ICCJ. Decizia nr. 1931/2009. Contencios. Anulare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1931/2009
Dosar nr. 9900/2/2006
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 6 noiembrie 2006, astfel cum a fost precizată, reclamantul B.M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii M.F.P., A.N.A.F., preşedintele A.N.A.F. şi Garda Financiară - Comisariatul General, desfiinţarea parţială a Deciziei nr. 305094 din 19 septembrie 2006 emisă de pârâta Garda Financiară şi obligarea pârâţilor, în solidar, la plata sumei de 4.719 lei RON, cu titlu de diferenţă de stimulente pentru activitatea aferentă lunii iulie 2006.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că, la data de 14 iunie 2004 a fost numit, urmare participării la un concurs, în funcţia publică de conducere de comisar şef al Comisariatului Regional Bucureşti al Gărzii Financiare şi, în conformitate cu legislaţia specifică a beneficiat lunar de stimulente pentru activitatea desfăşurată, de la data numirii în funcţia respectivă şi până în luna iulie 2006.
A susţinut că, deşi a îndeplinit atribuţiile stabilite în sarcina sa prin fişa postului, precum şi criteriile prevăzute în art. 8 din Norma metodologică privind constituirea şi utilizarea fondului de stimulente stabilit, în condiţiile OUG nr. 91/2003, normă aprobată prin HG nr. 1538/2003, în mod arbitrar şi abuzive, cuantumul stimulentelor acordate i-a fost diminuat astfel încât, în luna iulie 2006 a primit numai suma de 1.500 lei.
A menţionat că, la stabilirea stimulentelor, precum şi la soluţionarea contestaţiei pe care a formulat-o în conformitate cu protocolul art. 21 din OG nr. 2/2006, nu s-a ţinut seama de criteriile de repartizare a stimulentelor stabilite în Cap. 3 pct. 8 prevăzute la Anexa nr. 5 din HG nr. 1538/2003 şi nu s-a obţinut avizul organului sindical.
Pârâţii A.N.A.F., M.F.P. şi preşedintele A.N.A.F. au invocat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 2699 din 31 octombrie 2007, rectificată prin încheierea din camera de consiliu de la 10 septembrie 2008, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive invocată de pârâtul S.B., fost preşedinte A.N.A.F şi, pe cale de consecinţă, a respins acţiunea reclamantului în contradictoriu cu acesta.
Totodată, a admis acţiunea, a anulat în parte Decizia nr. 305028 din 15 septembrie 2006 emisă de pârâta Garda Financiară şi anume, prima poziţie de la pct. 9 din decizie şi a obligat-o să plătească reclamantului suma de 3.719 lei, reprezentând diferenţă de stimulente aferentă lunii august 2006.
Prin încheierea din camera de consiliu de la 10 septembrie 2008, a fost înlăturat din dispozitivul sentinţei şi pârâtul M.F.P.
În ceea ce priveşte lipsa calităţii procesuale pasive a M.F.P. şi a lui B.S., s-a reţinut că soluţia se impune, deoarece emitenta actelor contestate este pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, iar B.S. nu mai deţine funcţia de preşedinte al A.N.A.F.
În ceea ce priveşte fondul cauzei, prima instanţă a apreciat că, potrivit criteriilor prevăzute la Cap. 3 pct. 8 din Normele metodologice reglementate în anexa 5 din HG nr. 1538/2003, reclamantul era îndreptăţit la stimulente lunare în sumă de cel mult 3 salarii brute şi că, în mod nejustificat, fără să se fi făcut dovada unor împrejurări care să justifice micşorarea acestui cuantum sau neîndeplinirea criteriilor legale de către reclamant, pârâta Garda Financiară - Comisariatul General i-a diminuat stimulentele aferente lunii august 2006.
Curtea de Apel a mai reţinut că măsura contestată apare ca fiind abuzivă, arbitrară şi nelegală, în condiţiile în care performanţele profesionale ale reclamantului au condus la o îmbunătăţire remarcabilă a activităţii Comisariatului Regional Bucureşti în anii 2005 şi 2006, iar ceilalţi comisari şefi adjuncţi şi şefi de secţie, subordonaţi reclamantului, în considerarea realizărilor lor profesionale, au beneficiat de stimulente mai mari.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs, atât pârâtul M.F.P., cât şi pârâta A.N.A.F. şi pârâta Garda Financiară - Comisariatul General, criticând-o ca nelegală şi netemeinică, întrucât instanţa de fond a pronunţat-o cu greşita aplicare a legii.
Astfel, A.N.A.F. a arătat în motivele de recurs, că soluţia Curţii de Apel a fost dată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât nu a avut în vedere faptul că prin cererea iniţială reclamantul a arătat că solicită anularea Deciziei nr. 305028/2006 emisă de Garda Financiară.
Şi pe fond a fost criticată hotărârea judecătorească, întrucât legislaţia aplicabilă în speţă - HG nr. 1538/2003 nu prevede cele reţinute de instanţă, ci doar posibilitatea că stimulentele legale să se acorde în cuantum de maxim 3 salarii de bază brute.
