ICCJ. Decizia nr. 2264/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2264/2009
Dosar nr. 1026/42/2008
Şedinţa publică din 15 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 6 octombrie 2008, reclamanta SC L.F.P. SRL, a chemat în judecată D.G.F.P. Dâmboviţa, solicitând în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendarea executării Deciziei de impunere nr. 465 din 11 septembrie 2008 în ce priveşte plata sumelor de 351.465 lei, impozit pe profit suplimentar şi 176.807 lei, majorări de întârziere aferente.
Prin sentinţa civilă nr. 240 din 17 noiembrie 2008, Curtea de Apel Ploieşti, secţia contencios administrativ, a admis cererea şi a dispus suspendarea executării deciziei de impunere până la soluţionarea în fond a contestaţiei formulate de reclamantă.
S-a reţinut pentru aceasta că s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004 atât în ceea ce priveşte cazul bine justificat cât şi al pagubei iminente.
S-a apreciat astfel că efectuarea controlului fiscal, în condiţiile în care nu s-a transmis reclamantei avizul de inspecţie fiscală cu conţinutul expres prevăzut de OG nr. 92/2003 – art. 92 – 102 şi art. 1 din Ordonanţa A.N.A.F. nr. 713/2004, este de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa actului fiscal contestat. Aceasta cu atât mai mult, cu cât sumele impuse s-au dovedit a fi cu mult mai mari decât cele constatate de expertiza judiciară contabilă efectuată în cauza penală ce l-a privit pe administratorul societăţii.
Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs, D.G.F.P. Dâmboviţa, care a reiterat excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Ploieşti, având în vedere că actul administrativ fiscal dedus judecăţii a fost emis de un organ descentralizat al administraţiei publice. Cu privire la soluţia instanţei de fond, recurenta a susţinut că în fapt nu s-a făcut dovada îndeplinirii cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2994 - simpla susţinere a reclamantei intimate în sensul că nu datorează suma la care a fost obligată, precum şi cuantumul ridicat al acesteia, care prin executare i-ar perturba grav activitatea, neputând fi considerate drept motive justificative pentru suspendarea executării actului administrativ.
Recursul nu este fondat.
Prin Decizia de impunere nr. 465 din 11 septembrie 2008, emisă de D.G.F.P. Dâmboviţa, s-au stabilit în sarcina reclamantei SC L.F.P. SRL, Vlăsceni obligaţii fiscale reprezentând TVA, impozit pe profit suplimentar în majorările de întârziere aferente.
În conformitate cu dispoziţiile art. 215 alin. (2) C. proCod Fiscal, introducerea contestaţiei pe calea administrativă de atac nu suspendă executarea actului administrativ fiscal – însă nu împiedică dreptul de a se solicita suspendarea în condiţiile Legii nr. 554/2004 cu condiţia depunerii unei conturi de până la 20% din cuantumul sumei contestate.
În aceste condiţii după depunerea cauţiunii SC L.F.P. SRL a solicitat în conformitate cu dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004 suspendarea executării actului administrativ fiscal, cerere legal şi temeinică admisă de către Curtea de Apel Ploieşti.
Astfel împrejurarea că organul fiscal şi-a început controlul fără a transmite în prealabil societăţii avizul de inspecţie fiscală, pe care îl cer în mod obligatoriu dispoziţiile OG nr. 92/2003 – art. 92 – 102, precum şi ale art. 1 din Ordinul A.N.A.F. nr. 713/2004, a fost corect apreciată ca fiind de natură să producă o serioasă îndoială asupra deciziei de impunere, cu atât mai mult cu cât sumele reţinute prin aceasta s-au dovedit a fi cu mult mai mari decât cele stabilite de expertul contabil – în cadrul urmăririi penale pornite împotriva administratorului societăţii.
De altfel prin Ordonanţa din3 februarie 2009, s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 290, art. 291 C. pen. şi art. 9 alin. (1) lit. a), c) din Legea nr. 241/2005.
În fine, sub aspectul îndeplinirii cerinţelor art. 14 din Legea nr. 554/2004, corect s-a apreciat ca fiind dovedită şi condiţia pagubei iminente, posibilă de produs prin executarea sumelor stabilite prin Decizia de impunere, dovedite însă a fi cu mult peste ceea ce prin verificarea contabilă s-a constatat a fi datorat.
Existând astfel îndoieli justificate atât cu privire la corectitudinea obligaţiilor salariale stabilite în sarcina reclamantei cât şi cu privire la consecinţele greu de înlăturat în situaţia executării acestora, soluţia pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în sensul admiterii cererii de suspendare urmează a fi apreciată ca fiind legală şi temeinică.
În ce priveşte necompetenţa materială a Curţii de Apel Ploieşti, Curtea reţine ca fiind neîntemeiată, în raport cu dispoziţiile art. 10 din Legea nr. 554/2004 – care stabilesc în competenţa Curţii de apel, litigiile ce privesc taxe şi impozite mai mari de 500.00 lei. Cum în cauză Decizia de impunere a cărei suspendare se solicită se referă la o astfel de suma, în mod corect, Curtea de Apel Ploieşti a respins excepţia invocată de D.G.F.P. Dâmboviţa.
Văzând şi dispoziţiile art. 312 C. proc. civ.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta D.G.F.P. Dâmboviţa împotriva sentinţei nr. 240 din 17 noiembrie 2008 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2246/2009. Contencios. Excepţie nelegalitate... | ICCJ. Decizia nr. 2272/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
