ICCJ. Decizia nr. 1935/2009. Contencios. Refuz soluţionare cerere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 1935/2009
Dosar nr. 6926/2/2007
Şedinţa publică din 2 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la data de 3 octombrie 2007, reclamanta N.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul M.E.C.T.(în prezent M.E.C.I.), obligarea pârâtului să răspundă la contestaţia sa nr. 73585 din 26 martie 2007, în sensul aprobării cererii nr. 84370 din 25 octombrie 2006, privind echivalarea diplomei de studii superioare eliberată de Universitatea de Stat din Erevan, Facultatea de Drept şi să-i elibereze un atestat în acest sens.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, între anii 1996-2000 a urmat în cadrul Facultăţii de Drept din Universitatea de Stat din Erevan, în Republica Armenia, studii universitare complete de 4 ani, ce îi confereau specialitatea de jurist.
În 2000 a venit în România, unde a urmat cursuri de limba română şi apoi cursuri postuniversitare de specializare la Universitatea Bucureşti – Facultatea de Drept specializarea Drept privat.
Ulterior, din 27 septembrie 2002, a fost admisă la studii de doctorat la materia Dreptul comerţului internaţional în cadrul catedrei de drept a A.S.E.
La 25 octombrie 2006 a depus la C.N.R.E.D. o cerere privind echivalarea diplomei de studii superioare eliberată de Universitatea de Stat din Erevan, însă i s-a comunicat că pentru admiterea acestei cereri ar mai fi necesar să dea 14 examene (diferenţe).
Consideră reclamanta că admiterea sa la cursuri postuniversitare şi ulterior, la doctorat constituie o recunoaştere a diplomei universitare, iar echivalarea diplomei trebuie să fie automată, nefiind necesar ca, din denumirea materiilor să reiasă apartenenţa naţională, ci trebuie efectuate verificări privind curriculum-ul parcurs.
Prin contestaţia depusă a solicitat din nou echivalarea diplomei sale, însă la 6 aprilie 2007 a primit lista cu cele 14 examene de diferenţă şi o adresă din care rezultă că dosarul său va fi reanalizat.
Curtea d e Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal prin sentinţa civilă nr. 1307 din 23 aprilie 2008, a respins acţiunea, ca neîntemeiată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că atât întârzierea cât şi imposibilitatea soluţionării cererii şi a contestaţiei reclamantei se datorează culpei sale, aceasta nedovedind prin înscrisurile depuse de ce nu mai este necesar să dea diferenţe, care au fost programele analitice după care se face formarea juridică iniţială în Republica Armenia şi nici programele parcurse la studiile postuniversitare ale Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Bucureşti şi la cursurile de doctorat de la A.S.E.
S-a mai reţinut că, în condiţiile inexistenţei unui acord bilateral între România şi Armenia, recunoaşterea diplomei reclamantei se face în anumite condiţii, fiind necesară dovada studierii în particular a reglementărilor juridice adoptate de România, aşa cum impun prevederile art. 6.5 din Legea nr. 172/1998, art. 8 din Ordinul M.E.C. nr. 5820/2006 şi ale Legii nr. 200/2004.
S-au înlăturat susţinerile reclamantei în sensul că admiterea sa la cursurile postuniversitare şi la doctorat ar reprezenta o recunoaştere tacită a diplomei sale, prin aceea că aceasta aşa zisă „recunoaştere" nu s-a făcut de către autoritatea abilitată de lege în acest sens, iar cât priveşte materiile studiate pe parcursul acestor studii acestea reprezintă numai un anumit segment al dreptului, nedemonstrând studierea întregii materii, aşa cum este necesar.
Împotriva susmenţionatei sentinţe a declarat recurs, în termenul legal, reclamanta N.L.
Cererea de recurs a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi art. 3041 C. proc. civ., prin conţinutul acesteia fiind reiterată situaţia de fapt apreciată de recurentă ca suficient de clară în raport de actele depuse la dosar, soluţia Curţii de Apel Bucureşti fiind criticată pentru:
- neglijenţa de a analiza susţinerile reclamantei şi din perspectiva art. VI. 3 al Convenţiei cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţământul superior în statele din regiunea Europei, adoptată la Lisabona la 11 aprilie 1997 şi ratificată de România prin Legea nr. 172/1993;
- greşita apreciere că nu se poate reţine producerea unei vătămări a drepturilor reclamantei prin poziţia exprimată de C.N.R.E.D, atâta vreme cât interesul vătămat rezultă chiar din faptul nesoluţionării cererii privind echivalarea diplomei de studii superioare;
- nesocotirea prevederilor HG nr. 49/1999 şi a art. 9 din Regulamentul de organizare şi funcţionare a C.N.R.E.D., potrivit acestuia din urmă printre alte temeiuri de echivalare automată a diplomei aflându-se şi „precedentul"; în opinia recurentei un astfel de „precedent" se poate constitui de către instanţele de judecată prin analiza împrejurărilor speciale al fiecărui caz în parte, urmând ca acest temei să fie folosit de C.N.R.E.D. în cazuri similare.
