ICCJ. Decizia nr. 2233/2009. Contencios
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2233/200.
Dosar nr. 682/57/200.
Şedinţa public de la 14 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Sibiu, sub dosar nr. 567/R/2004, reclamanta SC C.S.E. SRL Sibiu a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Finanţelor Publice, D.G.F.P. Sibiu şi Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Sibiu, obligarea pârâţilor la plata sumelor de 6.258.000 lei, reprezentând profitul nerealizat pentru perioada 1 martie 1997 - 30 martie 2006 actualizat cu indicele de inflaţie, 1.000.000 lei daune morale şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii a arătat că nelegal pârâta A.F.P. Sibiu i-a reţinut sumele de 170.938.936 şi 44.230.200 lei vechi, aşa cum a stabilit Curtea de Apel Alba-Iulia prin sentinţa nr. 149/2000 şi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin Decizia nr. 4049 din 10 decembrie 2001.
În cauză a formulat cerere de intervenţie în interes propriu C.I., în calitate de administrator al reclamantei, solicitând obligarea pârâţilor la plata sumei de 1.500.000 lei - daune morale.
Prin sentinţa civilă nr. 1834/C din 29 septembrie 2006 a respins excepţia necompetenţei materiale, însă a admis excepţia neîndeplinirii procedurii prealabile, invocată de pârâte şi ca urmare a respins acţiunea în despăgubiri ca inadmisibilă şi pe fond cererea de intervenţie.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta şi intervenientul, invocând necompetenţa materială a Tribunalului Sibiu, iar în subsidiar, casarea sentinţei şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Prin Decizia nr. 312/CA din 12 martie 2007 Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a admis recursurile declarate de reclamantă şi intervenient şi casând sentinţa atacată a stabilit competenţa de soluţionare a cauzei în primă instanţă în favoarea Curţii de Apel Alba-Iulia, reţinând aplicabilitatea prevederilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ.
Cauza fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Alba-Iulia sub dosar nr. 682/57/2007, iar la termenul din 25 mai 2007 pârâta D.G.F.P. Sibiu a invocat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel, solicitând declinarea competenţei în favoarea Tribunalului Sibiu.
Prin încheierea de la 25 mai 2007 instanţa a respins ca neîntemeiată excepţia necompetenţei materiale şi a respins, în principiu cererea de intervenţie în interes propriu formulată de administratorul C.I.
La termenul din 14 mai 2008, pârâtele au invocat o excepţie şi anume aceea a autorităţii de lucru judecat, susţinând că prin sentinţa civilă nr. 724/C din 31 mai 2005 a Tribunalului Sibiu reclamanta a fost despăgubită pentru aşa-zisele daune suferite în urma controlului efectuat de organele fiscale în anul 1997, plata despăgubirilor fiind efectuată în anul 2006.
Prin sentinţa nr. 103/F/CA din 21 mai 2008, Curtea de Apel Alba-Iulia, secţia comercială, contencios administrativ şi fiscal, a respins excepţia puterii lucrului judecat invocată de pârâtele D.G.F.P. Sibiu şi Administraţia Finanţelor Publice a municipiului Sibiu. A admis în parte acţiunea în contencios administrativ-fiscal formulată de reclamanta SC C.S.E. SRL şi, în consecinţă, a obligat pârâţii să plătească reclamantei suma de 298.902 lei cu titlu de daune, actualizată cu indicele de inflaţie începând cu 3 aprilie 1997 - până la 30 martie 2006.
A respins capătul de cerere privind obligarea pârâţilor la plata daunelor morale.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că excepţia autorităţii de lucru judecat nu este întemeiată, nefiind îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 1201 C. civ.
Pe fondul acţiunii, s-a reţinut că potrivit expertizei contabile efectuate în cauză reclamanta a înregistrat profit până la exerciţiul financiar al anului 1998, iar din anul 1999 până în anul 2005 a înregistrat constant pierderi, iar în anul 2006 a înregistrat un profit de 164.525 lei, datorită recuperării de la pârâţi a sumei de 241.795 lei.
