ICCJ. Decizia nr. 1173/2009. Contencios. Refuz acordare drepturi conform Legii nr. 189/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1173/2009
Dosar nr. 352/45/2008
Şedinţa publică din 3 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Curtea de Apel Iaşi reclamanta F.C. a solicitat în contradictoriu cu C.J.P. Vaslui, anularea Hotărârii nr. 369 din 23 aprilie 2008 emisă de pârâtă, obligarea acesteia să-i recunoască şi să-i acorde drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că prin Hotărârea nr. 125 din 3 iunie 2002 i-au fost recunoscute drepturile conform Legii nr. 189/2000, însă după numai 9 luni i-au fost anulate aceste drepturi pe motiv că persecuţia nu se justifică din punct de vedere etnic, fiind obligată să restituie suma de 390 lei.
Reclamanta a apreciat că au fost interpretate greşit dispoziţiile Hotărârii 287/2008, deoarece se impune ca drepturile sale să fie recalculate începând cu data de 1 iunie 2003.
În susţinerea acţiunii, reclamanta a depus la dosar copia Hotărârii nr. 369 din 23 aprilie 2008, acte emise din anul 1944, Hotărârea din 3 iunie 2003 precum şi Decizia nr. 125 din 24 februarie 2004.
Pârâta, prin întâmpinare, a solicitat respingerea acţiunii ca neîntemeiată şi menţinerea Hotărârii nr. 369 din 23 aprilie2008 emisă de Comisia de aplicare a prevederilor Legii 189/2000 din cadrul C.J.P. Vaslui, ca fiind legală şi temeinică.
Prin sentinţa civilă nr. 164/A din 29 septembrie 2008, Curtea de Apel Iaşi a respins acţiunea reclamantei.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că prin cererea înregistrată sub nr. 9740 din 12 mai 2003 reclamanta a solicitat acordarea drepturilor prevăzute de Legea nr. 189/2000 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice.
În temeiul art. 10 din Legea nr. 189/2000, comisia de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2000 ce funcţionează în cadrul C.J.P. Vaslui în şedinţa din data de 24 februarie 2004, a revizuit din oficiu dosarul privind acordarea drepturilor persoanelor persecutate din motive etnice, constatându-se că în mod eronat s-a acordat reclamantei indemnizaţia prevăzută de acest act normativ, drept pentru care s-a emis Decizia de revizuire nr. 125 din 24 februarie 2004.
Din actele depuse la dosar (ordin de serviciu şi buletin de evacuare) rezultă că, în luna martie 1944 reclamanta împreună cu mama s-a învăţătoare „a fost evacuată" din localitatea Bârlad în localitatea Oraviţa.
S-a considerat că mama reclamantei împreună cu familia sa nu au fost evacuaţi dintr-un teritoriu vremelnic ocupat în perioada ce face obiectul Legii nr. 189/2000, transferul făcându-se mai mult ca o măsură de precauţie făcută de statul român ca urmare a apropierii trupelor de ocupaţie.
Instanţa de fond a apreciat că reclamanta nu a probat că strămutarea a avut loc ca urmare a suferinţei unei persecuţii etnice.
Împotriva acestei hotărâri reclamanta F.C. a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
În motivele de recurs se arată că repunerea în drepturi s-a făcut prin fundamentarea greşită a Hotărârii nr. 287/2008 începând cu data de 1 mai 2008 în loc de 1 iunie 2003, dată de la care i-au fost anulate aceste drepturi.
Recurenta precizează că a cerut anularea Deciziei nr. 125 din 24 februarie 2004 şi repunerea sa în drepturile cuvenite cu dată retroactivă, respectiv de la 1 iunie 2003, nicidecum de la 1 mai 2008.
Recurenta mai arată că pentru evitarea acestor neînţelegeri şi interpretări greşite a legii, în mod expres a fost emisă Hotărârea nr. 127 din 14 februarie 2002 cu scopul de a atrage atenţia celor interesaţi pentru aplicarea corectă a prevederilor OG nr. 105/1999.
În această categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate s-au refugiate, precum şi persoanele care au făcut obiectul unor schimburi de populaţie ca urmare a unor tratate bilaterale cum ar fi Nordul Bucovinei – Herţa Basarabia şi Cadrilater.
Recurenta consideră că a făcut dovada cu înscrisuri a situaţiei sale şi, totodată, că au fost încălcate dispoziţiile art. 1 şi 4 din Legea nr. 554/2004, precum şi ale art. 16 alin. (1) din Constituţia României.