Totodată, recurenta a arătat că, presupunând că o echivalare automată nu este posibilă, instanţa era datoare să reţină obligaţia legală a C.N.R.E.D. de a soluţiona contestaţia formulate de ea.
Prin întâmpinare, intimatul M.E.C.T. a solicitat menţinerea ca legală şi temeinică a soluţiei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, precizând că o recunoaştere automată a studiilor nu este posibilă decât pentru cetăţenii ale căror state au încheiat cu România acorduri bilaterale în acest sens, ori cu Armenia nu a fost încheiat un acord în acest sens.
Examinând cauza prin prisma criticilor dezvoltate în cererea de recurs şi punctate mai înainte, precum şi în temeiul art. 3041 C. proc. civ., având în vedere normele legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie constată că nu există motive pentru casarea/modificarea sentinţei atacate.
Obiectul cererii de chemare în judecată a vizat obligarea autorităţii pârâte M.E.C.T. să răspundă la contestaţia sa nr. 73585 din 26 martie 2007 în sensul aprobării cererii din 25 octombrie 2006 formulată de reclamanta N.L. pentru echivalarea diplomei de studii superioare eliberată de Universitatea de Stat din Erevan, Facultatea de Drept şi să elibereze un atestat în acest sens.
Judecătorul fondului a evaluat corect situaţia de fapt pe baza probatoriului administrat aşa cum rezultă cu evidenţă din considerentele sentinţei criticate.
În privinţa reglementărilor legale incidente în materia dedusă judecăţii au fost avute ca repere: Convenţia cu privire la recunoaşterea atestatelor obţinute în învăţământul superior în stare din regiunea Europei, adoptată la Lisabona la 11 aprilie 1997 sub egida Consiliului Europei şi UNESCO şi ratificată de Parlamentul României prin Legea nr. 172/1998 (art. VI. 5); art. 8 din Ordinul M.E.C. nr. 5820/2006 şi Legea nr. 200/2004 privind recunoaşterea diplomelor şi calificărilor profesionale pentru profesiile reglementate din România.
S-a reţinut în acest context că potrivit art. 1 din Convenţia ratificată prin Legea nr. 172/1998 înţelesul termenului „recunoaştere" (în cadrul acestei convenţii) este acela de „recunoaştere oficială de către o autoritate competentă a valorii unui atestat eliberat de o instituţie de învăţământ străină, în scopul de a permite accesul la activităţi educative şi/sau la ocuparea unui loc de muncă".
Din această perspectivă clară, au fost primite ca fiind corecte apărările pârâtului în sensul că în domeniul juridic nu se poate aplica recunoaşterea automată a diplomei de studii din altă ţară conform art. 8 din Ordinul M.E.C. nr. 5820/2006 şi Legii nr. 200/2004, justificat şi de specificul fiecărui sistem de drept al ţărilor membre ale Uniunii Europene.
S-a apreciat, corect de asemenea, că pentru echivalarea studiilor absolvite în Armenia reclamanta trebuie să susţină examene de diferenţă la un număr de 14 discipline – enumerate în adresa nr. X din 28 februarie 2007 emisă de C.N.R.E.D. –discipline care nu pot fi considerate materii opţionale.
Singura instituţie abilitată cu „recunoaşterea" în sensul Convenţiei adoptate la Lisabona la 11 aprilie 1997 este C.N.R.E.D., potrivit art. 1 alin. (2) din HG nr. 49/1999, centru care funcţionează la nivel de direcţie în structura M.E.N.
Punctând, ca răspuns la problemele ridicate prin cererea de recurs, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reţine că în cauză nu-şi găsesc aplicabilitatea dispoziţiile art. VI. 3 din Convenţia ratificată prin Legea nr. 172/1998, (conţinutul acestora privind efectele recunoaşterii unui atestat de învăţământ superior), că atâta vreme cât legea în vigoare nu recunoaşte recurentei-reclamante dreptul la recunoaşterea automată a diplomei sale nu poate fi pusă în discuţie vreo vătămare, în sensul Legii nr. 554/2004, produsă prin poziţia exprimată de C.N.R.E.D.
În acelaşi timp, nu poate fi primită opinia recurentei că instanţa de judecată este cea care poate constitui un „precedent" în sensul Regulamentului C.N.R.E.D pentru că o astfel de măsură ar reprezenta în mod evident o depăşire a atribuţiilor sale căcis-ar substitui instituţiei abilitate prin lege pentru recunoaşterea atestatelor de învăţământ superior.
De altfel, aşa cum se desprinde şi din cuprinsul cererii de recurs, solicitarea recurentei vizează în mod clar obligarea intimatului-pârât la emiterea unui răspuns favorabil, situaţie care nu poate fi acceptată tocmai pentru argumentele deja expuse.
Ca urmare, în temeiul art. 312 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta N.L. împotriva sentinţei civile n. 1307 din 23 aprilie 2008 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 2 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 1931/2009. Contencios. Anulare act... | ICCJ. Decizia nr. 1937/2009. Contencios. Anulare act... → |
|---|
