ICCJ. Decizia nr. 865/2009. Contencios. Obligare emitere act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 865/2009
Dosar nr. 5390/2/2007
Şedinţa publică din 17 februarie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la data de 24 iulie 2007 reclamantul F.M.I. a solicitat obligarea M.C.C. la emiterea ordinului de declasare pentru construcţia situată în Bucureşti, sector 1 şi radierea acesteia din Lista monumentelor istorice.
În motivarea acţiunii s-a arătat că, în calitate de proprietar al imobilului sectorul 1, reclamantul a formulat cerere către pârât la data de 20 aprilie2007, pentru emiterea Ordinului de declasare şi efectuarea radierii din lista monumentelor istorice a construcţiei care exista pe teren, construcţie desfiinţată în baza Autorizaţiei de desfiinţare nr. 146/6/F/8752 din 25 mai 2006, emisă de Primăria sectorului 1 Bucureşti; că în prezent construcţia situată în sector 1, Bucureşti, clasată ca monument istoric în baza OG 27/1992 nu mai există, fiind demolată în baza autorizaţiei de demolare emisă cu respectarea prevederilor Legii 50/1991; că a formulat cerere la pârât pentru emiterea ordinului de declasare, ţinând cont că această autoritate este competentă conform art. 8 alin. (2), coroborat cu art. 19 alin. (3) din Legea 422/2001 privind monumentele istorice, republicată; că pârâtul, prin adresa nr. 2505/MI din 7 mai 2007, a comunicat reclamantului refuzului de a emite ordinul de declasare, motivat de faptul că reclamant ar trebui să declanşeze procedura de declasare, cu cerere însoţită de documente justificative, adresate D.C.C.P.N.C. al Municipiului Bucureşti.
Reclamantul contestă acest act şi îl califică drept un refuz nejustificat de soluţionare a cererii sale, refuz care-i încalcă drepturile de proprietate recunoscute de lege şi constatate în contractul de vânzare - cumpărare autentificat din 27 martie 1998; că procedura de declasare a fost declanşată de Primăria sector 1 Bucureşti, prin Direcţia pentru Cultură, cu referatul de declanşare a procedurii de declasare nr. 2128 din 6 noiembrie 2006, înregistrat la pârât sub nr. 7715 din 8 noiembrie 2006.
Prin sentinţa civilă nr. 2984/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, acţiunea a fost admisă reţinându-se: că pârâtul a refuzat în mod nejustificat emiterea ordinului de declasare, întrucât, încă de la data de 6 noiembrie 2006 exista avizul D.C.C.P.N.C. al Municipiului Bucureşti, aviz prin care s-a formulat propunerea de declasare din Lista monumentelor istorice şi care a fost însoţit de documentaţia necesară ; că imobilul construcţie a fost demolat în baza autorizaţiei de desfiinţare din 25 mai 2006 eliberată de Primăria sectorului 1 Bucureşti, autorizaţie necontestată şi emisă legal în baza avizelor şi actelor care au stat la baza eliberării acesteia.
Împotriva sentinţei civile nr. 2984/2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia de contencios administrativ şi fiscal, a formulat recurs în termen pârâtul M.C.C. arătând în esenţă: că la eliberarea autorizaţiei de demolare a fost cerut avizul Muzeului Municipiului Bucureşti şi nu avizul D.C.C.P.N.C. al Municipiului Bucureşti; că, prin adresa din 27 septembrie 2007 s-a adus la cunoştinţa reclamantului faptul că procedura de declasare se realizează în condiţiile Legii nr. 422/2001, republicată, condiţii care nu sunt întrunite, deoarece D.C.C.P.N.C. al Municipiului Bucureşti nu a întocmit documentaţia în conformitate cu dispoziţiile legale, în documentaţia înaintată existând omisiuni vădite faţă de normele legale în vigoare.
Verificând cauza în funcţie de motivarea recursului şi având în vedere dispoziţiile art. 3041 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază că recursul este fondat.
Din probele administrate în cauză rezultă că, în baza autorizaţiei de desfiinţare nr. 147/6/f/8752 din 25 mai 2006, emisă de primarul sectorului 1 Bucureşti, reclamantul F.M.I. a demolat construcţia proprietatea sa din Bucureşti, sector 1.
Ulterior, a solicitat emiterea unei autorizaţii de construire, care nu i-a fost eliberată, deoarece imobilul figurează pe Lista monumentelor, ansamblurilor şi siturilor istorice, la poziţia 1018. Ca atare, Direcţia pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Naţional Cultural al Municipiului Bucureşti, cu adresa din 6 noiembrie 2006, a înaintat M.C.C., D.G.P.C.N. documentaţia privind propunerea de radiere din Lista monumentelor istorice 2004 a imobilului în discuţie (fila 18 dosar fond). Documentaţia respectivă cuprinde: referatul din 6 noiembrie 2006 şi fişa monumentului istoric.