Examinând cauza şi sentinţa atacată, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 1 din OG nr. 105/1999, aprobată prin Legea nr. 189/2000 beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 a suferit persecuţii etnice, aflându-se în una dintre cele 6 situaţii expres prevăzute de lege.
Prin persoana care a fost strămutată, expulzată sau refugiată în altă localitate se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligat să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice.
Legiuitorul a urmărit să acorde drepturi compensatorii tuturor persoanelor care au fost victimele şi/sau au avut de suferit ca urmare a persecuţiilor etnice.
Totodată, potrivit art. 6 din OG nr. 105/1999 şi art. 4 din Normele pentru aplicarea prevederilor acestui act normativ, aprobate prin HG nr. 127/2002, dovada încadrării în situaţiile prevăzute la art. 1 din ordonanţă se poate face cu acte oficiale eliberate de organele competente, iar în cazul în care aceasta nu este posibil, prin orice mijloc de probă prevăzut de lege.
Reclamanta a fost nevoită să-şi părăsească domiciliul ca urmare a înaintării frontului sovietic, însă, după încetarea războiului, aceasta a avut posibilitatea de a se reîntoarce în localitatea de domiciliu, pe când, persoanele expulzate s-au refugiate în România, cum ar fi cele din Bulgaria sau Moldova (Basarabia, Ţinutul Hertei şi Nordul Bucovinei), au fost lipsite de această posibilitate, rămânând definitivi în România.
Cu cererea înregistrată la C.J.P. Vaslui sub nr. 17506 din 23 aprilie 2008 contestatoarea s-a adresat Comisiei de aplicare a prevederilor Legii nr. 189/2000, în vederea acordării drepturilor prevăzute de HG nr. 278/2008 făcând în acelaşi timp o trecere în revistă raportat la Decizia nr. 125 din 3 iunie 2003 şi a Hotărârii de revizuire nr. 125 din 24 februarie 2004 emisă de către comisie, decizie care a rămas definitivă prin necontestare.
Potrivit art. 2 din HG nr. 127/2002, privind aprobarea Normelor pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999, stipulează că, prin persoana care a fost strămutată în alta localitate în sensul OG nr. 105/1999, aprobată şi modificată prin Legea nr. 189/2000, se înţelege persoana care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate din motive etnice. În aceasta categorie se includ şi persoanele care au fost expulzate s-au refugiate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie, ca urmare a încheierii unui tratat bilateral.
Cum reclamanta nu s-a inclus în nici una din categoriile de persoane enumerate mai sus, în mod corect şi legal, Comisia pentru aplicarea Legii nr. 189/2000, din cadrul C.J.P. Vaslui a revenit asupra Hotărârii nr. 125 din 03 iunie 2003 pe care o revizuieşte în şedinţa din data de 24 februarie 2004.
Potrivit dispoziţiilor HG nr. 287/2008 privind modificarea şi completarea Normelor pentru aplicarea prevederilor OG nr. 105/1999 privind acordarea unor drepturi persoanelor persecutate de către regimurile instaurate în România cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945 din motive etnice, aprobate prin HG nr. 127/2002, de aceleaşi drepturi beneficiază, la cerere, şi persoanele care au fost strămutate, expulzate, s-au refugiate în altă localitate, precum şi cele care au făcut obiectul unui schimb de populaţie ca urmare a unui tratat bilateral, indiferent dacă, la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul statului român sau pe teritoriile româneşti vremelnic ocupate de către alte state şi indiferent dacă localitatea în care au fost strămutate se afla sub administraţia acelor state, ale căror cereri anterioare au fost soluţionate prin hotărâri de respingere ale comisiei prevăzute la art. 7 alin. (1) şi alin. (1)1 din OG nr. 105/1999, modificată.
Comisia de aplicare, în şedinţa din data de 23 aprilie 2008 a hotărât ca începând cu data de 01 mai 2008 în conformitate cu prevederile art. 5, să-i fie acordate drepturile prevăzute de HG nr. 278/2008.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că instanţa de fond a pronunţat o hotărâre temeinică şi legală, pe care o va menţine.
În consecinţă, pentru considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 312 C. proc. civ. recursul va fi respins ca nefondat, menţinându-se sentinţa atacată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de F.C. împotriva sentinţei civile nr. 164/CA din 29 septembrie 2008 a Curţii de Apel Iaşi, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 3 martie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1172/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1229/2009. Contencios. Suspendare executare... → |
|---|