S-a mai constatat că sub aspect comercial, efectele controlului finalizat prin procesul-verbal nr. 43 din 03 aprilie 1997 au condus la nerealizarea unor contracte de vânzare-cumpărare şi altor comenzi şi efectuarea unor cheltuieli pentru reintrarea pe piaţă cu mărfurile produse.
Ca urmare a neutilizării sumei de 34.367,48 lei, expertiza a calculat profitul net nerealizat la suma de 298.902, iar profitul nerealizat prin reinvestirea profiturilor anulare la 18.843.605 lei, care actualizat cu rata inflaţiei se ridică la suma de 24.246.842 lei.
Instanţa de fond a omologat parţial concluziile raportului de expertiză, în sensul că a constatat culpa pârâţilor prin neachitarea sumelor reţinute greşit în baza procesului-verbal de control nr. 42/1997, impunându-se obligarea pârâţilor la plata în solidar către reclamantă a sumei de 298.902 lei daune reprezentând profitul net nerealizat ca urmare a neutilizării sumei de 34.367,48 lei, în perioada martie 1997 - martie 2006, sumă actualizată cu rata inflaţiei.
În ceea ce priveşte suma de 24.246.842 lei reprezentând profitul ce s-ar fi realizat prin reinvestirea profiturilor nete, instanţa de fond a constatat că cererea de acordare a acesteia nu este întemeiată, întrucât prejudiciul direct, nerealizat prin imposibilitatea sumei de 34.367, 48 lei, este în sumă de 298.092 lei, care, în baza art. 1084 C. civ. se actualizează cu indicele de inflaţie începând cu data de 3-04-1997-30 martie 2006.
Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs atât reclamanta SC C.S.E. SRL Sibiu, precum şi pârâta D.G.F.P. Sibiu în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sibiu, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, D.G.F.P. Sibiu invocând excepţia de ordine publică a necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba-Iulia, în soluţionarea cauzei.
Recurenta-reclamantă SC C.S.E. SRL Sibiu critică sentinţa atacată sub aspectul greşitei neacordări de către instanţa de fond a sumei de 24.005.046 lei reprezentând prejudiciul material constând în profitul net ce ar fi putut fi realizat prin reinvestirea profitului net anual, astfel cum acesta a fost calculat prin raportul de expertiză. De asemenea, critică soluţia de respingere a cererii privind acordarea daunelor morale, cerere care a fost pe deplin dovedită, prin concluziile raportului de expertiză contabilă.
Recurenta-pârâtă D.G.F.P. Sibiu în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice invocă, în principal motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 3 C. proc. civ., arătând că sentinţa a fost pronunţată de o instanţă necompetentă material să soluţioneze pricina.
Se mai susţine în motivele de recurs că, în mod greşit, instanţa de fond a acordat şi alte sume cu titlu de despăgubiri, deşi prin sentinţa civilă nr. 724/e din 31 mai 2005 a Tribunalului Sibiu, reclamanta fusese despăgubită pentru aşa zisele daune suferite în urma controlului efectuat de organele fiscale în anul 1997, astfel încât, se impunea admiterea excepţiei autorităţii de lucru judecat.
Se mai arată că acţiunea reclamantei este şi tardiv formulată, în raport de dispoziţiile art. 5 alin. (5) coroborate cu cele ale art. 12 din Legea nr. 29/1990 a contenciosului administrativ în vigoare la momentul controlului.
Recurenta-pârâtă Administraţia Finanţelor Publice Sibiu critică sentinţa atacată din perspectiva greşitei aplicări a legii, în sensul că instanţa de fond nu a reţinut tardivitatea introducerii acţiunii, precum şi lipsa efectuării procedurii prealabile.
Recursurile sunt întemeiate.
Curtea, în temeiul dispoziţiilor art. 137 C. proc. civ., va analiza cu prioritate excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Alba-Iulia în soluţionarea cauzei, invocată de recurenta-pârâtă D.G.F.P. Sibiu, excepţia fiind una de ordine publică, menită să facă de prisos cercetarea pe fond a cererilor de recurs.
