ICCJ. Decizia nr. 2208/2009. Contencios. Suspendare executare act administrativ. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE SI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2208/2009
Dosar nr. 2299/36/2008
Şedinţa publică din 14 aprilie 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamantul P.E. a chemat în judecată C.G.G.N.M., C.J.G.N.M. Constanta comisarul sef al comisariatului judeţean Constanţa al gărzii naţionale de mediu – P.V. şi comisarul general al gărzii de mediu – R.C.G., solicitând instanţei să dispună suspendarea executării, până la pronunţarea instanţei de fond a următoarelor acte administrative:
- raportul de evaluare pentru anul 2007;
- avizul nr. 9330/GM din 21 octombrie 2008 al C.G.G.N.M. Bucureşti;
- Decizia nr. 7 din 21 octombrie 2008 emisă de comisarul sef al comisariatului judeţean Constanţa al gărzii naţionale de mediu – P.V;
- Decizia nr. 8 din 21 octombrie 2008 emisă de comisarul sef al comisariatului judeţean Constanţa al gărzii naţionale de mediu – P.V.
În motivarea acţiunii reclamantul a arătat că este vătămat în dreptul său fundamental de muncă, fiind victima abuzurilor la care a fost supus aproximativ 2 ani. Motivul îndepărtării sale din funcţia publică de comisar al gărzii naţionale de mediu Constanţa socoteşte că îl reprezintă faptul că a devenit un salariat indezirabil întrucât a demascat o serie de ilegalităţi, comise de comisarul şef P.V.
Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa civilă nr. 984/CA din 15 decembrie 2008, a respins ca nefondată cererea de suspendare formulată de reclamantul P.E., obligându-l totodată şi la cheltuieli de judecată în cuantum de 1950 lei, către pârâţi.
Pentru a dispune astfel, prima instanţă a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se dispune măsura de protecţie provizorie a executării actelor contestate, întrucât, pe de o parte, nu există nici un indiciu aparent valabil de nelegalitate a acestora, iar pe de altă parte, petentului i s-a acordat preavizul de 30 de zile, cu program redus şi fără a-i fi afectat salariul, în situaţia în care se va dispune anularea actelor, acesta având posibilitatea de a solicita repunerea în funcţia deţinută anterior, precum şi plata drepturilor salariale.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamantul P.E., solicitând modificarea ei în sensul admiterii cererii de suspendare a executării actelor contestate, aşa cum a fost formulată, cu obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată.
Au fost invocate motivele de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 7 şi 9 C. proc. civ., în dezvoltarea cărora s-a susţinut, în esenţă, că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se sprijină şi a fost dată cu încălcarea vădită a legii, prima instanţă recurgând la o soluţie prestabilită, menită a proteja pârâţii în mod vădit, cu nesocotirea principiului imparţialităţii, deoarece:
a) a refuzat recunoaşterea şi evaluarea probelor aflate la dosar şi, implicit, recunoaşterea incidentei în cauză a prevederilor Codului Muncii concomitent cu cele ale Legii nr. 188/1999;
b) a ignorat Decizia nr. 628 din 24 ianuarie 2008 prin care reclamantul a fost reconfirmat în funcţie pentru competenţa dovedită;
c) a refuzat recunoaşterea şi evaluarea omisiunii pârâţilor de a oferi reclamantului alt loc de muncă şi de a solicita sprijinul Agenţiei teritoriale de ocupare a forţei de muncă în acest sens;
d) a refuzat recunoaşterea nulităţii apărării făcute de pârâţi ca urmare a nesemnării de către aceştia a împuternicirii avocaţiale depuse la dosarul cauzei la termenul din 8 decembrie 2008 de către avocatul C.D., trecând sub tăcere această nulitate tocmai pentru favorizarea vădită a pârâţilor.
Examinând actele dosarului, hotărârea atacată şi motivele invocate de recurent, prin prisma dispoziţiilor legale incidente în materia supuse controlului judiciar, Înalta Curte constată că recursul nu este fondat, având în vedere considerentele în continuare arătate.
Actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, bazată la rândul său pe prezumţiile autenticităţii şi veridicităţii, fiind el însuşi titlu executoriu.
Principiul legalităţii presupune ca autorităţile administrative să nu încalce legea şi ca toate deciziile lor să se întemeieze pe lege. Se impune, în egală măsură, ca respectarea acestor exigenţe să fie în mod efectiv asigurată.
Prin urmare, în procesul executării din oficiu a actelor administrative trebuie asigurat un anumit echilibru, precum şi anumite garanţii de echitate pentru particular, întrucât acţiunile autorităţilor publice nu pot fi discreţionare, iar legea trebuie să-i asigure acestuia o protecţie adecvată împotriva arbitrariului.
Tocmai de aceea suspendarea executării actelor administrative trebuie considerată ca fiind un eficient instrument procedural la îndemâna instanţei de judecată pentru a se asigura respectarea principiului legalităţii, echitabil fiind ca, în anumite situaţii, pe parcursul procesului de evaluare a legalităţii actelor, acestea să nu-şi producă efectele.
În considerarea aceluiaşi principiu, coroborat cu cel al executării din oficiu, suspendarea executării actului administrativ constituie însă, în mod evident, o situaţie de excepţie, putând fi dispusă numai în cazurile şi în condiţiile expres prevăzute de lege.
