ICCJ. Decizia nr. 1246/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1246/2009
Dosar nr. 286/32/2008
Şedinţa publică din 5 martie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 69 din 12 iunie 2008, Curtea de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta SC R.S. SRL, în contradictoriu cu pârâta A.F.P. a municipiului Bacău, având ca obiect suspendarea executării Deciziei nr. 8 din 25 martie 2008 emisă de pârâtă.
Pentru a hotărî astfel, Curtea de Apel a constatat că prin Decizia nr. 8 emisă de pârâta A.F.P. la data de 25 martie 2008 s-a decis atragerea răspunderii solidare a reclamantei SC R.S. SRL Bacău pentru obligaţiile restante de plată în cuantum de 1.087.306 lei ale debitoarei SC L.P.C. SRL Bacău.
Pentru a emite această decizie, organul fiscal competent a avut în vedere următoarele elemente: aceeaşi persoana care a avut calitatea de administrator al SC L.P.C. SRL, M.G.V., a fost împuternicită să reprezinte cu puteri depline şi SC R.S. SRL, că în temeiul contractului de închiriere nr. 1 din 1 decembrie 2005 SC L.P.C. SRL a închiriat reclamantei utilajele cu care îşi desfăşura activitatea de producţie de încălţăminte, că debitoarea SC L.P.C. SRL a fost declarată insolvabilă în condiţiile Codului de procedură fiscală, şi că aceasta, indirect, a fost controlată de către reclamantă, care a desfăşurat şi desfăşoară efectiv aceeaşi activitate ca şi debitoarea, având inclusiv raporturi de muncă cu cel puţin jumătate dintre angajaţii sau prestatorii de servicii ai acesteia; fată de toate aceste elemente s-a apreciat că între starea de insolvabilitate a SC L.P.C. SRL şi activitatea reclamantei a existat legătură de cauzalitate fiind constatate astfel, întrunite condiţiile prevăzute de art. 176 şi art. 27 alin. (2) C. proCod Fiscal
A reţinut instanţa că împotriva acestei decizii reclamanta, în temeiul art. 205 C. proCod Fiscal a formulat contestaţie administrativă, înregistrată la pârâtă sub nr. 45917 din 14 aprilie 2008; că anterior emiterii Deciziei nr. 8 din 25 martie 2008 A.F.P. Bacău - activitatea de inspecţie fiscală a instituit, în temeiul art. 129 C. proCod Fiscal, prin Decizia nr. 150980 din 19 martie 2008, măsura asiguratorie a popririi asupra disponibilităţilor băneşti şi asupra veniturilor reclamantei SC R.S. SRL Bacău; că împotriva acestei decizii reclamanta a formulat, pe cale separată, la data de 03. 04.2008, contestaţie la executare, în temeiul art. 129 alin. (11) şi art. 172 din C. proCod Fiscal, prin care a solicitat anularea deciziei de instituire a măsurilor asigurătorii, precum şi suspendarea măsurii asigurătorii a popririi până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a contestaţiei; şi că prin sentinţa civilă nr. 178 din 11 aprilie 2008 pronunţată de Tribunalul Bacău a fost deschisă la cererea creditoarei A.F.P. Bacău, procedura insolvenţei debitoarei a SC L.P.C. SRL, administrator judiciar fiind desemnat C.I.I.P.U.R.L. Bacău.
A constatat astfel instanţa de fond că reclamanta a făcut dovada formulării contestaţiei administrative, fiind îndeplinită condiţia prevăzută de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 de sesizare în condiţiile art. 7 din lege a autorităţii publice care a emis actul a cărui suspendare se solicită, însă în privinţa solicitării reclamantei de a se dispune încetarea măsurii asigurătorii a popririi, o astfel de dovadă nu a fost făcută, constatând însă instanţa că nici nu putea fi făcută, dat fiind că poprirea nu a fost dispusă prin Decizia nr. 8 din 25 martie 2008, care urma să fie supusă controlului instanţei de contencios administrativ, ci printr-o decizie de instituire a măsurilor asigurătorii. Or, împotriva unei astfel de decizii şi actelor prin care se aduce la îndeplinire calea de atac este contestaţia la executare prevăzută de art. 172 C. proCod Fiscal, cale pe care instanţa a constatat că reclamanta a şi urmat-o, şi în cadrul căreia a solicitat suspendarea executării măsurii popririi.
