ICCJ. Decizia nr. 2568/2009. Contencios. Litigiu privind magistraţii. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA DE contencios ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Decizia nr. 2568/2009
Dosar nr. 1463/1/2009
Şedinţa publică din 13 mai 2009
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 17 februarie 2009, B.V. a formulat recurs împotriva Hotărârii nr. 190 din 5 februarie 2009 prin care Plenul C.S.M. i-a respins cererea de recunoaştere a gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie .
Recurentul a arătat că a fost numit în funcţia de procuror şef la biroul teritorial Olt al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism prin Ordinul nr. 190 din 1 decembrie 2004 al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, emis în considerarea Hotărârii nr. 248 din 30 noiembrie 2004 a C.S.M.
S-a mai precizat că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism s-a înfiinţat ca structură specializată a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, numirea recurentului făcându-se cu respectarea prevederilor legale, acesta îndeplinind acte specifice ce intră în competenţa Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, beneficiind în fapt şi în drept de statutul şi remuneraţia acordate procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Prin întâmpinare, C.S.M. a solicitat respingerea recursului, arătând că hotărârea atacată a fost dată în aplicarea art. 43 din Legea nr. 303/2004 republicată, potrivit căruia promovarea procurorilor la parchete, inclusiv la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, se face în limita posturilor vacante, numai prin concurs organizat la nivel naţional şi numai după îndeplinirea condiţiei de vechime în funcţia de judecător sau procuror.
Referitor la numirea procurorilor la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, aceasta nu trebuie confundată cu promovarea la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, procedura de încadrare a procurorilor la această structură specializată fiind reglementată distinct de cea de promovare în funcţii de execuţie, actualmente în condiţiile art. 75 alin. (4) - (8) din Legea nr. 304/2004 republicată, fără a constitui o excepţie de la regula promovării prin concurs.
Analizând actele şi lucrările dosarului în raport de motivele invocate şi de prevederile legale aplicabile, Curtea va constata că recursul este fondat, urmând a fi admis şi a se dispune anularea hotărârii atacate şi obligarea intimatului să recunoască recurentului gradul profesional solicitat.
Astfel, Curtea reţine că Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism a fost înfiinţată prin Legea nr. 508/2004, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 131/2006, ca structură specializată, cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin reorganizarea Secţiei de combatere a criminalităţii organizate şi antidrog şi a structurilor sale teritoriale.
Potrivit art. 75 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 republicată, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism se încadrează cu procurori numiţi prin ordin al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, cu avizul C.S.M., în limita posturilor prevăzute în statul de funcţii aprobat conform legii. În alin. (4) al art. 75 din aceeaşi lege sunt prevăzute condiţiile pentru ca procurorii să fie numiţi la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism: să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă, o vechime de cel puţin 6 ani în funcţia de procuror sau judecător şi să fi fost declaraţi admişi în urma interviului, de comisia organizată în acest scop.
Prin urmare, dispoziţiile legale speciale privind organizarea şi funcţionarea Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu condiţionează numirea în cadrul acestei structuri specializate din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţiede promovarea unui concurs sau de necesitatea unei vechimi de 8 ani ca judecător sau procuror, prevederile generale din Legea nr. 303/2004 privind Statutul judecătorilor şi procurorilor cuprinse în art. 43 şi art. 44 neavând aplicabilitate.
Aşadar, Curtea reţine că recurentul, numit ca procuror la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism cu respectarea dispoziţiilor legale specifice acestei structuri, îndeplineşte acte ce intră în competenţa acestei direcţii şi beneficiază de statutul şi indemnizaţia acordate procurorilor încadraţila Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în cadrul căruia s-a înfiinţat şi funcţionează Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism, astfel încât cererea sa de recunoaştere a gradului profesional solicitat este justificată.
În raport de cele expuse mai sus, Curtea, admiţând recursul, va anula hotărârea C.S.M. în ceea ce-l priveşte pe recurent şi va admite cererea de obligare a intimatului la recunoaşterea gradului profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de B.V. împotriva Hotărârii nr. 190 din 5 februarie 2009 a Plenului C.S.M.
Anulează în parte Hotărârea nr. 190 din 5 februarie 2009 a Plenului C.S.M. în ceea ce-l priveşte pe recurent şi obligă intimatul C.S.M. să recunoască reclamantului gradul profesional de procuror corespunzător Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2009.
← ICCJ. Decizia nr. 2566/2009. Contencios. Litigiu privind... | ICCJ. Decizia nr. 4069/2009. Contencios → |
---|