procedat organele de inspecţie fiscală. Această sumă reprezentând producţia neterminată la data de 31 decembrie 2003 a fost impozitată greşit, expertul arătând că ea nu reprezintă un venit ci costuri pentru un produs care se va realiza mai târziu. Înregistrarea acestei sume s-a făcut în exerciţiul financiar 2003, iar scăderea din gestiune s-a produs în exerciţiul financiar 2004, toate aceste operaţiuni fiind în conformitate cu Legea nr. 82/1991 modificată şi completată.
Faţă de situaţia de fapt evaluată corect de prima instanţă şi de prevederile legale incidente în cauză, respectiv actul normativ mai înainte menţionat, OG nr. 24/2001 (pentru modul de impozitare pe anul 2003) şi Legea nr. 571/2003 privind Cod Fiscal (pentru modul de impozitare pe anul 2004), instanţa de fond nu avea argumente de fapt sau legale pentru înlăturarea concluziilor unui specialist care a demonstrat prin lucrarea depusă că societatea reclamantă a calculat corect profitul impozabil, fără să diminueze baza de impozitare şi că nu datorează diferenţa de impozit pe profit de 79.861 lei.
Cu această argumentare, s-a făcut aplicarea art. 18 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 554/2004, anulând actele administrativ fiscale pentru suma de 79.861 lei.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004 recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de A.N.A.F. prin D.G.F.P. Tulcea, împotriva sentinţei civile nr. 613/ CA din 3 iulie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 8 ianuarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 906/2009. Contencios. Alte cereri. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 130/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