Asupra condiţiilor de fond impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 pentru suspendarea executării unui act administrativ unilateral, instanţa a constatat că acestea nu sunt întrunite.
Astfel, curtea de apel a apreciat că în primul rând, în speţă, lipseşte argumentarea reclamantei asupra existenţei cazului justificat, instanţa apreciind că doar atunci când s-a referit la motivele pentru care a contestat pe cale administrativă Decizia de angajare a răspunderii solidare, reclamanta a menţionat că aceasta este nelegală întrucât nu a existat un control indirect din partea sa asupra societăţii debitoare şi că nu există vreo legătură cauzalitate între insolvabilitatea SC L.P.C. SRL şi activitatea sa. Referirile asupra existenţei cazului bine justificat făcute ulterior de reclamantă, prin concluziile scrise, n-au fost reţinute, instanţa considerând că pe de o parte, acestea depăşeau cu mult susţinerile făcute în condiţii de contradictorialitate, si pe de altă parte, presupunând cercetarea în profunzime a fondului.
Asupra condiţiei pagubei iminente instanţa a constat că deşi reclamanta a făcut dovada faptului că începând cu luna martie 2008 are datorii la bugetul de stat, la furnizorii de servicii şi utilităţi şi la proprietarii spaţiului şi ai bunurilor închiriate, nu se poate reţine faptul că executarea Deciziei nr. 8 din 25 martie 2008 i-ar produce reclamantei un prejudiciu greu de înlăturat în ipoteza anulării deciziei, având în vedere că, în această ipoteză, reclamanta ar putea solicita în temeiul art. 117 C. proCod Fiscal, restituirea sumelor executate. Mai mult, instanţa a considerat că neîndeplinirea în cauză a condiţiei existenţei cazului bine justificat, lipseşte de semnificaţie faptul dovedit de reclamantă.
împotrivaacestei decizii a declarat recurs reclamanta SC R.S. SRL Bacău, criticând-o pentru netemeinicie şi nelegalitate şi susţinând în esenţă, următoarele critici:
instanţa de fond a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004 cu modificările şi completările ulterioare, dispunând respingerea cererii de suspendare a executării actului administrativ fiscal deşi cerinţele legale erau îndeplinite, respectiv atât cazul bine justificat cât şi iminenţa producerii unei pagube.
S-a reţinut în mod greşit de către Curtea de Apel că, sub aspectul cazului justificat, reclamanta nu a arătat motivul pentru care instanţa investită cu suspendarea executării ar trebui să o dispună iar, considerentele pentru care s-a formulat contestaţia administrativă, nu le poate reţine pentru că presupune cercetarea în profunzime a fondului cauzei.
Recurenta arată că a motivat cererea de suspendare atât în privinţa cazului bine justificat cât şi a pagubei iminente.
În privinţa cazului bine justificat care nu implică cercetarea în profunzime a fondului cauzei, se motivează de recurentă că îndoiala serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ este determinată de faptul că s-a considerat de către autoritatea fiscală că o persoană cu atribuţii administrative este responsabilă de presupusul control exercitat de către reclamantă asupra SC L.P.C. SRL deşi voinţa socială a unei persoane juridice se formează de către organul de deliberare, care este adunarea generală a asociaţilor (art. 70 si următoarele din Legea nr. 31/1990); Decizia de antrenare a răspunderii în solidar nu este motivată, enumerându-se doar condiţiile prevăzute de art. 27 Cod Fiscal; pentru a se considera îndeplinite condiţiile legale de antrenare a răspunderii in solidar s-a presupus reaua-credinţă a reclamantei-recurente şi s-a echivalat o simplă posibilitate cu certitudinea ce ar fi permis luarea măsurii.
