ICCJ. Decizia nr. 2079/2009. Contencios

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL

Decizia nr. 2079/2009

Dosar nr. 800/33/200.

Şedinţa publică din 8 aprilie 2009

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Cluj, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 512 din 19 iunie 2008, a admis acţiunea formulată de reclamanta B.G., în contradictoriu cu pârâta Casa Judeţeană de Pensii Cluj, a anulat hotărârea nr. 22674 din 13 februarie 2008, emisă de pârâtă şi a obligat pe aceasta din urmă să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantului calitatea de beneficiară a Legii nr. 189/2000, pentru perioada 15septembrie 1940 – 6 martie 1945 şi să-i acorde drepturile cuvenite începând cu data de 1 noiembrie 2007.

Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că probele administrate în cauză, constând din înscrisuri, declaraţia autentificată a martorului G.V., el însuşi beneficiar al dispoziţiilor legii şi depoziţia, în faţa instanţei, dată de martorul M.M., sunt unanime în a dovedi situaţia de refugiată a reclamantei, din localitatea Sâncraiu în comuna Buteni, urmare a persecuţiei etnice suferite, în speţă, fiind îndeplinite cerinţele art. 2 din Normele de aplicare a prevederilor OG nr. 105/1999 potrivit cărora, persoana strămutată este aceea care a fost mutată sau care a fost obligată să-şi schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâta, susţinând că potrivit legii sunt necesare două surse de informaţie care să indice împreună aceleaşi date referitoare la motivul, împrejurările şi perioada refugiului, pentru a fi coroborate în favoarea reclamantei, în timp ce instanţa a avut în vedere o singură depoziţie, astfel încât datele insuficiente şi contradictorii ce rezultă în acest caz, pot decide în defavoarea reclamantei.

Recursul este nefondat.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, beneficiază de prevederile acestui act normativ persoana, cetăţean român, care, în perioada regimurilor instaurate în România, cu începere de la 6 septembrie 1940, până la 6 martie 1945, a avut de suferit persecuţii etnice, fiind refugiată, expulzată sau strămutată în altă localitate decât cea de domiciliu.

În conformitate cu dispoziţiile art. 4 din H.G nr. 127/2002, dovada acestor împrejurări se poate face, 2000, cu acte oficiale sau, în lipsa acestora, cu declaraţii de martori.

În speţă, sunt realizate aceste exigenţe legale, întrucât martorii menţionaţi mai sus, atât în declaraţia autentificată cât şi depoziţia dată în faţa instanţei au fost unanimi în susţinerile lor, privind refugiul intimatei şi motivul etnic ce l-a determinat, relatări confirmate şi de înscrisurile depuse în probaţiune.

Aşa fiind, instanţa de fond a apreciat, în mod judicios, ca fiind îndeplinite, în speţă, cerinţele Legii nr. 189/2000.

Faţă de aceste considerente, constatând că potrivit art. 304 şi art. 3041 C. proc. civ., nu există motive de casare sau modificare a hotărârii pronunţate de instanţa de fond, Curtea va respinge, ca nefondat, prezentul recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de Casa Judeţeană de Pensii Cluj împotriva sentinţei civile nr. 512 din 19 iunie 2008 a Curţii de Apel Cluj, ecţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 8 aprilie 2009.

Vezi și alte spețe de contencios administrativ:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 2079/2009. Contencios