La rândul său, reclamantul a solicitat ministerului, la data de 16 aprilie 2007, radierea construcţiei din Lista monumentelor istorice. M.C.C., D.G.P.C.N., cu adresa din data de 1 februarie 2007, a comunicat D.C.C.P.N.C. al Municipiului Bucureşti că imobilul a fost demolat în baza unei autorizaţii ilegale şi pentru declasare este necesară documentaţia prevăzută de Legea nr. 422/2001, republicată. De asemenea, ministerul a comunicat reclamantului, cu adresa din 7 mai 2007, că pentru radierea construcţiei demolate din Lista monumentelor istorice, trebuie să depună cerere la D.C.C.P.N.C. al Municipiului Bucureşti, cerere însoţită de documentaţia prevăzută de art. 14 alin. (1), coroborat cu art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Ordinul M.C.C. nr. 2682/2003, documentaţie indicată în detaliu în adresa respectivă (fila 13 dosar fond).
Această adresă nu exprimă refuzul nejustificat al pârâtului de soluţionare a cererii reclamantului, pentru următoarele motive.
Art. 19 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 prevede că declasarea monumentelor istorice urmează aceeaşi procedură ca cea prevăzută pentru clasare.
Art. 13 alin. (1) pct. 1) din Lege menţionează că procedura de clasare (declasare) se declanşează de către direcţiile pentru cultură, culte şi patrimoniu cultural naţional, din oficiu, pentru trei situaţii, în care nu se înscrie şi cazul de faţă. La pct. 2) al aceluiaşi articol din Lege se precizează că procedura se declanşează: a) la cererea proprietarului bunului imobil; b) la propunerea primarului localităţii, a consiliului local sau judeţean, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
În situaţia de faţă se impunea ca proprietarul imobilului să formuleze cererea în condiţiile art. 13 alin. (1), pct. 2) lit. a) din Legea nr. 422/2001, astfel cum a precizat şi pârâtul în răspunsul adresat reclamantului.
Din actele aflate la dosar nu rezultă că s-ar fi formulat propunere de declanşare a procedurii nici în condiţiile prevăzute de lit. b)) a articolului sus-citat, astfel cum susţine reclamantul.
D.C.C.P.N.C. al Municipiului Bucureşti a întocmit doar un referat (nr. 2128 din 6 noiembrie 2006) cu propunerea de radiere a imobilului din Lista monumentelor istorice, referat pe care l-a înaintat ministerului, însoţit de fişa imobilului (filele 18-21 dosar fond) neexistând propunerea prevăzută de art. 13 alin. (1) pct. 1) lit. b) din Legea nr. 422/2001.
În fişa imobilului nu se menţionează faptul că imobilul este monument istoric, deşi acesta se afla pe Lista monumentelor istorice încă din anul 1992. În referatul nr. 2128 din 6 noiembrie 2006 s-a precizat că imobilul a fost desfiinţat în baza certificatului de urbanism şi a autorizaţiei de desfiinţare, acte la emiterea cărora „s-a considerat, cu relativ temei", că imobilul nu este monument istoric, întrucât zona în care se afla nu era menţionată ca zonă cuprinzând monumente istorice în P.U.G. municipiul Bucureşti sau în P.U.Z.
Se constată că aceste acte administrative nu au fost emise cu respectarea dispoziţiilor art. 23 alin. (3) din Legea nr. 422/2001 (art. 22 alin. (3) în forma în vigoare a legii la data emiterii actelor sus-menţionate, luna mai 2006), în sensul că autorizaţia de desfiinţare se va elibera „numai pe baza şi în conformitate cu avizul M.C.C. sau, după caz al serviciilor deconcentrate ale M.C.C. şi cu celelalte avize, potrivit dispoziţiilor legale în vigoare".
Fără temei legal, pentru autorizarea demolării s-a solicitat avizul Muzeului Municipiului Bucureşti, act care nu este echivalent cu cel menţionat în mod imperativ de textul legal sus-precizat.
Conform art. 23 alin. (4) din Legea nr. 422/2001 (fost art. 22 alin. (4)), autorizaţia de desfiinţare emisă fără avizul instituţiilor abilitate de lege, sunt nule de drept.
În aceste condiţii, răspunsul ministerului către reclamant nu reprezintă un refuz nejustificat de rezolvare a cererii, astfel cum este definită această sintagmă de dispoziţiile art. 2 lit. i)) din Legea nr. 554/2004, chiar dacă art. 19 alin. (3) lit. b) din Legea nr. 422/2001 prevede că declasarea monumentelor istorice se declanşează şi în situaţia dispariţiei monumentului istoric.
Pentru a se putea realiza declasarea monumentului istoric din Lista monumentelor istorice este necesar a fi respectată procedura pe care pârâtul a comunicat-o reclamantului prin adresele din 7 mai 2007 şi din 27 septembrie 2007, procedură prevăzută de dispoziţiile art. 14 alin. (1) coroborat cu dispoziţiile art. 21 alin. (1) şi alin. (2) din Ordinul M.C.C. nr. 2682/2003, emis în baza Legii nr. 422/2001.
Pentru considerentele expuse recursul va fi admis, sentinţa se va modifica şi acţiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de M.C.C. împotriva sentinţei civile nr. 2984 din 22 noiembrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Modifică sentinţa atacată şi în fond respinge acţiunea formulată de reclamantul F.M.I., ca neîntemeiată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 17 februarie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 678/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 867/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