Referitor la cea de-a două cerinţă şi anume prevenirea unei pagube iminente, SC R.S. SRL arată că este în momentul de faţă in situaţia de a solicita Tribunalului Bacău deschiderea procedurii insolvenţei.
Plata unei sume de circa 300.000 euro reprezentând datoria unei alte societăţi, ar dezechilibra orice societate medie ca mărime, cum este şi societatea recurentă care până la momentul luării măsurii asigurătorii şi a deciziei de angajare a răspunderii în solidar era stabilă financiar, a plătit la zi contribuţiile către stat şi datoriile către salariaţi şi furnizori.
Intimata A.F.P. a municipiului Bacău a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei civile nr. 69 pronunţată de Curtea de Apel Bacău la 12 iunie 2008, ca fiind legală şi temeinică.
Recursul este nefondat.
Potrivit prevederilor ar.215 alin. (2) C. proCod Fiscal republicat, instanţa competentă poate suspenda executarea actului administrativ fiscal în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond.
Art. 2 alin. (1) lit. t) defineşte cazurile bine justificate ca fiind acele împrejurări de fapt şi de drept care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.
De asemenea, art. 2 alin. (1) lit. ş) defineşte paguba iminentă ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
Astfel, pentru suspendarea executării actului administrativ atacat este necesară îndeplinirea cumulativă a condiţiilor impuse de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cazul bine justificat şi prevenirea unei pagube iminente.
Cazul bine justificat se analizează prin prisma abuzului evident al autorităţii emitente sau încălcarea flagrantă a legii.
Recurenta a invocat aspecte comune atât cererii de anulare a actului administrativ atacat, cât şi cererii de suspendare a aceluiaşi act.
Motivele invocate se referă la fondul cauzei şi nu justifică cererea de suspendare, iar referirile făcute prin concluziile scrise, nu au fost analizate întrucât se încălca principiul contradictorialităţii.
Motivele pentru care recurenta apreciază existenţa unui caz bine justificat comune cu cele pentru care a formulat contestaţia administrativă, se referă la îndeplinirea condiţiilor pentru atragerea răspunderii solidare cu debitorul declarat insolvabil conform art. 176 C. proCod Fiscal, ceea ce presupune aşa cum s-a reţinut de prima instanţă, verificarea în profunzime a fondului cauzei, în privinţa raportului juridic, conform prevederilor art. 27 alin. (2) C. proCod Fiscal, dispoziţii ce reprezintă termenul juridic al Deciziei nr. 8 din 25 martie 2008 emisă de intimata-pârâtă.
Nici condiţia prevenirii unei pagube iminente nu este îndeplinită, în condiţiile în care însuşi cuantumul ridicat al sumei în discuţie conform Deciziei nr. 8/2008 prin care s-a decis atragerea răspunderii solidare a recurentei pentru obligaţiile restante în cuantum de 1.087.306 lei ale debitoarei SC L.P.C. SRL Bacău, nu este suficient prin el însuşi pentru dovedirea pagubei iminente.
De altfel, este de observat că prima instanţă a reţinut faptul că recurenta-reclamantă a produs dovezi că începând cu luna martie 2008, are datorii la bugetul de stat şi furnizori, însă cererea de suspendare s-a respins în principal pentru inexistenţa cazului bine justificat, iar art. 14 din legea contenciosului administrativ prevede îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, cazul bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.
Aşa fiind, criticile formulate împotriva hotărârii recurate sunt nefondate.
În temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 312 alin. (1) C. proc. civ., teza a 11-a C. proc. civ., s-a dispus respingerea recursului, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de SC R.S. SRL Bacău împotriva sentinţei civile nr. 69 din 12 iunie 2008 a Curţii de Apel Bacău, secţia comercială, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 5 martie 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 1229/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 1251/2009. Contencios → |
---|