În planul dreptului intern, suspendarea executării actului administrativ este reglementată prin art. 14 şi art. 15 din Legea nr. 554/2004, putând fi dispusă numai în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, condiţii ce se impune a fi îndeplinite în mod cumulativ.
În sensul acestei legi, cazurile bine justificate reprezintă acele împrejurări de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului, iar paguba iminentă constă în prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi sau a unui serviciu public.
Preocupări în plan juridic, cu privire la suspendarea executării actelor administrative au existat şi la nivel european, din perspectiva acestora (ex. Recomandarea R (89)8 ) instanţa putând acorda asemenea măsuri de protecţie provizorie, în raport de ansamblul circumstanţelor şi intereselor prezente, atunci când executarea actului este de natură a cauza pagube grave, dificil de reparat şi când există un argument aparent valabil de nelegalitate a acestuia.
În considerarea acestor prevederi legale, în cadrul acestei proceduri instanţa nu este abilitată să antameze fondul cauzei, procedând doar la o examinare sumară a argumentelor de nelegalitate invocate, pentru a stabili dacă se impune luarea unor măsuri de protecţie provizorie.
Prin urmare, nici hotărârea pronunţată în aceste condiţii nu trebuie să răspundă tuturor argumentelor invocate de părţi, esenţial fiind ca aceasta să conţină motivele pe care se sprijină şi ca acestea să nu fie contradictorii sau străine de natura pricinii.
Hotărârea atacată îndeplineşte aceste cerinţe, conţinând motivele care au format convingerea instanţei cu privire la neîndeplinirea condiţiilor cerute de lege pentru luarea măsurii de protecţie provizorie ce a fost solicitată şi făcând posibilă astfel exercitarea controlului judiciar. Prin urmare, incidenţa în speţă a motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 7 C. proc. civ. nu poate fi reţinută.
Nejustificate sunt şi criticile recurentului circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., hotărârea atacată fiind dată cu respectarea întocmai a dispoziţiilor legale anterior arătate.
Astfel, în fapt, recurentul a deţinut funcţia publică de comisar clasa I, gr. prof. principal, tr. I la comisariatul judeţean Constanţa al gărzii naţionale de mediu, iar prin raportul de evaluare vizând perioada 1 decembrie 2006 – 1 noiembrie 2007 i-a fost acordat calificativul nesatisfăcător.
Întrucât acest calificativ a fost contestat, s-a dispus ulterior verificarea pe probleme de resurse umane a Comisariatului Judeţean Constanţa, precum şi a situaţiei profesionale a petentului.
În baza raportului întocmit, prin Decizia nr. 7 din 21 octombrie 2008 s-a dispus eliberarea din funcţie a petentului şi acordarea unui preaviz de 30 de zile calendaristice, pe perioada căruia i-a fost stabilit, prin Decizia nr. 8 din aceeaşi dată, un program de lucru de numai 4 ore, fără a-i fi afectate însă drepturile de natură salarială.
Raportat la aceste circumstanţe ale speţei, prima instanţă a examinat în mod corect aparenţa dreptului şi existenţa sau inexistenţa condiţiilor de valabilitate a actului administrativ contestat numai în raport cu prevederile legale în temeiul căruia a fost emis, cu respectarea limitelor specifice acestei proceduri, dezlegarea problemei de drept a incidenţei în speţă şi prevederilor Codului muncii referitoare la concediere, cum pretinde recurentul, în condiţiile în care acesta a deţinut o funcţie publică, implicând antamarea fondului cauzei, ceea ce nu este permis.
La termenul din 14 aprilie 2009 recurentul a depus o dezvoltare a motivelor de recurs, imputându-i primei instanţe încălcarea cu rea-credinţă a prevederilor art. 129 alin. (5) C. proc. civ., întrucât ar fi refuzat să procedeze la cercetarea judecătorească a probelor administrate în cauză tocmai pentru a părtini pârâţii prin ascunderea adevărului şi nu a constatat nulitatea absolută a actelor atacate pentru unele aspecte ce nu au fost indicate însă în cererea introductivă astfel încât, abstracţie făcând de faptul că această pretinsă dezvoltare a motivelor iniţiale nu a fost făcută în termenul legal de recurs, respectivele aspecte nu pot forma obiectul controlului judiciar.
Pe baza actelor dosarului prima instanţă a reţinut, de asemenea, în mod corect, neîndeplinirea cerinţei privind iminenţa pagubei impusă de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, evident fiind că în ipoteza anulării actelor, ca urmare a soluţionării pe fond a cauzei, nu este deloc dificilă repararea pagubei cauzate prin pierderea drepturilor salariale pe o anumită perioadă de timp.
Prin urmare, întrucât textul de lege impune îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii, nu era justificată acordarea unor măsuri de protecţie provizorie nici chiar ipoteza reţinerii existenţei unor argumente aparent valabile de nelegalitate a actului, cum pretinde recurentul.
Faţă de cele expuse, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de P.E. împotriva sentinţei civile nr. 984 din 15 decembrie 2008 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, maritimă şi fluvială, contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 aprilie 2009.
| ← ICCJ. Decizia nr. 2199/2009. Contencios. Suspendare executare... | ICCJ. Decizia nr. 2220/2009. Contencios. Litigiu privind... → |
|---|