Temeiul pretenţiilor intimatei-reclamante îl reprezintă anularea procesului-verbal încheiat de 1 martie 1997 de către Administraţia Finanţelor Publice Sibiu, confirmat de D.G.F.P. Sibiu şi MFP, prin care i s-a preluat ilegal suma de 170.930.936 ROL ( 17.093 lei) şi 44.230.20 ROL ( 442.3020 lei) măsură care a fost declarată ca nelegală de Curtea de Apel Alba-Iulia prin sentinţa civilă nr. 149/2000 şi confirmată de Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia civilă nr. 4094/2001.
Pretenţiile au fost solicitate prin acţiunea în contencios administrativ ce a făcut obiectul dosarului nr. 567/R/2004 soluţionat de Tribunalul Sibiu, prin admiterea cererii, prin sentinţa civilă nr. 724/C din 31 mai 2005, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 2146 din 16 noiembrie 2005 a Curţii de Apel Alba-Iulia.
Astfel, la data promovării acţiunii în despăgubiri, disjunsă din dosar nr. 567/R/2004 competenţa de soluţionare a cauzei era deja stabilită şi faţă de puterea de lucru judecat din hotărârea irevocabilă, nu mai poate fi pusă în discuţie o altă competenţă, atâta vreme cât reclamanta nu a atacat încheierea de disjungere a prezentei cauzei care a stabilit şi competenţa materială a Tribunalului Sibiu.
De altfel, din actele şi lucrările dosarului rezultă că în cauză competenţa de soluţionare a acţiunii în despăgubiri, disjunsă din dosarul nr. 567/R/2004, era deja stabilită prin Decizia civilă nr. 2097 din 19 decembrie 2003 a Curţii de Apel Alba-Iulia în dosar nr. 6058/2003, prin care s-a casat sentinţa civilă nr. 2635 din 8 iulie 2003 a Tribunalului Sibiu din dosar nr. 2403/2003 şi cauza a fost trimisă aceleiaşi instanţe, cu îndrumări obligatorii ( filele 83-84 din dosar nr. 6058/2003).
Pe de altă parte, obiectul acţiunii îl constituie plata unor despăgubiri rezultate din anularea unui act administrativ-fiscal constatat ca fiind nelegal, iar pentru stabilirea competenţei, atunci când acţiunea de despăgubiri este introdusă ulterior, trebuie avut în vedere criteriul valoric prevăzut de art. 10 din Legea nr. 554/2004, luându-se în considerare nu cuantumul despăgubirilor solicitate ci suma care a făcut obiectul actului fiscal contestat. Or, în speţă suma cuprinsă în procesul verbal de control nr. 43/1997 este sub pragul valoric de 500.000 lei stabilit de art. 10 din Legea nr. 554/2004, astfel încât competenţa aparţine Tribunalului Sibiu.
Chiar dacă, am face aplicarea dispoziţiilor Legii nr. 29/1990 în vigoare la momentul introducerii acţiunii în despăgubiri şi am analiza competenţa materială exclusiv în funcţie de criteriul poziţiei organului emitent al actului vătămător, se constată că procesul-verbal de control care a produs efecte juridice, a fost emis de un organ administrativ constituit la nivel local - Administraţia Finanţelor Publice a Judeţului Sibiu, neavând relevanţă faptul că Ministerul Finanţelor Publice are calitatea procesuală pasivă în cauză, atribuţia sa fiind doar de control ierarhic asupra actului administrativ fiscal şi oricum a procedat la menţinerea acestuia.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentinţa recurată a fost pronunţată cu încălcarea normelor de ordine publică referitoare la competenţa materială în soluţionarea cauzei, astfel încât,
În temeiul dispoziţiilor art. 304 pct. 3 raportate la cele ale art. 312 alin. (6) C. proc. civ., va casa sentinţa atacată şi va trimite cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Sibiu, secţia contencios administrativ şi fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de SC C.S.E. SRL Sibiu, D.G.F.P. Sibiu în nume propriu şi pentru Ministerul Finanţelor Publice şi Administraţia Finanţelor Publice a Municipiului Sibiu, împotriva sentinţei nr. 103/F/CA din 21 mai 2008 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre competentă soluţionare la Tribunalul Sibiu, secţia contencios administrativ şi fiscal.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2087/2009. Contencios | ICCJ. Decizia nr. 2236/2009. Contencios → |
|---|