M.E.F., critică sentinţa, pentru faptul că instanţa fondului şi-a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, substituindu-se puterii executive, acordând drepturile salariale unui funcţionar public, cu încălcarea dispoziţiilor art. 18 din Legea nr. 554/2004.
De asemenea, a fost invocat şi motivul iterat de primul recurent, în sensul că hotărârea judecătorească a fost pronunţată în contradictoriu cu o persoană lipsită de calitatea procesuală pasivă.
Garda Financiară - Comisariatul General, a criticat sentinţa Curţii de Apel Bucureşti în sensul că acţiunea este inadmisibilă faţă de Gardă, întrucât reclamantul a exercitat-o împotriva adresei emanate de la recurentă şi denumita „Decizie", cu depăşirea termenului prevăzut de lege.
Recursurile sunt nefondate, şi vor fi respinse.
Examinând actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine următoarele:
Intimatul-reclamant şi-a precizat acţiunea la 6 noiembrie 2006, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 305094/2006 emisă de Garda Financiară, cât şi obligarea ambilor pârâţi la diferenţa de stimulent aferentă lunii iulie 2006.
Referitor la excepţia inadmisibilităţii acţiunii invocată de A.N.A.F, din probele administrate, rezultă că intimatul-reclamant a atacat nu o adresă, astfel cum s-a susţinut în motivele de recurs, ci un act administrativ astfel cum şi-a precizat acţiunea la 27 iunie 2007, act care dintr-o împrejurare întâmplătoare poartă acelaşi număr cu adresa în discuţie. Dealtfel actul a fost comunicat lui B.M., în timpul litigiului, fapt pentru care şi-a şi precizat acţiunea.
În ceea ce priveşte depăşirea termenului de formulare a acţiunii, 5 zile prevăzute de OG nr. 2/2006, nici acest motiv de recurs nu poate fi reţinut de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, raportat la data comunicării acţiunii, astfel cum prevede textul OG
Privitor la lipsa calităţii procesuale pasive a M.F., aceasta chiar nu a fost obligat prin sentinţa atacată la nici un fel de plată, mai mult decât atât în considerente, instanţa de fond a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a M.F.P., astfel încât dintr-o eroare materială a apărut ca parte în dispozitiv, situaţie lămurită prin Încheierea din 10 septembrie 2008 conform art. 281 C. proc. civ.
Prin recursul declarat, A.N.A.F. a invocat în principal lipsa calităţii procesuale pasive, excepţie respinsă de instanţa Curţii de apel, întrucât rezultă fără posibilitate de tăgadă că doar S.B. nu mai are calitate procesuală pasivă, Legea nr. 554/2004 stabilind fără echivoc părţile între care se naşte raportul juridic, în speţă, Preşedintele A.N.A.F. neemiţând nici unul din actele administrative pretins vătămătoare.
Acordarea stimulentelor este astfel cum au recunoscut recurenţii A.N.A.F. şi Garda Financiară, la latitudinea lor pentru speţa de faţă, doar că apreciază că aceste stimulente nu reprezintă un drept ci doar o posibilitate.
Prin urmare, atât A.N.A.F. cât şi Garda Financiară au calitatea procesuală pasivă, motiv pentru care corect s-a pronunţat Curtea de Apel pe acest aspect.
Referitor la fondul pricinii, din ansamblul probator administrat, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în raport de dispoziţiile HG nr. 1538/2003 art. 16, personalul Gărzii Financiare beneficiază de stimulente materiale în condiţiile legii, deci stimulentele nu reprezintă o vocaţie, ci un drept atâta timp cât fondul de stimulente este constituit, există fonduri şi funcţionarul îndeplineşte criteriile prevăzute de Anexa 5 la HG nr. 1538/2003.
Preşedintele A.N.A.F, nu putea modifica suma care fusese propusă pentru intimatul-reclamant care a beneficiat de stimulente la fel cu colegii şi subordonaţii săi.
Nici faptul că în iulie 2006 reclamantul-intimat se afla în concediul de odihnă şi deci nu era îndreptăţit la plata stimulentelor, nu poate fi primit ca argument în motivarea deciziei autorităţilor publice, atâta vreme cât concediul de odihnă nu este luat în considerare drept criteriu pentru stabilirea cuantumului stimulentului.
Faţă de toate aceste considerente, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie apreciază că sentinţa atacată este legală şi temeinică, motiv pentru care se vor respinge ca nefondate recursurile declarate de M.F.P., A.N.A.F. şi Garda Financiară - Comisariatul General, conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâţii M.E.F. (în prezent M.F.P.), A.N.A.F. şi Garda Financiară - Comisariatul General împotriva sentinţei civile nr. 2699 din 31 octombrie 2007 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3326/2009. Contencios. Contestaţie act... | ICCJ. Decizia nr. 1935/2009. Contencios. Refuz soluţionare... → |
|---|
